Simion Felix Marțian |
Păcatul refulat, ca o revanșă
Și inima zglobie, neetanșă,
Se-mbată de șuvoiul lui dulceag.
Dar când virtutea vine iar la manșă
Ispita e respinsă, însă vag
Rămâne-n urmă izul de sfoiag,
Lăsat de vinovata avalanșă.
De ce să dregem și să oblojim
O rană care supurează, doare,
Cînd am putea, zeloși, s-o prevenim?
Ajută-ne, Părinte, cu-ndurare,
Ispitelor să ne împotrivim
Punând la ușa inimii zăvoare.
Amin
Petroșani, 22 martie 2013 Simion Felix Marțian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu