sâmbătă, 29 iunie 2013

Sonetul amiezii

Lumina a crescut, parcă dospită,
Palpabilă prin falduri de brocard,
Şi din zenit, pe zarea fără gard
Apasă greu cu forma-i împlinită.

Amiaza de lumină fără fard
E ca o umplere nestăvilită;
O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită,
Şi sâmburii luminii-n mine ard.

Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă
Şi parcă-n mine înfloresc livezi,
Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă

La Tine, Doamne, să mă recreezi:
O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă,
Ca de lumina albelor amiezi!

Vulcan, 28 iunie 2013       Simion Felix Marțian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu