marți, 25 decembrie 2018

Vestea bună

VB
Divinul cântec devenit colind,
Având în Betleem un început,
Străbate veacurile glăsuind:
Isus Mântuitorul S-a născut!
A împletit şi armonii şi crez
Făcând mesajul vieţii cunoscut,
Vibrând fierbinte-n suflet, până-n miez:
Isus Mântuitorul S-a născut!
O lume-ntreagă s-a trezit din somn
La cântecul din dragoste ţesut,
Aflând de-al mântuirii noastre Domn:
Isus Mântuitorul S-a născut!
Cu inimi pline de iubirea Lui
Şi de mesajul vieţii absolut,
Să spunem: altă mântuire nu-i,
Isus Mântuitorul S-a născut!
Şi cântul nostru răsunând în ger
Să poarte-n el mesajul ne-ntrecut:
E viu în veci şi ne aşteaptă-n cer
Acel în Betleem atunci născut!
Simon Felix Marţian
Vulcan, 24 decembie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu