joi, 3 ianuarie 2019

Startul şi ochii lui Dumnezeu

DSC_1653a
„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)
Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.
Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era “lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.
Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara “se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o “ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)
De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară “ asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel ”neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin “de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.
Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm “să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.
O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.
Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.
Un An Nou binecuvântat!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 2 ianuarie 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu