Prea umedă, prea neagră şi prea grea,
Ce a cuprins în cruntă încleştare
Oameni şi mreje, valuri şi sudoare,
O luptă-ntre a putea şi-a nu putea.
Frânţi de-oboseală, storşi de orice vlagă,
Stăteau în barcă Petru şi ai lui
Nemaiputând la vâsle să mai tragă
Şi-n deznădejde vrând să înţeleagă:
De ce năvodu-i gol şi peşte nu-i?
Cu paşi tăcuţi s-a dus şi-această noapte
În clipocit de val ce-aduce val,
Ca un concert de murmure, de şoapte,
Şi-un orizont de foc şi pere coapte
Le-ntinde umbrele până la mal.
Dar este cineva acolo, oare,
Pe ţărmul trist, cu bolovani şi glod?
Da, sigur e, căci pune-o întrebare:
„Copii, aveţi voi ceva de mâncare?”
Şi singurul răspuns era-n năvod.
„Ia aruncaţi cu mreaja-n partea dreaptă!”
Necunoscutul de pe mal le-a spus,
Şi ,prin miracol, apăru deodată
Belşug de peşti, recoltă minunată,
Căci Cel ce-i îndruma era Isus.
***
Ai şi tu nopţi de zbucium şi sudoare
Când simţi că viaţa ţi-e un adversar?
Vâslind, ajuns-ai la epuizare
Într-un moment când şi speranţa moare,
Iar căutările ţi-s în zadar?
Alungă înnorările de jale
Când un eşec te-a pălmuit brutal.
Priveşte-ale speranţei vii petale,
Căci rezolvarea cauzelor tale
E la Isus, priveşte-L, e pe mal.
Amin
Vulcan, martie 2010 Simion Felix Martian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu