luni, 1 iulie 2013

Sonetul nopţii

Pe uriaşul nopţii şevalet
Divinul a golit de negru sacii
Şi a vopsit cu întuneric macii,
Smolind şi orizontul violet.

Cu tuş şi cu tăcere scriu copacii
Pe cerul nopţii luminat discret,
Şi-n beznă, pe-un nemuritor libret,
Cântând cu foc sparg liniştea brotacii.

Cu cât e întunericul mai dens,
Cu-atât mai deasă-i plasa de mistere
Ce dă lăstari de temeri fără sens.

Mă înfăşor în beznă şi-n tăcere
Dar fără teamă, căci un scut imens
Mi-e cerul tot, şi-n Domnul am veghere.

Vulcan, 30 iunie 2013     Simion Felix Marțian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu