marți, 21 noiembrie 2017

Mirosul de brânză și spiritualitatea


Îmi povestea un prieten cum, aflându-se într-o vizită pe meleagurile natale dintr-o foarte pitorească zonă a țării, și-a luat în bagaje, la întoarcere, și niște brânză. De-aia, așa, de la mama ei!
Era încântat că le va face o surpriză copiilor. Surpriza a fost însă a lui. N-au vrut copiii să mănânce. De ce? Pentru că…miroase. Aveau dreptate copiii. Mirosea. A brânză.
Cum să le mai spui copiilor că asta e adevărata brânză, după ce s-au obișnuit cu cea de la supermarket, fără miros și de multe ori fără gust. E brânză doar după etichetă, deși ai putea scrie, la fel de ușor, „creier criogenat de brânzozaur”.
Nu știm ce mai e natural în această brânză, de când oamenii, descoperind jocul de-a genetica și chimia aromatică, sunt în stare să facă prune cu miros de ananas și castraveți cu gust de portocale. Sau de cărămizi de Jimbolia.
Încerc să-mi îndepărtez gustul amar, nemodificat genetic, cu o porție de umor, dar nu merge.
Nu merge pentru că, invadați de falsurile pe care le acceptăm cu ușurință, pierdem din vedere autenticul. Și nu-l mai recunoaștem.
Nu merge pentru că aceeași strategie se aplică și în domeniul spiritual. Și e dureros. Tragic.
Nu merge pentru că, obișnuiți cu mesajele „de supermarket”, inodore sau cu arome sintetice, nu mai suportăm „mirosul” mesajului autentic. Deși ar trebui să-l căutăm, să-l prețuim.
Nu știu cât de important este să ne întoarcem la alimentele naturale, cu gusturi și mirosuri autentice, nemodificate, dar știu că e vital ca în domeniul spiritul s-o facem. Chiar dacă, pentru început, „mirosul” ne va deranja.
Cei care au cunoscut autenticul au o obligație față de generația de supermarket.
Și unora și altora, succes! Dumnezeu să ne lumineze.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 20 noiembrie 2015

Felix Marțian - Cristos izbăvește Creația (Predică)


Felix Marțian - Mesaj la Binecuvântare de copii


luni, 20 noiembrie 2017

Anotimpul slavei (Meditație de noiembrie)

Fără anestezie 1
Mi-a drapat fereastra cu melancolie
Toamna pe sfârșite, vânătă-n obraz,
Și prin desfrunzirea apăsând pustie,
Lăcrimând cu ploaie bate în pervaz.
Din calești de ceață dă risipei brume
Prin păduri tăcute stinse-n muguri orbi,
Și-aruncând hlamida rece peste lume
Se înstăpânește trâmbițând prin corbi.
Vara-i amintire, strop de nostalgie,
Iarna-și pregătește sania de drum,
Toamna-și fierbe-n ploaie trista agonie,
Eu, în cursa vremii, meditez și spun:
Ne apasă vremea, ploaia ne-ntristează,
Gerul ne-ncolțește șfichiuind cumplit,
Ne sufocă vara când, în strai de-amiază,
Își revarsă lava fiartă la zenit.
Parcă nu-i pământul casa, vatra noastră,
Nu ne vine bine niciun anotimp,
Le privim cum zboară, însă pe fereastră,
Căci sezonul nostru-i…dincolo de timp.
Este anotimpul gloriei eterne,
Diferit în toate de orice clișeu,
Anotimp în care pacea se așterne
Să trăim în slavă, lângă Dumnezeu!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 18 noiembrie 2017

luni, 13 noiembrie 2017

Binecuvântare (Rut - Debora Pintea) - Dedicație



Primim cereasca binecuvântare În daruri, mângâieri şi bucurii, Şi toate-acestea vieţii dau culoare, Dar ea devine caldă sărbătoare Când ne-o-nsoreşte Domnul cu copii.

Prin ei simţim cum cerul ne răsfaţă, Când ne primește Domnul rugămintea Și ca-ntr-o rourată dimineață Apare un lăstar de nouă viață, Cum azi vedem și în familia Pintea.

Copil dorit, primit cu bucurie Ca orice dar trimis de Dumnezeu, Ca rod al împlinirii-n căsnicie, Un rod pe care îl dorim să fie O desfătare-n casa lor mereu.

Iar Rut Debora are-n ochi lumină Şi soare este în surâsul său, Dar viaţa este uneori haină Şi numai sub protecţie divină Va fi ferită-n viaţa ei de rău.

De-aceea cerem binecuvântare Peste fiinţa, peste viaţa sa, Cerem lumină călăuzitoare, Prin rugăciunea noastră, Celui Care Ascultă rugăciunea şi-o va da.

S-o însoţească Dumnezeu în toate Făcându-i cerul vieţii ei senin, Să-i dea înţelepciune, sănătate Şi bucurii, dar...dincolo de toate Să-i scrie numele în cer, amin!

12.11.2017 Negrilești Bistrița Năsăud

Simion Felix Marțian

marți, 7 noiembrie 2017

Manifest pentru lumină

Lumină
Nu-i veacul acesta un timp de lumină,
Chiar dacă țâșnesc irizări de neon
Din nimbul de care cu fală se-anină,
Iar laserul- rege se urcă pe tron.
Cunoașterea crește, prin rupte perdele
Vedem mai departe, privind îndrăzneț,
Pășim demolând ruginite zăbrele
Și credem că veacul acesta-i măreț.
Dar nu-i decât zbaterea noastră prin care
Confortului dăm din trăire tribut,
Și spiritul uită, da, uită să zboare
Căci aripa frântă lipită-i de lut.
Cum poate fi veacul acesta lumină
Când Cel ce-i Lumină e-acum părăsit,
Când punem la zid pe acei ce se-nchină,
Iar El e din nou printre noi răstignit.
Se trag pe lumina scripturilor storuri
Și vechi adevăruri sunt prinse-n peceți,
Iar candele oarbe primesc azi onoruri,
Cu umbrele negre jucând pe pereți.
Se moare în beznă, spre moartea eternă,
În veacul prezent ce se vrea luminos,
Și steagul luminii e astăzi în bernă
Când nu e lumină venind din Cristos.
„Voi sunteți în lumea aceasta lumină”
Ne spune Lumina pe care-o iubim,
Deci bezna de-acuma și care-o să vină,
Putem, prin trăire, să o risipim!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 5 noiembrie 2017

luni, 6 noiembrie 2017

Sonetul harului

DSCF3840a
Mă-ncalță ambiții la noi escalade
Spre culmi de sfințire tivite cu cer,
Și funia Legii mă-ncinge sever
Când urc printre steiuri căzând în cascade.
Mă surpă abruptul de zloată și ger
Și treptele scării sunt vechi eșafoade,
Dar urc înfruntând și vultani și tornade
Spre vârful din neguri țesute-n mister.
Mi-e greu să accept că sunt zbateri deșarte
Și nu pot ajunge nicicând până sus
Fără ca aripi de har să mă poarte,
Dar când înțeleg, mă alătur supus
Acelor ce pleacă în zbor spre nemoarte
Pe aripa harului. Slăvit fii, Isus!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 4 noiembrie 2017

joi, 2 noiembrie 2017

Îmbrățișarea tragică a minei


S-a zvârcolit adâncul dureros
Și orășelul a-nceput să geamă
Văzând că debutează-o nouă dramă
Cu țipătul de groază: Ce-o fi jos?

Căci sus „la ziuă” totul clocotea
Într-un amestec tragic de sirene,
Oftaturi, groază, lacrimi prinse-n gene,
Lângă speranța pâlpâind abia.

A dat iar mina tragicul sărut,
A dat din nou sinistra-mbrățișare,
Care strivește fără îndurare
Pe cel ce-n brațu-i negru i-a căzut.

Durerea pune-n suflet bolovani,
În minte creionând, ca pe-o hârtie,
Imagini cu spitale, cu...sicrie,
Cu văduve în doliu, cu orfani!

Se duc tăcuți ai dramelor eroi
Iar noi îi plângem triști printre morminte
Și, cugetând aici la cele sfinte,
În rugă punem lacrima din noi:

Părinte Sfânt, o, Doamne-ndurător,
Dacă ne-ai așezat aici, în Vale,
Dă-ne-n durere raza păcii Tale,
Fiindu-ne în veac ocrotitor!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 1 noiembrie 2017