marți, 11 decembrie 2018

Lansare de Carte Creștină - Cărări de lumină(Autor-Simion Felix Marțian)

Locație: Hotel Oxigen Petroșani
Data: Sâmbătă 15 Decembrie 2018
Ora: 14:00


Participă:

-Reprezentanți: Bisericile Evanghelice din România
-Reprezentanți: Consiliul Local
-Reprezentanți: Mas Media
-Invitați diverși


Din program:

-Recital de poezie

-Recital de muzică creștină (Specifică Nașterii Domnului)

-Mesaje:

Din partea autorului , reprezentanților Bisericilor , Consiliului Local , prietenilor...
Discuții libere cu poetul, pe tema Poeziei Creștine și al noului volum de versuri.
Sunteți așteptați toți cei ce sunteți iubitori de poezie,și doriți să vă ”alimentați” spiritual ,din poezia creștină.

vineri, 30 noiembrie 2018

Rugă pentru naţiune

collage 1
În ţara mea cu plete lungi de grâne
Şi ochi de iezer sărutat de cer,
Izvoare se-mpletesc în drum să-ngâne
Poveşti născute-n focuri pe la stâne
Şi plânse în caval de vreun oier.
Pe-acest meleag al devenirii noastre
Ce râde-n soare înflorind prin ii,
Din dacice ruine şi din castre
Ies roşii flăcări, galbene şi-albastre,
Ţesând blazonul Marii Românii.
Şi pe acest pământ iubit de soare
Trăieşte din vecie neamul meu,
Şi ard înflăcărat de-a lui ardoare
Iar când e trist, durerea lui mă doare
Şi pentru el mă rog lui Dumnezeu:
Tu, Doamne,- ai făurit această ţară
Gătind- o cu splendori, cu bogăţii,
Dar când trudita pâine e amară
Şi fiii i se- nclină sub povară,
Dă izbăvirea Ta din veşnicii!
Simion Felix Marţian

joi, 29 noiembrie 2018

Atunci când răspunsul Cerului doare

DSC_7099a
Exodul poporului ales al lui Dumnezeu ar constitui o epopee fascinantă, tulburătoare, chiar dacă am reuşi s-o disociem de supranatural. Dar nu se poate. Şi asta pentru că au avut un traseu presărat cu miracole. Călcau din minune în minune.
Să începem cu trecerea Mării Roşii? Tensiunea dramatică era sufocantă, când simţeau în ceafă răsuflarea fierbinte, năduşită, a cailor de la carele de luptă ale egiptenilor, ale unui Faraon înnebunit de furie, iar în faţă…râpele abrupte dinspre mare. Adică dinspre abis. Dinspre moarte.
Şi a fost toiagul izbăvitor. A fost Dumnezeu! Au urmat minunile de la Mara, Masa şi Meriba, Refidim şi multe, multe altele. Dar au fost şi minuni care îi însoţeau neîncetat. Cum era călăuzirea de zi şi de noapte. Cu “gipiesul” lui Dumnezeu. Sau faptul că au purtat aceeaşi încălţăminte timp de patruzeci de ani!
Dar să vorbim despre mâncarea lor. Altă minune! Dumnezeu a hotărât să le dea copiilor Lui…MANĂ. Pe care o culegeau în fiecare dimineaţă pentru ziua în curs şi făceau nişte turte cu gust de …untdelemn şi miere. Delicatese! Aportul caloric? Carbohidraţi? Glucide şi lipide? Cui îi păsa? Toate erau după tabelele lui Dumnezeu.
Curat huzur! Şi…totuşi. Mânaţi de un duh de nemulţumire, au cârtit, regretând, chipurile, vremurile “bune” din Egipt. Uitând că acolo, unde au fost robi timp de patru secole, munceau sub lovituri de bici şi-şi mâncau pâinea printre lacrimi amare.
Vrem carne! Da, Israele? Pâinea te aşteaptă în faţa cortului în fiecare dimineaţă, fără şă scrijeleşti glia asudând, fară să dai cu sapa. Şi tu o dai pe râzgâială. Atitudine de copil răsfăţat. Oare ne este străină această lipsă de recunoştinţă?
Dar pentru că Dumnezeu le-a arătat că poate, ei voiau altceva. Poate că El nu ştia ce le prieşte, nu le cunoştea gusturile.
A trimis Dumnezeu, cu un vânt dinspre mare, prepeliţe încât acopereau faţa pământului într-un strat de doi coţi, cale de o zi într-o parte şi o zi în cealaltă de la tabără. Carne pentru o lună, suficientă pentru tot poporul.
“Dar pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a apins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.”(Numeri 11:33)
Dumnezeu ne vrea copii ascultători, nu răsfăţaţi. Isus ne învaţă să cerem ORICE în numele Lui, dar cât e de…cuprinzător este acest “orice”? Putem să cerem orice din sfera voii Lui. Şi un copil ascultător ştie care este această voie.
Tot Isus ne mai spune că dacă vom căuta cu precădere neprihănirea, atunci hrana, îmbrăcămintea, adică nevoile imediate, ne vor fi date ca bonus. Pentru că Tatăl nostru ne cunoaşte nevoile. Şi, în dragostea Lui, se va îngriji să avem şi…desert.
“Doamne, învaţă-ne să ne rugăm” acceptând voia Ta! Şi având motivaţii sănătoase. Ca să ne putem bucura de răspunsul Cerului.
Simion Felix Marţian
Vulcan, 27 noiembrie 2018

vineri, 23 noiembrie 2018

De pe Moria, cu credinţă

misionarul
Eu n-am urcat pe Moria, Divine,
Şi n-am icnit urmând cărări de foc
Să pun pe-un taler dragostea de Tine,
Pe celălalt de toate la un loc.
Nu, n-am urcat cu plumbul în picioare,
Cu lacrimi înghiţite, ghimpi în gât,
Să pun pe-altar o dragoste-arzătoare
Şi-al meu răspuns solemn: Numaidecât!
Privesc din nou la drama consumată,
Cu-al ei scenariu viu, tulburător,
Iar ţipătul:” Unde e mielul, tată?”
Îmi intră-n inimă, sfâşietor.
Eu nu întreb: „Ce ai simţit, Avrame?”
Căci ştiu, ca tată, bine ce-a simţit,
Dar el ştia că-n focul unei drame
Tu vei purta de grijă negreşit!
Pornesc şi eu spre testul de jertfire,
Ducând spre-altar cu mine vreun Isac,
Dar vreau să cred mai mult, Iehova Ire,
Că Tu vei fi cu mine, azi…şi-n veac!
Simion Felix Maţian
Vulcan, 22 noiembrie 2018

joi, 22 noiembrie 2018

Oaia atacată de…turmă

dscf3290
Un tablou bucolic, în care turma paşte iarba grasă, în timp ce păstorul cântă la caval acompaniat de susurul izvorului, nu poate fi decât o încântare, atât pentru ochi cât şi pentru sufletul în căutare de tihnă. Dar cel descris de Isus în pilda relatată de evanghelistul Luca (cap 15) nu are acest scop.
Pilda s-a impus în acest context ca o necesitate, când fariseii şi cărturarii au cârtit, intrigaţi de atitudinea Învăţătorului faţă de vameşii şi păcătoşii care au venit să-L asculte. O cârtire condamnabilă.
Isus începe parabola cu o întrebare retorică: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?”(vers 4) Continuă apoi vorbind despre bucuria regăsirii şi a întoarcerii la turmă, bucurie pe care o sărbătoreşte împreună cu prietenii.
Analogia cu turma, folosită frecvent, ar trebui s-o considerăm măgulitoare pentru că oile sunt animale sociale, docile şi-mai ales!- îşi urmează cu credincioşie păstorul, faţă de care dezvoltă dependenţă. De aceea Isus continuă această analogie când vorbeşte despre faptul că este „multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte”.
Nu ni se spune care a fost reacţia turmei, dar nu e greu de presupus, chiar dacă n-avem experienţă în zootehnie. Acceptarea. Pentru că în turmă voia păstorului este suverană. Dar la oameni? Fariseii şi cărturarii au dovedit respingere. Se erijau în cei care pot face selecţie pentru turma lui Dumnezeu. Greşit.
Ne rugăm adesea, noi, turma, pentru „prinşii de război”, adică pentru oile rătăcite. Câtă sinceritate punem în rugăciune? Întrebarea se cere rostită pentru că întoarcerea unei oi rătăcite nu generează întotdeauna bucuria aşteptată. Se bucură Păstorul. Cerul se bucură. Dar noi?
Haideţi să participăm cu inima la bucuria cerului. Fără rezerve. Şi fără judecată! Amin.
Simion Felix Marţian
Vulcan, 20 noiembrie 2018

luni, 12 noiembrie 2018

Sonet brumat

Bruma
De sărutul brumei iarba se-nfioară
Şi scânceşte frunza tremurând în ger,
Îşi ridică pomii braţele spre cer
Căutându-şi straiul verde de-astă vară.
Sub argintul rece vise-n verde pier,
Ofilirea-n ele începând să doară;
Strălucirea trece la…odinioară,
Iar speranţa pare doar un gând stingher.
Dar tabloul sumbru poate prinde viaţă
Când pe pânza vremii, bruma ignorând,
Folosim aceeaşi tuşă îndrăzneţă
Care-n rugăciune-o punem doar crezând:
Mulţumim că bruma vieţii-i doar prefaţă
La eterna vară ce va fi-n curâd!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 10 brumar 2018

joi, 8 noiembrie 2018

Valoare şi false etichete

10-leprosi
Parabola în care Mântuitorul ne vorbeşte despre „samariteanul milostiv” vine ca răspuns la întrebarea provocatoare a unui învăţător al Legii: „Cine este aproapele meu?” (Luca 10:29) Claritatea expunerii îl dezarmează pe cel care intenţiona să-L ispitească pe Isus, determinându-l să accepte concluzia, de altfel evidentă.
Despre ce este vorba? Un om care călătorea din Ierusalim spre Ierihon este atacat de tâlhari, jefuit, bătut, „lăsat aproape mort”. Un om care avea nevoie disperată de ajutor.
Se părea că salvarea lui este aproape, când primul trecător care s-a apropiat a fost un preot. Un om care îi învăţa pe alţii depre mila izvorâtă din dragoste. Acesta L-A VĂZUT, dar a trecut mai departe. Cum, preotul? Da, preotul, adică omul care purta această etichetă. Dezamăgitor. Un exemplu din categoria: aşa, NU!
Speranţa muribundului a înviat când a văzut apropiindu-se un levit. Un om care slujea la Templu. Şi acesta L-A VĂZUT! Dar a trecut mai departe, iar omul a rămas cu privirea în zare, ca a naufragiatului care priveşte cum se îndepărtează corabia de care-şi ancorase nădejdea.
A apărut la sfârşit samariteanul. Un om aparţinând unei populaţii dispreţuite. Iudeii nu aveau legături cu ei. Dar, contrar aşteptărilor generate de „eticheta” lui, acesta s-a oprit şi i-a acordat primul ajutor. Fără alte detalii, l-a salvat!
Îtr-un scenariu scris de noi, lucrurile ar fi stat altfel. Nu-i aşa? Nenorocitul ar fi fost salvat de preot, sau, în cazul în care NU l-ar fi văzut, ar fi rămas în grija levitului. Noi evaluăm oamenii după etichete, şi le-am fi încredinţat în acest scenariu ipotetic rolurile care credem că li se potrivesc. Dar realitatea ne contrazice.
Parabola ne învaţă să apreciem just oamenii, după ceea ce dau, dincolo de etichetele pe care le poartă. Dar, şi mai important pentru noi, să ne ridicăm la înălţimea etichetelor pe care le purtăm. Acele pe care scrie CREŞTINI!
Îi dezamăgim sau nu pe oameni în aşteptările lor, dar trebuie să ştim că „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel, 16:7) Aşadar, fără etichete false.
Simion Felix Marţian
Vulcan, 31 octombrie 2018

marți, 23 octombrie 2018

Bagheta


“Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au aceeaşi slujbă, tot aşa,şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Cristos;”(Romani 12:4-5a)
Pe un pământ ce poartă dureros
O lume-ntr-o continuă nevroză,
Apare discordant de luminos,
Din alte sfere, trupul lui Cristos
Cu mădulare-n sfântă simbioză,
Cu mii şi mii de ochi şi mii de guri
Şi, deasemenea, mii de picioare
Unite-n nesfârşite legături
Precum urzeala unei ţesături;
Dar mâinile, ah, câte fi-vor, oare?
Sunt mâini care oferă ajutor,
Căci de adânci nevoi geme planeta,
Sunt mâini ce mângâie duios, uşor,
Sunt mâini împreunate rugător,
Dar sunt şi mâini ce mânuiesc…bagheta.
Ne închinăm dând slavă Celui sfânt,
Iar inimile noastre gustă zborul
Când sunt înaripate de avânt,
Dar pentru-a ne armoniza în cânt
E necesar să vină…dirijorul.
Atunci când vezi că cei din preajma ta
Şi-au pregătit şi inima şi gura
Ca Domnului prin cânt a se-nchina,
De simţi că asta e chemarea ta
Aşează pe pupitru partitura.
Orice lucrare poate fi un cor
Când armonia-şi pune eticheta,
Dar cum pe lângă oameni şi decor
Mai e nevoie şi de dirijor,
De-i voia Domnului, preia bagheta!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 27 septembrie 2010

luni, 15 octombrie 2018

Robi şi Laura (Dedicație căsătorie)



Într-un decor cu raze ce se frâng,
În straiul toamnei vrând să se comprime,
Noi suntem azi la Rusu în Parâng
Ca să vedem o nuntă...la-nălţime!

Şi nu doar altitudinea-i ceva,
Cât dragostea-i la cote ridicate;
 Aşa e Robi, Laura-i aşa,
Cu inimi care bat îngemănate!

Ne bucurăm cu ei, la nunta lor,
Înconjurându-i cu afecţiune,
Dar mai presus de daruri şi de flori,
Să îi purtăm cu toţi în rugăciune.

Căci Dumnezeu le poate oferi
Mai mult decât noi am putea vreodată,
De-aceea vrem ca-n viaţă, zi de zi,
Să-i însoţească-n toate Sfântul Tată!

Să aibă pace sfântă în cămin,
Iar pâinea zilnică să nu lipsească,
Şi ca să fie împliniţi deplin
Prin copilaşi dorim să odrăslească.

Noi le dorim ce-i bun şi ce-i frumos
Şi-n rugăciune noi le cerem toate,
Ştiind că vor primi neîndoios,
Căci Dumnezeu le are, vrea şi poate.

Cu Robi şi cu Laura nuntim
Şi chiar Parângul s-a gătit de nuntă,
Dar e aici, şi-aceasta e sublim,
Acel ce din vecii binecuvântă!

14 Octombrie 2018    Vulcan 
Simion Felix Martian

joi, 27 septembrie 2018

Democraţia şi minoritatea agresivă

DSCF3840a
Am visat liber, pentru că visele nu ne puteau fi interzise. Am visat libertate, privind cu jind peste graniţele închise, am visat democraţie. A venit Revoluţia, şi cu ea democraţia. Adică cea mai înaltă şi mai umană formă de organizare a societăţii, din cele care s-au derulat. Dar nu ideală, cum nimic nu e ideal pe pământ.
Am învăţat din mers regulile ei, aplicate practic. Prin definiţie democraţia este „puterea poporului”, pe care şi-o exercită prin vot. Acesta constituie pârghia de acţiune a democraţiei. Numărătoarea stabileşte decizia, adică voia majorităţii, căreia minoritatea trebuie să i se supună. Altfel, de ce ar lupta aleşii noştri în campania electorală?
Omeneşte, însă, nu poţi suprima drepturile unei minorităţi, drepturi care îi vor fi recunoscute de majoritate. Cu condiţia să nu tulbure viaţa normală a majorităţii. Astfel, convieţuiesc (relativ) paşnic, alături de majoritari şi minorităţi etnice sau religioase.
Nu tot aşa stau lucrurile cu minoritata…sexuală. Homosexualii au existat dintotdeauna şi vor exista mereu. Şi, aşa cum bine ştim, n-au fost tulburări din cauza lor până mai de curând. Adică până când (neo)marxismul cultural şi-a arătat rânjetul. De altfel, în ideologia lor sexualitatea ocupă un rol esenţial, prin aceasta voind să lovească în familie, spre crearea unei lumi noi.
Sunt lucruri în general cunoscute, de aceea este dureros să vezi că acum, când trebuie să facem faţă unui astfel de atac al neomarxismului prin leghebete, ne lăsăm manipulaţi, orbiţi, fără să sesizăm pericolul pe termen lung. Au reuşit propagandiştii leghebete să îmbrobodească români de bine, abătându-le atenţia asupra lui Dragnea, a Bisericii, etc. Învrăjbindu-ne.
Şi o astfel de minoritate care vrea să se impună, conform agendei de lucru a neomarxismului în expansiune, devine agresivă. Ştim bine cum s-au impus în ţările care le-au „dat un deget”. În sprijinul lor vine „corectitudinea politică”. Pollitical correctness nu este doar un concept, este o ideologie a aceluiaşi marxism cultural.
De la această „corectitudine” se ajunge la discriminare pozitivă, în care suntem atât de atenţi cu minoritarii, încât majoritarii îşi sacrifică propriile drepturi. Şi atunci ce mai este democraţia?
Potrivit acestei „corectitudini” trebuie scoşi din vocabular termeni ca „soţ”, „soţie”, „mamă”, „tată” şi alţii care ar putea leza pe cei care nu-şi pot spune astfel.
Această pârghie au acţionat-o musulmanii, minoritate religioasă stabilită de curând în Europa, pentru că-i zgâria pe ochi crucea. Însemnele creştine, ale religiei majoritare, trebuie, din punct de vedere al corectitudinii politice, ascunse. Să nu-i deranjăm pe distinşii noştri oaspeţi.
Democraţia se exprimă prin voia majorităţii, dar aşa cum spuneam mai sus, este uman şi recunoscut dreptul unor minorităţi de a convieţui alături de majoritari. Dar nu când contravin flagrant principiilor majorităţii. Când ne sunt impuse de forţe oculte. Când sunt agresive.
Aceasta nu este lupta homosexualilor, este a propagandei neomarxiste care vrea să schimbe faţa lumii. Şi nu în bine.
Şi, ciudat, se face apel la toleranţa creştină. La iubirea aproapelui. Şi asta din partea unor oameni care prin ceea ce fac, prin ceea ce cred, Îl sfidează pe Dumnezeu. Iubirea aproapelui nu înseamnă călcarea principiilor.
Pentru consolidarea apărării noastre în faţa acestei invazii, votaţi. Votaţi DA!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 18 septembrie 2018

Sonet familial

25b
Prin geam un soare viu la viaţă cheamă
Şi-n ochi de prunc lumina se-nteţeşte,
Când gura ca cireaşa-ncet rosteşte
Către icoana vieţii: ma-mă, ma-mă!
În focul din cămin, care trosneşte,
Dansează vesel flăcări de aramă,
Şi fug nelinişti, umbra se destramă,
Căci tata e aici şi ocroteşte!
Aşa ne-a fost familia lăsată
De Cel ce ne-a creat şi a creat-o:
Copii având o mamă şi un tată!
Şi dacă Dumnezeu a-ntemeiat-o,
Să o cinstim aşa cum ne-a fost dată,
Cinstind, astfel, pe Cel care ne-a dat-o!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 15 septembrie 2018

miercuri, 26 septembrie 2018

Marxism, familie, sexualitate

pizap.com15378910550541
Zilele trec cu repeziciune şi Referendumul pentru schimbarea Constituţiei e tot mai aproape. Referendumul pentru familie, pentru normalitate. Zilele zboară şi mă cutremur când văd cum s-au încins spiritele, acolo unde mi-ar fi părut NORMAL ca oamenii să îmbrăţişeze NORMALUL.
Scriam zilele trecute de „pastilele otrăvite” folosite de boicotaci, şi una foarte eficientă s-a dovedit alăturarea referendumului la numele lui Dragnea, personaj extrem de nepopular în această perioadă. Şi-i văd pe oameni împotrivindu-se referendumului, considerând că luptă astfel împotriva lui Dragnea.
Pentru a vedea lipsa de logică a unei astfel de atitudini, voi folosi o comparaţie întâlnită pe internet:
„Ungurii l-au ucis pe Mihai Viteazul, deci eu nu mănânc gulaş.
Dragnea e un hoţ, deci eu boicotez referendumul.”
Mulţimile sunt uşor de manipulat, atunci când nu se documentează, şi când cei care manipulează sunt în poziţii cheie, formatori de opinie, oameni populari. Dar cum s-or fi vândut aceştia? Pentru că văd oameni de cultură (sau incultură?) făcând-o.
Oameni buni, căutaţi adevărul! Mă adresez în primul rând generaţiei mele, oameni care au urât vârtos comunismul, oameni ai Revoluţiei, ai democraţiei reale.
Oare chiar nu înţelegeţi că prin acest boicot îmbrăţişaţi marxismul împotriva căruia am luptat? Marxismul economic a falimentat, dar îşi continuă lupta ca (neo)marxism cultural.
Lupta împotriva familiei tradiţionale a început, teoretic, cu ideologia marxistă, care considera că „familia burgheză” nu mai corespunde noilor relaţii (şi realităţi) sociale. Potrivit lui F. Engels (Originea familiei, a proprietăţii private şi a statului), femeia urma să fie eliberată, iar familia să devină o instituţie socială. Copiii născuţi în această „instituţie” devin şi ei o problemă socială, societatea îngrijindu-se de ei. De aici până la „amorul liber” n-a mai fost decât un pas. La început în teorie.
Toate aceste teorii întunecate au fost puse în practică după victoria revoluţiei bolşevice din 1917, inclusiv „amorul liber” şi „socializarea femeii”. De altfel la numai două luni de la Revoluţia Socialistă din Octombrie, printre primele decrete date de Lenin se numără şi cele privitoare la „abolirea familiei” şi „abolirea pedepsei pentru homosexualitate”. Un an mai târziu, aceste decrete erau sărbătorite printr-un marş al lesbienelor.
Aceste idei coceau de mult în capetele înfierbântate ale liderilor bolşevici, căci din corespondenţa (1911) lui Lenin cu Troţki, aflăm:
Troţki: „ Fara îndoială, opresiunea sexuală este principalul mijloc de inrobire a omului. Atâta vreme cât există această opresiune, nu poate fi vorba de adevărata libertate. Familia, ca instituție burgheză, și-a trait complet traiul. Trebuie de spus mai mult despre asta muncitorilor… “
Lenin: „… Și nu numai familia. Toate interdicțiile cu privire la sexualitate ar trebui sa fie eliminate (…), chiar interzicerea dragostei între persoanele de același sex ar trebui sa fie eliminată”.
Ce e nou în lupta împotriva familiei? Nimic. Aceleaşi idei, acelaşi marxism diabolic, care are acum ca vârf de lance activismul leghebete. Îmbrăţişăm marxismul? S-o facă occidentalii dacă vor, noi suntem sătui de ideologie marxistă.
Să votăm pentru o Românie demnă! Să votăm DA!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 25 septembrie 2018