Codul lui Dan Vinci

Simion Felix Marţian

Se-apropie sfârşitul lui Satan
Cu tot tragismul vremilor din urmă,
De-aceea urlă-acum,"brown-ian",
Şi în noroiul veacurilor scurmă.

De când s-a prăbuşit, semeţ, din cer,
N-a fost mai furios, nici mai rapace,
Căci perspectiva lanţului de fier
Mai rău şi mai prăpăstios îl face.

În disperarea mută, neagră, grea
Se-agaţă de un pai, ca înecatul,
Crezând, în toată nebunia sa,
Că poate macula Imaculatul.

Zadarnic el aruncă cu noroi
Spre Cel ce din noroi a scos lumină,
Când peste pleoapele ochilor goi
A-ntins o binefăcătoare tină.

Zadarnic ţese-n intrigi eşafod,
Crezând că poate-nvinge Neînvinsul
Şi amăgindu-se că într-un"cod"
El ar putea cuprinde Necuprinsul.

Zadarnic se aruncă cu gunoi
Spre Soare, din nimicnicia humii,
Eternul Soare străluceşte-n noi,
ISUS CRISTOS ESTE LUMINA LUMII.

În hohotitul "danbrown-ian"
Satan îşi adânceşte agonia,
Căci zorii dimineţii bat la geam,
RĂSARE SOARELE,VINE MESIA.

Vulcan, 13 iunie 2006      Simion Felix Marţian