marți, 22 august 2017

Sonet arid

Arid
Zăduful poartă foc la cingătoare
Din soarele topit labișian,
Și-n seceta cu ochi de piroman
Ne mor în jur și-n suflet căprioare.
De arșiță se-anină an de an
Trofee din infama vânătoare,
Și-n hohote ne râd în jur altare
Când Duhul nu-și revarsă ploaia-n lan.
Mă doare, Doamne, seceta din jur
Când victime pe-altarul ei se-așază
Sub norul cu neploaie, trist și sur,
Și-aș vrea să fiu eu umbra de amiază,
Deci, fă-mă, Doamne, un copac matur,
Și-n jurul meu să strâng…să strâng o oază!
Simion Felix Marțian
Caraula, 5 august 2017

duminică, 20 august 2017

La țărmul mării

La țărm
Prin ochi mă umple infinit fluid
Și curg în scoici și mă topesc în sare,
Când mă absoarbe marea de…mirare
Cu-abisul tainic, rece, translucid.
Mă las în brațele aceste stări
Luând nemărginirea ca pe-o haină
Având în juru-i, ca un brâu de taină,
Nețărmul ei brodat cu întrebări.
Mă simt strivit de tot ce e imens
Și mă întreb: De ce? De când? De unde?
Iar tot ce e, fiincă e, răspunde:
Prin Cel ce le-a creat, au toate sens!
Acum imensul pare mai docil
Și nu mă năruie în duh strivirea,
Știind că ține și nemărginerea
Acel ce m-a vegheat ca pe-un copil.
La țărmul mării mă întorc mereu
Să sfredelesc cu mintea infinitul,
Și, când în zori se-aprinde răsăritul,
Prin toate-mi dă răspunsul Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Eforie Nord, august 2017