Am putea spune că Ioan Botezătorul L-a cunoscut pe Isus mai înainte să se fi născut vreunul dintre ei. Evanghelistul Luca ne relatează în scrierea sa că acesta a săltat în pântecele mamei sale, când Elisabeta, însărcinată fiind, a primit vizita Mariei, însărcinată la rândul ei.
Treizeci de ani mai târziu, la Betabara, pe malul Iodanului, Ioan dovedeşte din nou că-I cunoaşte identitatea. Atunci a venit Isus la Ioan să fie botezat, iar acesta, văzându-L a rostit: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan, 1:29)
Ioan nu era străin de lucrarea Mântuitorului, de acţiunile sale miraculoase, dar, parcă…mai avea nevoie de certitudini. De confirmare. Avea nevoie de ceva care să nu lase loc niciunei îndoieli.
De aceea, în închisoare fiind, pedepsit pentru îndrăzneala sa, a vrut să se edifice definitiv şi absolut asupra statutului lui Isus. A trimis, deci, pe ucenicii săi să-L întrbe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”(Luca, 7:20)
Mântuitorul ar fi putut să răspundă simplu: DA! Dar a considerat că faptele sunt mai grăitoare. Şi mai convingătoare. Iar răspunsul Său a fost: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.”(Luca, 7:22)
Numele de „creştini” pe care-l purtăm îl avem de la El, de la Cristosul înviat. Indiferent de confesiune.Şi ne poziţionează în familia Lui. Dar, oare, numele acesta trebuie să-l avem pe o legitimaţie, pe un ecuson? Sau în gena dragostei, care este din Dumnezeu!
La întrebarea „Eşti creştin?”, un răspuns afirmativ nu poate convinge pe nimeni. Oricine poate răspnde astfel. Doar faptele pot confirma identitatea. Aşadar, „eu sunt ceea ce vedeţi!”.
Prin urmare, ce vede lumea la noi? Şi, mai ales, ce vede El? Cel pe care-L urmăm.
Simon Felix Marţian
Vulcan, 16 ianuarie 2019
Vulcan, 16 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu