Echinox

În piept, pe gruiuri, pasc de-a valma bezne
Deși eu duc lumini la adăpat,
Și neguri mă-nfășoară de la glezne
Spre nimbul tot mai palid, scăpătat.

Mă dor în oase râșnițe atroce
Când strâng lumina, cultivată greu,
Cu lanțuri negre, gata s-o sufoce,
Pui de-ntunerici, atacând mereu.

În firav echilibru mi-e balanța,
Având pe-un taler noapte, pe-altul zi,
Și port ca pe o boală discordanța,
Dorind s-o-nclin, dorind a străluci.

Luptând cu bezna, care, da, există
Doar când lumina are ochii-nchiși,
Rup storuri și-alung umbre ce persistă
Din amintiri cu licurici uciși.

Primind lumină, însă, din Lumină,
Pot fi, chiar dacă pare paradox,
Eu însumi zi, o zi de soare plină,
Fără-nserări. Adio, echinox!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 21 septembrie 2017

Restart pe drumul cimitirului

Cetatea galileeană Nain, însemnând „fericire”, părea privilegiată din punct de vedere al cadrului natural. Cuibărită confortabil la poalele Micului Hermon, se afla la cumpăna apelor dintre Marea Mediterană și Marea Moartă, beneficiind și de „vedere” nordică spre Tabor. Dar viața nu ține cont de astfel de privilegii, ducând în curgerea ei buturugile dureroase ale dramelor cu care oamenii se confruntă.

Mai putea, oare, să vadă frumusețea peisajului o mamă cu ochii înlăcrimați? O văduvă care-și ducea la cimitir unicul fiu? Nici măcar un observator neutru, un turist ocazional, nu ar mai fi răpit de priveliște, când tabloul este dominat de un cortegiu funerar, așa cum ni-l descrie evanghelistul Luca. Un cortegiu înfășurat în durere, ieșind din Nain și îndreptându-se spre cimitir.

Din sens opus, înspre acest cortegiu al morții venea un altul. Cel al Vieții. Era Isus, însoțit de ucenici și de „norod mult”. Întâmplător? Nicidecum. Dumnezeu nu lasă lucrurile la întâmplare.

„Nu plânge!”, i s-a adresat Isus mamei șfâșiate de durere. Apoi spre raclă: „Tinerelule, scoală-te, îți spun!”. A vorbit puțin. Dar a făcut mult. Enorm. Unui tânăr i-a fost redată viața. Sau el a fost redat vieții? Important este că a revenit lângă mama lui. Lângă cea care plângea după el.

Există în armată un ordin: „La loc comanda!”. Se folosește atunci când startul a fost luat greșit. Se revine la start pentru a porni corect. Într-o direcție bună.

Între Nain și cimitirul cetății a fost un restart miraculos și crucial. De câte astfel de restartări nu este nevoie, oare, în viața spirituală? Pentru câți morți spiritual, îndreptându-se spre o „groapă” veșnică, nu pâng cei apropiați? Miracolele se petrec în prezența lui Isus. Atunci, acum și-n veci!

Vorbesc din experiență, ca fost „ocupant” al raclei în drum spre cimitir. Mort spiritual. Dar lacrimile mamei mele au fost la fel de vizibile pentru Isus ca cele ale femeii îndurerate din Nain. Și miracolul s-a produs. Trăiesc! Pentru veșnicie.

Nu încetați să vă rugați pentru cei „morți”.Cu lacrimi. Isus vede lacrimile și răspunde. Cu un restart. Unul vital.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 12 iulie 2017

Cântarea fiilor satului (Ciceu Giurgești)

( Se cântă pe melodia „Sunați în trâmbiți, sunați în Sion!”)

Răsună glasuri, se aud cântări
Către Giurgești venind din patru zări,
Căci e serbarea pe care-o iubim
Când fiii satului ne întâlnim.
Refren:

Cu dragoste ne revedem mereu
Și-i mulțumim cu toți lui Dumnezeu,
Celui ce binecuvântări cerești
Cu mâna Sa revarsă la Giurgești.

Sunt mulți plecați din satul lor natal
Dar azi revin c-un aer triumfal,
Căci peste tot pe unde au umblat
Au fost în grija Celui Preaînalt.

Ne bucurăm în fiecare an
De întâlnirea-n plaiul giurgeștean,
Dorind fierbinte ca toți ai săi fii
Să fie împreună-n veșnicii.

 Simion Felix Martian

3 Septembrie 2017  Ciceu Giurgești

Felix Martian - Dumnezeu, istoria și împlinira profețiilor (Predică video)

Sonet atemporal

Îmi plouă-n gânduri ticăituri seci
Și cad secunde-n ploaia agasantă,
Ca, țintuit de-a timpului secantă,
Să simt că am pe zile ipoteci.

Pendula mă marchează obsedantă
Făcându-mă prizonier pe veci,
Dar simt că sunt către netimp poteci
Și către evadare variantă.

Da, am găsit sub ploaia de secunde
Umbrela veșniciei, un trofeu
Care de timp și cursul lui m-ascunde,

Eternitatea fiind…rostul meu,
Eliberat de „cum?”, de „când?”, de „unde?”,
Când cu Cristos m-ascund în Dumnzeu!

Simion Felix Marțian
Ciceu Giurgești, 8 septembrie 2017