Cruciada iubirii

Istoria Bisericii abundă
De crime împotriva omenirii
Şi nici un fard nu poate să le-ascundă,
Nu poţi ucide-n numele iubirii.

Că-i inchiziţie sau cruciadă,
Cosmetizarea lor religioasă
Nu-i decât jalnică fanfaronadă,
Cristos nu stă cu ucigaşi la masă,

Căci El ne-a dat şi o poruncă nouă:
"Iubiţi-vă cum v-am iubit şi Eu!"
Cum poţi atunci să te împarţi în două
Când numai dragostea-i din Dumnezeu?

Cine urăşte-i ucigaş, se ştie,
Şi-atunci ce ne rămâne de făcut
E să urmăm a dragostei făclie,
Mergând cu ea pe drumul început.

Isus nu ne-a chemat la mântuire
Cu sabia sau cu ameninţări,
Doar funii împletite din iubire
Ne leagă de-ale veşniciei zări.

Deci cu iubire din Cel ce-i Iubire,
Încolonaţi în Numele Său sfânt,
Să proclamăm, dând lumii-ntregi de ştire,
Victoria iubirii pe pământ.

Pornim o cruciadă a iubirii,
A răspândirii de parfum divin,
Să nimicim sămânţa răzvrătirii
Şi să-nvelim pământu-n cer, amin.

Vulcan, febr. 2007     Simion Felix Marțian

Însărcinare divină

Când Dumnezeu, în planul Său divin,
A hotărât să-Şi scoată din robie
Poporul, după secole de chin,
Ales-a ca-mputernicit deplin
Pe Moise, când vorbitu-i-a-n pustie.

Nepregătit, Moise s-a eschivat:
"Cine sunt eu, de mă trimiţi pe mine?"
El se vedea prea mic, neînsemnat,
Dar Dumnezeu pe loc i-a replicat:
"Eu te trimit, deci Eu voi fi cu tine."

"Dar uite, Doamne, cu ce mă confrunt,
Tu mă trimiţi, dar ei vor vrea să ştie
Numele Tău, ce nu-i doar amănunt."
Spune-le, Moise, Eu Sunt Cel ce Sunt
E numele Meu pentru veşnicie."

"Şi dacă totuşi nu vor asculta?"
- A început din nou şovăiască -
Şi Domnul a făcut, prin mâna sa,
Trei semne, pentru a consolida
Însărcinarea sa dumnezeiască.

"Doamne,Tu ştii că eu vorbesc mai greu",
Mai zise Moise, încercând să scape.
"Dar, Moise, toate-s de la Dumnezeu,
Şi gura ta, nu am făcut-o Eu?
Tu du-te dar, Eu îţi voi fi aproape."

"Trimite, Doamne, pe altcineva",
A mai făcut Moise o încercare
Menită pe Cel Sfânt a-L mânia:
"Tu du-te la Aron, el gura ta
Va fi de-acum, cât veţi fi în lucrare."
***
Nu ţi se pare că ai întâlnit
Şi-n viaţă, situaţii similare?
Nu-ţi aminteşti când Domnul ţi-a vorbit
Printr-un Cuvânt puternic, desluşit,
Iar tu L-ai refuzat cu-nverşunare?

Moise, până la urmă, a-nţeles
Că voia sfântă trebuie-mplinită,
Şi că atunci când Domnul te-a ales
Tot El e cel care îţi dă succes.
Nu crezi că-i o problemă lămurită?

Domnul mai are oameni în Egipt
Robiţi, orbiţi, lipsiţi de idealuri,
Şi chiar de te vezi mic, nepregătit,
Pe tine Domnul te-a-mputernicit
Să-i treci prin Marea Roşie, prin valuri.

Să îi conduci printr-un pământ arid
Spre Stânca vieţii, plină de izvoare,
Fiindu-le spre Ţara Sfântă ghid,
Şi-ntr-un climat otrăvitor, perfid,
Să îi fereşti de falsa închinare.

Nu cântări lucrarea Celui Sfânt
Şi nu o raporta la a ta stare,
Oricum eşti mic însă, pe-acest pământ,
Domnu-ţi trasează calea prin Cuvânt,
Asumă-ţi deci divina-nsărcinare.

Amin
Vulcan, 16 ian. 2007    Simion Felix Marţian

Alo, Cerul!

“Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tes.5:17)

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul;
Comunicăm febril, dialogăm
Şi, prinşi de-acest vârtej, prea des uităm
Că mai avem un fir direct cu Cerul.

Pământul ne-a rămas parcă prea mic
Căci anulând distanţe, cu-ndrăzneală,
Vorbim mai mult, spunând ades... nimic,
Ne-apropie omniprezentul „clic”
Dar ne despart prăpăstii de răceală.

Sunăm să cerem şi să oferim,
Avem agenda supraîncărcată
Cu prieteni, cunoscuţi sau anonimi
Şi-n dialog steril ne irosim
Iar linia spre Cer e neglijată.

Tatăl ceresc aşteaptă răbdător
Să-L mai sunăm, să-I spunem ce ne doare,
Să-I cerem, cu credinţă, ajutor,
Să-I mulţumim că e îndurător,
Să-L lăudăm în sfântă închinare.

E dialogul binecuvântat
Când pe genunchi avem conexiune
Cu Cerul, niciodată ocupat,
Cu Cerul ce răspunde garantat,
Cu Ceru-n dialogul rugăciune.

Mereu deschis, mereu având semnal
Şi peste tot având acoperire,
Acest serviciu unic e vital
Iar dialogul, strict spiritual,
Ne-mbogăţeşte în dumnezeire.

Sunăm, ne apelăm, ne conectăm
Şi de semnale-i saturat eterul 
Dar, prinşi de-acest vârtej, să nu uităm
Că doar de pe genunchi înaintăm,
Dialogând neîncetat cu cerul.

Amin
Vulcan, iunie 2009     Simion Felix Marțian

Smochinul

În via-ntinsă, verde, roditoare,
În care străluceşte bobul plin,
Se-nalţă drept, îmbrăţişat de soare,
Un viguros, frunzos, umbros smochin.

Pus cu speranţă, ca şi via-ntreagă,
A fost săpat, udat şi el la fel,
Dar când a vrut stăpânul să culeagă
Nu a găsit nici o smochină-n el.

Şi pentru că n-a fost sădit în vie
Să facă umbră, să ocupe loc,
A hotărât stăpânul, cu mânie,
Să-l taie şi să îl arunce-n foc.

A mijlocit vierul, cu răbdare,
S-a angajat că-l va mai îngriji
Încă un an, vreme hotărâtoare
În care va rodi sau va pieri.
***
Ocupi şi tu un loc în adunare
Ca şi smochinul, în acelaşi mod,
Udat de-ale Cuvântului izvoare,
Dar...va găsi Stăpânu-n tine rod?

Ai fost sădit cu dragoste divină
Şi îngrijit cu mângâieri cereşti,
Dar Cel ce-ţi dă şi apă, şi lumină
Aşteaptă de la tine să rodeşti.

Vine Stăpânul, trece printre rânduri
Şi cercetează via răbdător,
Dacă n-ai roade, nu mai sta pe gânduri,
Nu oscila-ntre roade şi... topor.

Să dăm prin Duhul roadă spre lumină,
Avertismentu-i fără echivoc:
„Toporu-i deja-nfipt la rădăcină,
Iar cei neroditori vor arde-n foc."

Amin
Vulcan, 18 sept. 2007     Simion Felix Marțian

Sunați, străjeri!

E-o pace nefirească în cetate,
Duşmanii par a nu fi nicăieri,
Păianjeni stau pe porţi neferecate
Ce scârţâie atunci când vântul bate
Şi de pe ziduri nu se-aud străjeri.

Din înălţimea turnului de pază
Se-aude al columbei uguit;
În liniştea adâncă de amiază
Doar ea şi firele de praf pe-o rază
E tot ce a rămas neadormit.

Mai vulnerabilă ca niciodată,
Expusă la pericol permanent,
Cetatea crede-n pacea nesperată
Care cuprinde astăzi lumea toată,
În libertatea fără precedent.

Dar, vai! - mai camuflat ca-n orice vreme,
Un inamic perfid şi veninos
Vine ca negustor, şi caru-i geme
De dulci poveri, ispite prinse-n gheme
De linguşeli, şi vinde bucuros.

Este întâmpinat cu bucurie
Şi chiar la masă este invitat,
El îşi expune marfa şi îmbie.
Poporul cumpără fără să ştie
Otrava dulce-a negrului păcat.

Nu e scenariu, e realitate
Mai grea ca plumbul marilor poveri.
Treziţi-vă cât gongul încă bate,
Duşmanul a pătruns deja-n cetate,
Sunaţi din trâmbiţă, acum, străjeri!

Voi n-aveţi trâmbiţa pentru serbare,
Nici pentru a cânta cântări de joc;
Sunteţi străjeri, sunaţi mobilizare,
Căci ridicând poporul în picioare
Îl mai puteţi scăpa, încă, de foc.

Stăpânul v-a încredinţat pentru veghere
Cetatea ce-o va cere de la voi
Când altă trâmbiţă, din alte sfere,
Va răsuna, deodată, cu putere
Şi El va lua cetatea înapoi.

Amin 
Vulcan, febr. 2007    Simion Felix Martian

Sarcofagul minciunii (Regizorului James Cameron)

"Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?" (Luca 24:5b)

Din fundul mării,"titanicizat",
Te-ai năpustit acum printre morminte;
Nu ştiu unde te-ai alfabetizat
Dar sensul textului mai sus citat
E limpede,deci JC ia aminte!

Am înţeles că ai descoperit
Un sarcofag cu care spargi piaţa.
Nu văd de ce, căci lutul a-nghiţit
Dintotdeauna ceea ce-a primit,
Dar n-a putut să ţină-n el...Viaţa.

Te urmăresc şi nu-nţeleg de ce
Te-avânţi în cercetări cu zel frenetic.
Cum poţi să crezi că testul ADN
Ar dovedi că printre oase e...
Acel ce-a pus în tine-un cod genetic?

Tu nici măcar nu ştii ce urmăreşti
Căci ai şi glorie, ai şi avere.
Eşti înşelat şi nu ştii cui slujeşti,
Nu ştii unealtă-n mâinile cui eşti
Şi cine jubilează de plăcere.

E cel ce-a fost învins la Golgota
Şi ce va da de toate socoteală,
Dar tu nu vezi, în nebunia ta,
Că eşti doar asul fals din mâna sa
Cu care-ncearcă-o cacealma finală.

Întreabă-te şi tu, de eşti lucid:
De ce, din mii de crezuri ce există,
Nu-l deranjează pe-acest individ
Decât credinţa-n Fiul lui David?
Pentru că e spre cer unica pistă.

Tu eşti condus, încearcă să-nţelegi,
De cel care minciunii îi e tată,
De tatăl oricărei fărădelegi,
Dar Cel ce S-a dat jertfă lumii-ntregi
E Adevăr şi Viaţă totodată.

Întoarce-te din nebunia ta
Cu ADN-uri şi cu oseminte,
Cere înţelepciune şi-ţi va da
Acel care te poate lumina,
Acel pe care-L cauţi prin morminte.

Şi dacă tot eşti lângă sarcofag,
Eu te îndemn să-ngropi în el minciuna
Şi Adevăru-ţi va ieşi în prag
Primindu-te ca pe un fiu pribeag
Dar dându-ţi, ca biruitor, cununa.

Amin 
Vulcan, 27.02.2007     Simion Felix Marțian

Somn ușor

"Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea." (Ps.4:8)

Când bezna nopţii înfăşoară firea
Şi zbuciumul s-a domolit treptat,
Din osteneala care-i e menirea
De când, căzând, respins-a nemurirea,
Trupul se vrea în tihna unui pat.

Dar frământările nu încetează,
Ecoul zilei încă-i persistent;
Din umbre ce pe zid se furişează
Vine neliniştea, de-a pururi trează,
Sunând talanga, rece şi strident.

Ea naşte temerea ce perpeleşte,
Ea udă grijile, să crească mari,
Ea-ţi strânge inima ca într-un cleşte
Şi geană-n geană nu se mai lipeşte,
Iar noaptea-i un neîntrerupt coşmar.

Dar când ţi-e inima de pace plină
Şi aşternutul ţi-e în mâini de Domn,
Când te-nveleşte dragostea divină
Şi-n jur fac gardă îngeri de lumină,
Trupul se adânceşte-n dulce somn.

Veghind în taină, Cerul te priveşte,
Şi îţi trimite mângâieri prin vis
Când trupul în odihnă se topeşte
Şi-n suflet pacea Domnului domneşte,
Iar casa e un colţ de Paradis.

Când bezna nopţii înfăşoară firea
Şi zbuciumul s-a domolit treptat,
Pacea divină stinge răscolirea
Şi eu găsesc odihna şi-mplinirea
În mâini de Dumnezeu, făcute pat.

Amin
Vulcan, iunie 2007     Simion Felix Marțian

Crez poetic

Prin pori de gând şi ochi de sentimente
Se îmbulzesc spre creuzet idei,
Să fie malaxate de condei
Pe flacăra trăirilor ardente.

Sunt invadat şi filtrele-s în ceaţă,
Vreau să triez dar, totuşi: ce să scriu
Când fiecare verb se cere viu,
Şi fiecare vers imploră viaţă?

Sunt copleşit de tainica geneză
Şi-n miezul ei fierbinte mă îmbrac,
Apoi uimit mă stau, mă scriu, mă tac,
Jucându-mă cu vechea diateză.

Se dăruie paleta grea de teme
Şi ploaia versurilor e potop,
Dar nu doresc decât atât: un strop
Din arderea trăirilor extreme!

Vreau chintesenţei să-i extrag polenul
Şi, cum „a scrie” şi “a respira”
Îmi sunt totuna,  poezia mea
E penru Cel ce dat-a oxigenul.
***
Îmbracă-mi, Doamne, versul în culoare
Şi dă putere fiecărui verb,
Iar când la focul jertfei toate fierb,
Şi om şi vers Ţi-aducem închinare.

Amin
Vulcan, 17 mai 2014     Simion Felix Marțian

Sonetul ploii

Pe umerii zilei lumina difuză
Îşi caută drumul prin nord şi prin sud,
Prin estul şi vestul ce-n ploi se exclud,
Şi ziua, ea însăşi, ne pare ursuză.

De ploaie veşmântul pământului ud
Atinge cu gheaţa-i şi pleoapă şi buză,
Şi-n curgerea tristă ce tihna-şi refuză
E umed şi sâmburul gândului nud.

Dar cum printre picurii grei care cad
Văd viaţa în verde trăindu-şi seninul,
Când fruntea-şi ridică spre nori un răsad,

În ploaie văd harul ce-l toarnă Divinul,
Şi strig, cu genunchii în iarba de jad:
Dă ploaie, Părinte, şi vieţii fă-i plinul!

Amin
Vulcan, 16 mai 2014   Simion Felix Martian

Simion Felix Marțian - Predici mp3

Cu posibilitate de descărcare

Eternitate

Se-nalţă falnic către cer stejarul
Simbol al trăiniciei, neclintit,
Dar sub topor căzut, urmează jarul,
Sau poate putregaiul, sau chiar carul
Şi-n urma lui... nimic, totu-i sfârşit.

Se erodează-n munţi semeţi granitul
Şi vremea macină în andezit,
Nici munţii nu reflectă infinitul
Ci-n faţa vremii-şi au şi ei sfârşitul
Şi încă un simbol s-a prăbuşit.

Precum o boală fără vindecare
Mănâncă ne-ncetat rugina-n fier
Şi-n faţa timpului n-are scăpare;
Oricât ar fi de dur, oricât de tare,
Până şi fierul este efemer.

Din tot ce a făcut Acel ce face,
Tu, omule, creat deosebit,
Vrei sau nu vrei, îţi place, nu îţi place,
Cu cerul în conflict sau sfântă pace,
Vei vieţui etern,fără sfârşit.

Căci numai tu, din tot ce e Zidirea,
Eşti o făptură după chipul Său,
De-aceea porţi în tine nemurirea,
Aşa că înteţeşte-ţi pregătirea
Să-L întâlneşti pe Dumnezeul tău.

Căci pentru viaţa ta trăită-n lume,
În scurta alergare pe pământ,
Tu vei fi judecat, şi-o să te-ndrume
Către o destinaţie anume:
Spre focul veşnic sau spre cerul sfânt.

Noi nu putem descrie în cuvinte
Nici plânsul veşnic, nici eternul cânt,
Nici hidoşenia celui ce minte,
Nici grozăvia iadului fierbinte,
Dar nici splendorile Raiului sfânt.

Tu ia acum o hotărâre nouă
Când ţi se pun în faţă două căi;
Către etern se-ndreaptă amândouă,
Dar veşnicia se împarte-n două:
Poţi să fii cu Isus sau cu cei răi

Dar nu uita că tu, din lut creatul,
Ai fost făcut să fii în veci cu El,
De-aceea când te-a biruit păcatul,
Pentru salvarea ta, sacrificatul
A fost Neprihănitul, Sfântul Miel.

Te-ndrepţi inexorabil spre vecie,
Sau veşniciile spre tine vin
Nu mai contează, timp n-o să mai fie
Ci numai o eternă bucurie
Sau... omit alternativa, deci AMIN.


Vulcan, 23-IX-2006    Simion Felix Marţian

Sonet de mai

Dosariada

E fierbere mare, rumoare,
Se-nclină balanţa de plăţi,
Se scot din arhivă dosare:
Ai fost turnător, turnătoare,
Slujind fostei Securităţi?

Putea-vei să stai mai departe
Cu pumnii-ncleştaţi pe ciolan?
Putea-vei, în zbateri deşarte,
Să pui avere deoparte
Şi-apoi să o cheltui în van?

Putea-vei privi în oglindă
Un chip până ieri luminos,
Sau temeri încep să te prindă
În strânsa-ncleştare strivindă
Şi chipul îţi pare hidos?

Mai face-vei tu carieră
Când scara se clatină-ncet?
Priveşti cum în juru-ţi prosperă
Duşmani declaraţi, care speră
Să te alunge de la banchet.

E grea pentru tine-ncercarea
Şi-n suflet se lasă cu ger;
Dar e motivată-nfocarea
Cu care-ţi susţii apărarea,
Pentru un viitor efemer?

Dosare, dosare, dosare
Răsfoite cu dinţii-ncleştaţi,
Dar, vai, peste tot nepăsare
Că-n cer e Dosarul cel mare
După care vom fi judecaţi

Atunci când din marea Sa Carte
Stăpânu-ţi va spune curat
Tot ce-ai făcut pân-la moarte,
Cu cine făcutu-ţi-ai parte,
Cu cine ai colaborat.

Şi din ce îţi va spune dosarul
Privind peste vremi înapoi,
Vei trece spre Domnul hotarul
Sau partea ta fi-va amarul
Etern, nu pentr-un an, pentru doi,

Gândeşte-te acum la vecie
Cât poţi fi salvat, cât e har,
Cât poţi să mai iei Apă Vie
Iar Cel ce-i a lumii Făclie
Mai trece iertare-n dosar.

E fierbere mare, rumoare,
Se-nclină balanţa de plăţi,
Se scot din arhivă dosare
Dar tu poţi să scapi de teroare,
Cu ceru-mpăcat de te-arăţi.

Amin
Vulcan, 16 sept. 2006    Simion Felix Marţian

Felix Marțian - Darurile Duhului Sfânt (Predică)

Poezii audio. Autor și recitator:Simion Felix Martian

Dor de părinţi

Din ceaţa vremii vin imagini vii
Şi ochii, copleşiţi, îmi rourează
Când viaţa se reface din fâşii
Şi-n mine râd şi plâng fotografii,
Dintr-un trecut care mă invadează.

Vin rând pe rând şi-şi caută, cuminţi,
Un loc în ochi, în inimă,în minte,
Şi toate-acestea îmi devin fierbinţi
Când îi revăd în ele pe părinţi
Ieşind cu paşi de dragoste-nainte.

Cu ei păşeşte un întreg trecut,
Şi nu sunt doar imagini policrome,
Ci glasul tatii, binecunoscut,
Şi-n mâna mamei-Doamne, ce plăcut!-
Flori de măceş împrăştie arome.

Mi-au copleşit ungher după ungher
Din inima cu uşile deschise,
Şi-un dor de ei, de infinit, de cer
Mă cheamă spre o lume de mister,
Spre ţărmuri mie încă interzise.

Tu ai crestat răbojul vieţii lor
Când, Doamne,-ai hotârât să-i chemi la Tine,
Noi rămânând cu răscoliri ce dor
Şi-atât aş vrea, ah!-cât aş vrea să zbor
Spre ei şi să le spun că suntem bine,

Că viaţa lor trăită-n rugăciuni
Ne-a fost nouă, copiilor, lumină,
Că Tu i-ai ascultat şi ne îndrumi
Fiindu-ne alături în furtuni,
Şi că de Tine viaţa ne e plină.

Dar, deocamdată, acest zbor e-un vis,
Un germen doar, în plăsmuirea minţii,
Însă noi credem, Doamne, ce e scris,
Că Tu ne pregăteşti , în Paradis,
Un loc unde ... vom revedea părinţii.

Amin
Vulcan, 17 nov 2012      Simion Felix Marţian

Confirmarea de primire

Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul, Dumnezeul tău. (Deut. 16:17)

Tot ce avem e binecuvântare,
Avutul nostru nu-i decât un dar
Şi nu ca merit pentru ascultare,
Ci mai degrabă act de îndurare
Din partea unui Tată plin de har.

În toate să-I vedem deci bunătatea
Căci ce zidim, zidim prin har divin,
El ne oferă oportunitatea,
Ne dă înţelepciunea, sănătatea,
Iar laudele Lui I se cuvin.

Din bogăţiile-I nemăsurate
El ne trimite câte-un dar bogat
Şi-aşteaptă răbdător, cu bunătate,
Ca printr-un gest de generozitate
Să confirmăm că noi l-am ridicat.

Să dăm şi noi din ce El ne trimite
Căci doar aşa putem să-i mulţumim,
Aşa vom confirma că-au fost primite
Şi-aceste daruri ne vor fi-nmulţite
Atunci când, cu iubire, dăruim.

Copil al Celui veşnic, din mărire,
Cuprins în dragostea, în harul Său,
La tot ce tu primeşti, cu mulţumire,
Trimite-I confirmarea de primire
Şi-apoi, smerit, semnează: fiul Tău.

Amin
Vulcan, 12.11.2006     Simion Felix Martian