vineri, 28 decembrie 2012

Sonet de an nou

Simion Felix Marţian
Mai tremură trei fire de nisip 
Pe buza scurgerii către niciunde,
De care-ar vrea, dar nu se pot ascunde
Căci pentru asta nu-i niciun tertip.

Apoi clepsidra-ntoarsă ne răspunde
La noul nume, după noul chip,
Iar cursul se reia stereotip
Şi teama trecerii iar ne pătrunde.

Dar noul an ne poate fi mai bun
Dacă vom cultiva noi bunătatea;
Cât despre trecere...ce pot să spun?

Eu o accept cu toată simplitatea
Şi, fără nicio teamă, mă supun
Căci mă aşteaptă-n cer...eternitatea. 

Petroşani, 28 dec. 2012    Simion Felix Marţian

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Argintarul

Simion Felix Marţian
Ca-ntr-un decor din vremi medievale,
Îl vezi stând jos la margine de târg
Şi, dedicat cu totul muncii sale,
El modelează nobile metale,
În mica nicovală dând cu sârg.

El ştie cât să înteţească focul
Când pune-argintul peste micul rug;
Aicea termometre nu-şi au locul,
Nici cronometre stabilind sorocul,
Ci e o taină-n vechiul meşteşug.

Da, este o durată limitată
Pe care, atent, nu o va depăşi,
Ştiind că acţiunea-i terminată
Când în metalul curgător, deodată,
Satisfăcut, se poate oglindi.

Şi nu greşeşte, astfel, niciodată
În tot procesul purificator,
Căci nu rămâne zgură şi nici pată
Când lacrima de-argint, fluidizată,
Fidel reflectă chipu-i zâmbitor.
***
Ajută-mă să înţeleg, Părinte,
De ce-i adesea foc în viaţa mea
Şi la apostrofări să iau aminte,
Să înţeleg că Tu mă vrei fierbinte
Şi curăţat prin foc, spre slava Ta.

Să înţeleg deplin, o, sfinte Tată,
Că pentru veşnicii mă pregăteşti,
Că vrei să am o haină fără pată
Şi-n viaţa-mi toată, Ţie închinată,
Vrei, Doamne, chipul să Ţi-l oglindeşti.

Amin
Vulcan, oct. 2006    Simion Felix Marţian

vineri, 14 decembrie 2012

Sonetul Nașterii

Simion Felix Marţian

Când plugul urii mai brăzda pământul
Și ploaia deznădejdii-l otrăvea,
Iubirea într-un staul Se năștea,
Schimbându-i în speranțe vii veșmântul.
În noaptea sfântă cerul strălucea
Peste păstorii ostoind frământul
Și oști cerești vesteau, pornindu-și cântul,
Că era mântuirii începea.
Revăd tabloul cu imagini vagi
Și, pe cămilele mușcând din frâie,
Cum Orientul se-nchina cu magi.
Eu n-am, ca ei, odoare prinse-n brâie,
Nici aur n-am, sau smirnă în desagi,
Dar, Doamne, rugăciunea mi-e tămâie.
Simion Felix Marțian
Petroșani, 14 dec. 2012

luni, 10 decembrie 2012

Isus plângea

Simion Felix Marţian
(Ioan 11:35)

Isus plângea, când Lazăr a murit,
Deşi urma ca El să îl învie
Şi-n plânsul dureros, nepotolit,
Era o dragoste fără sfârşit
Trecând din veşnicie-n veşnicie.

Isus plângea văzând durerea lor,
Surori şi prieteni fără mângâiere,
Tabloul era înduioşător
Şi Cel ce este-al dragostei izvor
Simţea cu ei durere din durere.

Isus plângea, adânc cutremurat,
Căci El era un munte de simţire,
Era în duhul Său înfiorat,
Şi-n lacrima ce-obrazul I-a brăzdat
Se revărsa oceanul de iubire.

Isus mai lăcrimează şi acum,
Din valul dragostei nemărginite,
Când cei iubiţi de El se-abat din drum,
Când nu mai simt al dragostei parfum,
Când rătăcesc pe ţărmuri pustiite.

Întoarce-te la El, de vrei să vezi
Cum poţi să ştergi o lacrimă divină,
În duhul tău smerit să-ngenunchezi
Şi plin de bucurie să-I urezi:
Bine-ai venit în viaţa mea, Lumină!

Amin
Vulcan, 10 ian. 2007    Simion Felix Marţian

vineri, 7 decembrie 2012

Este scris

Simion Felix Marţian
În lume-s multe semne de-ntrebare
Şi drumul spre cunoaştere-i deschis,
Dar când descoperi căi înşelătore
Citeşte-n Cartea Sfântă, la izvoare,
Spunând cu-nţelepciune: ESTE SCRIS...

Tu ai un ţel, tu ai în cer un nume,
Însă în drumul tău spre Paradis
Tu trebuie să fii lumină-n lume,
Şi tot ce spui, pe alţii să îndrume,
Zicând cu îndrăzneală: ESTE SCRIS...

Fii paşnic, dar rămâi mereu în gardă
Şi pregătit de dialog deschis;
Veni-vor mulţi cu gândul să te piardă,
Dar tu, călăuzit de Cel ce Har dă,
Arată-le Cuvântul: ESTE SCRIS...

Chiar la Isus, în viaţa pământească,
Venit-a diavolul, fiind decis
Cu şiretenie să-L ispitească
Şi-a fost destul ca Domnul să rostească
Cuvintele Scripturii: ESTE SCRIS...

Cum n-a fost biruit Nebiruitul,
Zicându-i diavolului ce i-a zis,
Cei ce-s ai Lui gusta-vor infinitul,
Având credinţa tare ca granitul
Şi fiind ancoraţi în CE E SCRIS.

Amin
Vulcan, 13.12.2006      Simion Felix Marţian

miercuri, 5 decembrie 2012

Dor de Costache Ioanid (La centenarul naşterii 03 dec 1912-03 dec 2012)

Simion Felix Marţian
S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris
Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,
Urca dezvăluind din ceață...taine.

A coborât apoi cu suflet plin
De dragoste, de foc, de duioșie,
Purtând în el și cerul opalin
Și luciul stâncilor, adamantin,
Și toate ni le-a pus în poezie.

Columbe de omăt luau apoi
Pe aripi tot nectarul din cuvinte
Şi tainic uguind , în zbor vioi,
Duceau al poeziilor şuvoi
Departe, mai departe de sorginte

Şi-am fost înfăşuraţi de-acest fluid
Ca de un vis, de-o tainică colindă,
Iar sufletele-atinse sorb avid
Din stihul cristalin de Ioanid
Cu dragoste cât poate să cuprindă.

Curg viu Scripturile din vers în vers
Şi toţi eroii-şi împlinesc destinul
Cuprinşi în acest liric univers,
Marcând ca borne drumul de neşters
Ce leagă pământescul cu divinul.

E-atât de bine-aici, în versul lui,
Atât de cald, de luminos, de-„acasă”
C-aş face invitaţie oricui
Dar când privesc în jur şi gazda nu-i,
Aşa un dor adânc de el m-apasă.

Dar ştiu că a plecat, suflet candid,
Ca să recite şi în veşnicie,
Şi până-l voi vedea, afirm solid:
Da, poezia este Ioanid
Iar Ioanid rămâne poezie!

Vulcan, 05 dec. 2012     Simion Felix Marţian

luni, 3 decembrie 2012

Corabia salvării

Simion Felix Marţian
Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. (Matei 24:37)

Ce mare, ce adâncă-a fost mâhnirea
În inima Părintelui divin,
Când omul I-a adus dezamăgirea,
Determinându-L să ia hotărârea
De-al nimici printr-un potop deplin.

Păcatul cuprinsese-ntreaga lume
Şi gândul omului era spre rău,
Dar din acest infern de-amărăciune
Se detaşa un om, ca o minune,
Trăind neprihănit, cu Domnul său.

De-aceea a găsit Noe-ndurare
Şi, cu credinţă, ascultând din cer
Vocea Părintelui, ca îndrumare,
S-a apucat tenace, cu răbdare,
Să-şi construiască arca din gofer.

Era o perspectivă-ndepărtată
Pedeapsa ce urma, cumplitul preţ,
Iar fapta lui părea necugetată
Şi-n jurul lui râdea mulţimea toată
Ca de-un nebun, privindu-l cu dispreţ.

Dar au plătit pentru nesăbuinţă,
Diluviul venind peste cei răi,
Şi-n arca ridicată prin credinţă
S-au îmbarcat spre viaţă, spre fiinţă,
Neprihănitul Noe şi ai săi.
***********
La fel ca şi în zilele lui Noe,
Păcatul a ajuns la apogeu;
Destrăbălarea lumii azi în toi e
Şi nefăcând decât propria voie,
Uitat-au oamenii de Dumnezeu.

Vedem cum profeţia se-mplineşte
Şi oamenii-s tot mai nepăsători,
Pericol de potop nu ne pândeşte
Căci curcubeul încă străluceşte,
Dar vine ziua care dă fiori

Acelor care nu vor fi în arcă,
Tu însă urcă până este har,
Desprinde-te din gloată, hai, încearcă,
Te doare râsul lor? Dar au râs, parcă,
Tot ei şi la potop, un râs amar.

Urcă acum în arca mântuirii,
Îmbarcă-te cu mii şi mii de fraţi,
Ca să debarci în Portul fericirii
Şi, îmbrăcat în haina nemuririi,
Să cânţi în cor cu cei răscumpăraţi.

Ce mare, ce adâncă-i mulţumirea
În inima Părintelui divin,
Când omul I-a urmat călăuzirea,
Determinându-L să ia hotărârea
De a-l întâmpina în cer, amin.

Vulcan, 28/29 nov. 2006    Simion Felix Marţian

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Sonet sărbătoresc ( 1 Decembrie)




Simion Felix Marţian
O filă geruită se întoarnă
În calendarul deja zgribulit,
Şi soarele surâde-abia ghicit
Pe cerul plumburiu, ca-ntr-o lucarnă.

Dar dintr-un timp pe loc despăturit
Vine istoria sunând din goarnă
Şi-n România prima zi de iarnă
Se-aprinde într-un foc de neoprit.

E sărbătoare azi în românime
Şi-mpins de un imbold instantaneu
M-alătur bucuriei unanime

Să fac urarea pentru neamul meu,
Punându-mi focul inimii în rime:
Să-ţi fie călăuză Dumnezeu!

Simion Felix Marţian
Petroşani, 1 Decembrie 2012

Întâi Decembrie

Simion Felix Marţian
Stau nemişcaţi în iarnă Apusenii,
Privind cu duh de tulnice-n fereşti
Spre Alba, ce-n ţinuta-i de milenii
Cântă cu zorii-n clopote utrenii
Pe-un portativ cu note româneşti.

Unirea a fost vis din vremi străbune
Şi azi sărbătorim visu-împlinit
Când româneşte a dat pita-n grâne
Dar nu uita, o, nu uita, române,
Să mulţumeşti cui ai de mulţumit,

Căci dincolo de zbucium şi de trudă,
Pe-un drum când mai uşor şi când mai greu,
Nu tu, cu mâini ce prea uşor asudă,
Îţi modelezi realitatea crudă.
Istoria ţi-o scrie Dumnezeu.

Zi deci ”mulţam”din inima ta plină
De foc divin şi dor de Dumnezeu
Şi El o să-ţi dea iar din cer lumină,
Căci nu vrea creştinism la naftalină
Şi nici biserici duse la muzeu.

Vrea creştinism real în Romania,
Nu o religie de sărbători
Şi pentru cer reaprinzând făclia,
Românii să-şi trăiască bucuria
Ca sfinţi şi-adevăraţi închinători.

La Alba clopotele dau de ştire
Prin glas de bronz, sonor, maiestuos,
Că azi sărbătorim Marea Unire
Dar, fraţi români, măreaţa împlinire
Este unirea noastră în Cristos.

Amin

1 Decembrie 2009   Simion Felix Marţian