Era fariseu, dar nu unul oarecare, ci un „fruntaş al iudeilor”.(Ioan, 3:1) Aşadar, membru în Sanhedrin. Şi am mai putea adăuga la portretul său faptul că era un rabin erudit, căci Isus i se adresează numindu-l „învăţătorul lui Israel”(v 10). Iar ca să întregim acest portret, am putea spune că nu provenea dintr-o familie oarecare, ci dintr-una cu deschidere spre elenism, căci i s-a dat un nume grecesc: Nicodim.
Ei bine, cu toată erudiţia lui, sau poate tocmai datorită ei, a înţeles că învăţătura lui Isus era…altfel. Era de sorginte divină. Nu e uşor să admiţi, ca învăţător, că altcineva este mai bun decât tine. Ba să ceri şi sfaturi. Dar el a făcut-o, şi aceasta este smerenie.
A venit la Isus noaptea. Poate se temea să nu fie văzut, deşi încă nu venise vremea când era periculos să te declari adept al Învăţătorului. Sau poate a considerat, ca atâţia alţii, că era timpul cel mai potrivit pentru studiu. Pentru dialog edificator. Dar a venit, chiar dacă la cursurile de seară.
Titlul lecţiei l-a luat prin surprindere: Naşterea din nou! Pentru că Isus i-a spus: „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” ( v 3) La început nu a reuşit să-i pătrundă sensul, dar viaţa sa ulterioară ne dovedeşte nu doar că a înţeles, dar că a şi aplicat cele învăţate.
Titlul lecţiei l-a luat prin surprindere: Naşterea din nou! Pentru că Isus i-a spus: „…dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” ( v 3) La început nu a reuşit să-i pătrundă sensul, dar viaţa sa ulterioară ne dovedeşte nu doar că a înţeles, dar că a şi aplicat cele învăţate.
Pentru că îl reîntâlnim, în aceeaşi Evanghelie a lui Ioan, în capitolul 7, luând apărarea lui Isus în Sanhedrin, iar în capitolul 19, îngrijindu-se de trupul lui Isus.
Astăzi, având la îndemână o întreagă Evanghelie, ştim mai multe decât Nicodim, atât despre Isus cât şi despre regenerare. Despre naşterea din nou. Dar, totuşi, experienţa lui ne este folositoare, aşa că putem reţine câteva lucruri.
Mai întâi faptul că la Isus vii recunoscând nu doar caracterul infailibil al învăţăturii Sale, ci şi divinitatea Lui. Apoi că la El se vine cu smerenie. Şi peste toate astea, învăţarea lecţiilor Sale este obligatorie. Iar cea despre regenerare nu face nicidecum excepţie. Mai ales că naşterea din nou este condiţia sine-qua-non a accederii în Împărăţia lui Dumnezeu.
Nicodim şi-a făcut temele. Spre mântuirea lui, desigur. Ce ne poate împiedica să mergem şi noi la cursuri? Şi nu doar atât, dar cele învăţate să le şi punem în practică.
Doamne, ajută-ne să facem voia Ta!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 aprilie 2019
Vulcan, 10 aprilie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu