vineri, 11 octombrie 2019

Când ecologismul devine toxic

DSC_7961a

Ca să vorbesc despre acest subiect, ar trebui să încep prin a-mi declina poziția față de ecologie, așa că mărturisesc răspicat că eu, iubitorul de natură, am fost dintotdeauna ecologist. Prin atitudine, manifestare și promovare. Atât de convins, încât în anul 1990 m-am înscris în Mișcarea Ecologistă din România, partid politic din acea vreme. M-am retras după doi ani, când am înțeles că politica n-are nicio treabă cu ecologia. Iar eu nu puteam să fac promisiuni fără acoperire. Adică să mint. A fost singura mea experiență politică. Dar ecologist am rămas.
De pe această poziție, ar trebui să mă bucure amploarea mișcării mondiale pro-ecologie. Cu toate ramurile ei, încă verzi. Dar rațiunea mă obligă să mă alătur celor care condamnă această isterie generală iscată în numele ecologiei. Pentru că asta este: isterie! Ne-au înnebunit cu prevestirea unor dezastre cauzate de „încălzirea globală” și „schimbările climatice”. Acestea sunt sloganele, chiar dacă cercetările științifice nu sunt foarte concludente.
Până unde poate merge nebunia asta? Până la :„Salvați planeta! Mâncați copiii!”. Sunt cuvintele unei activiste eco, la o întâlnire din New York organizată de democrata americană Alexandria Ocasio- Cortz, care-și promova proiectul „Green New Deal”. Da, copiii produc CO2 și asta duce la…„schimbări climatice”.
O altă manifestare delirantă a acestei isterii este declarația cercetătorului suedez Magnus Soderlung, care propune, tot pentru a evita „schimbările climatice”, consumul de carne de om. Reticența omului la canibalism, spune el, este o atitudine conservatoare, dar lucrurile se pot schimba. Halal, progresiști!
Dragi „ecologiști”, Dumnezeu a încredințat întraga creație omului, spre administrare. Dacă s-a dovedit un administrator lacom, fără să-și respecte sursa de hrană, va avea de suferit. Dar nicidecum nu eliminăm oameni ca să facem loc mătrăgunii, doar pentru că asta nu produce bioxid de carbon.
Dumnezeu a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, UMPLEȚI pământul și supuneți-l…”(Genesa, 1:28) Așadar, nimic despre o eventuală criză de resurse. Ceea ce ar avea omul de făcut este să-și revizuiască atitudinea față de mediul înconjurător și să fie mai atent cu distribuirea echitabilă a resurselor.
Este injust ca undeva pe glob să se sufere de foame cronică, în timp ce în altă parte (și știm noi unde!) să se arunce milioane de tone de alimente.
Haideți să ne bucurăm de ceea ce avem, cu mulțumire, fără măsuri radicale, care ne depășesc. Viitorul planetei este în mâinile Celui care a creat-o.
Cât despre apocalipsă, ea nu vine după scenariul ecologiștilor alarmanți, ci al lui Dumnezeu. Iubiți natura cu inimi de ecologiști…sănătoși!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 octombrie 2019

joi, 10 octombrie 2019

Dor de zori

R[s[rit

Ne dor orizonturi strivite de bezne
În noaptea adâncă, arzând ca o sete,
Ce poartă lințoliul țesut din secrete
Din creștet spre umeri, pe brațe, spre glezne.
Făclii tremurânde-n cotloanele sumbre
Atrag ca o vrajă dorințe și vise
Și flacăra arde, cu zboruri ucise
Pictând pe tabloul cunoașterii umbre.
Scântei colorate apar de niciunde
Să-ncânte privirea, spre ele s-atragă,
Dar nu taie bezna, cortina e-ntreagă
Și-n spatele ei drumul vieții se-ascunde.
Doar zorii aduc izbăvire deplină
Când tot orizontul se-ncinge-n rubine
Și drumul de viață ce duce la Tine
Ne-apare, Părinte, scăldat în lumină.
Alungă-ntunericul, Doamne, cu zorii,
Să curgă lumina divină pe pleoape
Și-n ea să simțim cât ne ești de aproape
Pe drumul țesut din lumină, spre glorii!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 7 octombrie 2019

Disconfortul mântuirii

DSC_4727

Omul și-a folosit dintotdeauna inteligența creatoare cu care a fost înzestrat, pentru a-și ușura munca și a-și mări gradul de confort. Nimic condamnabil, doar că s-a ajuns prea departe.
Sunt tot mai mulți cei care elimină din start un traseu care nu include autobandă. Iar dacă merg la cumpărături, ar vrea și parcare în buza raionului care-i interesează. Când se lasă convinși, totuși, să iasă în natură, sunt în stare să-și ia și canapelele de acasă. Confort, confort, dar asta-i… confortită. E deja boală. Mai ales că-și mai și cultivă o silă pentru lucrurile care nu corespund standardelor lor de confort.
M-am gândit la această boală a omului contemporan, citind cuvintele Mântuitorului privitoare la „calea îngustă”. Căci spune El: „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.” (Matei, 7: 13-14)
Doamne, dar asta sună îngrozitor! Cum determinăm omul modern să aleagă un astfel de traseu? Simplu: trăgând semnalul de alarmă. Oricât ar fi omul de comod, oricât ar ține la confortul personal, este în stare de o incredibilă mobilizare în caz de pericol. Când viața îi este în primejdie, uită de confort.
Așadar, trebuie mai întâi să fie convins că un astfel de traseu este vital. Că este singurul care duce la viață. Abia atunci va accepta să circule fără rulotă, chiar dacă în ea rămâne „omul vechi” și faptele firii. Sau ,poate, tocmai de aceea. Pe un astfel de traseu este suficient rucsacul, iar în el…roada Duhului.
Raportul numeric dintre cei care folosesc cele două căi nu se va schimba niciodată. Întotdeauna cei care trăiesc în adevăr, mergând pe calea îngustă, vor fi minoritari. Dar tuturor trebuie să li se ofere șansa cunoașterii. Ghidul. Și, pentru ca oferta să fie atrăgătoare, trebuie amintit faptul că locurile cu adevărat încântătoare nu sunt ușor accesibile. Și că pe culmi nu se ajunge pe autobandă.
Pe poteca îngustă a mântuirii, spre înălțimi!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 8 octombrie 2019

vineri, 4 octombrie 2019

Barnevernet scoate pui

17

Nu credeam că o să mai scriu despre Barnevernet. Am scris mai multe articole în urmă cu aproape patru ani, în timpul campaniei de susținere a familiei Bodnariu. Am și participat la proteste. Bucuria biruinței în acest caz am trăit-o intens, împreună cu oameni din toată lumea, și credeam atunci că Barnevernet va deveni amintire. Una urâtă.
Dar n-a foast așa, și au ajuns la noi vești despre alte familii cărora copiii le-au fost pur și simplu răpiți. Familii de români sau nu. Șarpele n-a fost zdrobit și-am înțeles și de ce: pntru că e vorba de bani! De mulți bani.
Vorbim atât de mult în ultima vreme despre corupție, încât am început să credem că e o „specialitate” românească. Nu este. Românească este găinăria generalizată, dar marea corupție n-are specific național. Și acolo unde este vorba de bani mulți, se ajunge mai greu la adevăr. De-aceea mai trăiește șarpele numit Barnevernet.
Se fac afaceri pe bani mulți cu copiii „protejați”, iar părinții plâng neputincioși. Aude cineva? Barnevernet a și pierdut la CEDO, dar prea puțin, având în vedere numărul mare de procese.
Așa că Barnevernet continuă să-și depună „ouăle” ideologice în cuiburile ONG-urilor plantate peste tot. Sună cunoscut? Da, pentru că sunt și în România. În Bulgaria deja scot pui. De altfel cele 152 de ONG-uri de la ei, cu finanțare externă, au propus încă de anul trecut o „strategie națională” care prevede că:
„-toți părinții sunt incompetenți și incapabili și sunt potențiali abuzatori pentru copiii lor (psihic și fizic)
-numai statul și ONG-urile au dreptul de a decide cu privire la copii și copiii se vor dezvolta în mod corespunzător și vor prospera numai sub îngrijirea experților.”
De aici până la schimbarea legislației n-a mai fost decât un pas, iar bulgarii s-au trezit în fața unor decizii de genul:
-echipe de polițiști, psihologi și asistenți sociali pot intra în casă fără ordin judecătoresc, luând copiii chiar și numai pe baza unor denunțuri anonime.
-pot fi dați spre adopție în întreaga lume, fără ca familia biologică să mai știe ceva de ei (datele personale vor fi modificate).
Astfel de cuiburi numite ONG-uri, în care Barnevernet a depus ouă, sunt și la noi. Ce facem? Așteptăm să iasă puii prin legi smintite, ca în Bulgaria? Prin legea divină copiii au fost încredințați părinților, care i-au primit ca binecuvântare.
Păriți, protejați-vă copiii de „protecția” otrăvită. Protestând împotriva cuiburilor. Demontându-le.
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 3 octombrie 2019

miercuri, 2 octombrie 2019

Sonet vulturesc

DSC_3140a

Sfidând din slavă creste vineții,
Cu norii rămânându-i la picioare,
El soarbe înălțimi amețitoare
Și munții par sub el și ei câmpii.
Privesc la vultur și adânc mă doare
Vederea-ncolăcitelor frânghii
De temeri nefirești, de erezii,
Ce-mpiedică azi spiritul să zboare.
Noi nu suntem creați să ne târâm,
Ci să-ndrăznim, așa spune Cuvântul,
Pășind pe nori, nu doar pe caldarâm.
Dă-ne-ndrăzneala, Doamne, și avântul
Ca, pentru cer, să câștigăm zburând
Prin Duhul Tău, oameni pe-ntreg pământul!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 28 septembrie 2019

Mulțumiri de toamnă

Mere

Cu vânturi ce cântă prin coame de cai
Și brume țipând sub copite,
Ne-nvăluie toamna, purtându-și pe strai
Odăjdii de-arămuri topite.
Pe cerul clipind tot mai rar siniliu
Își trage nezborul și plumbul,
Și reci adieri hohotind a pustiu
Sărută cu foșnet porumbul.
Lipsindu-i din scenă prea mulți cântăreți
Închide și ea stagiunea,
Lăsând croncănituri de negre tristeți
Să-și fâlfâie-n zbor pasiunea.
Acesta-i tabloul când pleoapele dor
De strânse ce sunt, de-ncordare,
Dar când se ridică al inimii stor
Vezi toamnă bogată și…soare.
Și-atunci înțelegi că orice anotimp
Își poart comoara în sine,
Divină-mpletire, imună la…timp,
De „bun”, de „frumos” și de „bine”.
Și cântecul lipsă pe-al toamnei album
Să-l scriem divinului Tată:
Cântând mulțumim pentru toamna de-acum,
Pe care ne-ai dat-o bogată!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 1 octombrie 2019

Neemia, în concediu prelungit, cu Dumnezeu

Cetate

Istoria zbuciumată a poporului ales constituie, e drept, o lectură fascinantă, dar prin felul în care Dumnezeu îi întoarce filele, uimindu-ne de fiecare dată, ne zidește sufletește, întărindu-ne în credință.
Să ne oprim, bunăoară, la Neemia, omul care i-a cerut concediu împăratului Artaxerxe, în slujba căruia era. Exilul babilonian se sfârșise încă din vremea lui Cirus, și mulți dintre iudei se întorseseră în țară. Acolo, însă, lucrurile nu mergeau bine.
Vești despre situația din Ierusalim ajung și la urechile lui Neemia, care se afla la Susa, capitala imperiului, fiind paharnicul împăratului. Răscolit și adânc îndurerat, simte imediat că trebuie să facă ceva pentru rezidirea cetății. Mai întâi a plâns și s-a jelit (cap.1, v4). Apoi a postit și s-a rugat. Și-a început rugăciunea cu căință și a încheiat-o cu implorare, pentru ca Dumnezeu să-i dea trecere înaintea împăratului.
Era anul 444 î.Hr, cel de-al douăzecilea de domnie al lui Artaxerxe, împăratul căruia trebuia să-i ceară Neemia ajutor. Dar cum? Ce treabă avea împăratul persan cu ruinele Ierusalimului? Dar Neemia nu s-a dus singur la împărat, căci Dumnezeu era cu el.
Nici n-a fost nevoit să înceapă el discuția, căci împăratul, văzându-l trist, l-a întrebat ce-l frământă, iar Neemia i-a vorbit despre starea Ierusalimului, cetatea în care erau mormintele părinților. Împăratul a fost scurt: „Ce ceri?”(cap 2, v4), și Neemia s-a „rugat Dumnezeului cerurilor” (v4) înainte de a vorbi. Și i-a cerut concediu. „Până când?”, l-a întrebat împăratul, și au „hotărât o vreme”.
Altceva? Niște scrisori către guvernatorii din Trans-Eufrat, pentru a trece în siguranță. Doar atât? Ar mai fi ceva. Lemne din pădurea împărătească, pentru construcție. Îndrăzneala lui Neemia este uimitoare, dar este rezultatul rugăciunii.
Le-a primit pe toate, iar ca bonus…gardă personală. Și nu doar „niște călăreți”, ci și „mai mari ai oastei” (v 10). Iar „concediul” lui s-a prelungit la 12 ani. Atât a guvernat în Ierusalim, unde a reclădit zidurile de apărare și a reorganizat cetatea.
Dumnezeu l-a însoțit în toate, dar meditând la startul acestei lucrări, nu putem spune decât: mare este Dumnezeu! Vedem cum deschide uși la care nici nu îndrăznim să batem fără ca El să ne încurajeze. Un împărat păgân și-a dat tot concursul la rezidirea Sionului. Cum sună?
Revăzândând acest episod, să ne mai amintim și că Dumnezeu este neschimbat. Și să îndrăznim. Ne va uimi, dar vom fi biruitori. Amin!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 1 octombrie 2019

vineri, 27 septembrie 2019

Apostolul Pavel, șah la rege

rom

„Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei.”(Fapte, 26:2) Chiar așa, Pavele? Curioasă perspectivă asupra fericirii. Dar cunoscându-l mai bine pe apostol, înțelegem că pentru el fericirea însemna a vorbi despre Cristos.
Ce se întâmpla, de fapt? După căderea în dizgrație a lui Marcus Antonius Felix , procuratorul Iudeii (60 dH), postul acestuia a fost preluat de Porcius Festus, însă „la pachet” cu…cazul Pavel, apostolul fiind întemnițat în Cezareea de doi ani. El știa că un proces judecat în țară ar fi fost influențat de dușmanii lui de la Ierusalim și, cetățean roman fiind, a cerut să fie dus la Roma, în fața împăratului.
Aceasta era situația lui Pavel când la Cezareea a venit, pentru a-i ura „bun venit” noului procurator, însuși regele iudeu Irod Agripa II. Și cu toate că urma să fie judecat la Roma, el acceptă provocarea lui Festus de a compărea în fața lui Agripa. Oricum nu avea nimic de pierdut, și nu numai pentru că era nevinovat, ci și pentru că la Cezareea nu se mai putea lua nicio decizie.
Apărarea lui Pavel a fost…o predică. A vorbit despre lucrarea sa și despre întâlnirea cu Cristosul înviat, care i-a schimbat viața. Pentru Festus, un roman care nu cunoștea profețiile, aceasta era o nebunie, cum de altfel a și spus:„Pavele, ești nebun!” (v 24) Dar ținta era Agripa, pentru că „Împăratul știe aceste lucruri și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală.”(v 26)
Apoi i s-a adresat direct împăratului: „Crezi tu în proroci, împărate Agripa?…Știu că crezi.”(v 27) Atacul lui Pavel a fost îndrăzneț. Ești în șah, împărate! Muți sau cedezi? Dar Agripa a recurs la eschivare: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin.”(v 28) Și Pavel nu-și ascunde intențiile. Da, asta voia, atât pentru Agripa cât și pentru toți ceilalți.
Și iată cum Pavel ne uimește din nou. Nu se făcea vinovat cu nimic față de legea lui Dumnezeu, fiind la fel de curat și față de cea romană. Cu toate astea a cerut să fie judecat la Roma, știind că mărturia lui trebuia să ajungă și acolo.
Dar până la Roma, a mai fost și acest episod. O oportunitate de a vorbi despre mântuire, pe care el a fructificat-o. Chiar dacă era vorba de împărat. Sau poate tocmai de aceea. „Știu că crezi”, dar nu-i destul.
Nu știm ce ecou a avut mesajul apostolului în inima lui Agripa, dar ceea ce am învățat este că nu trebuie pierdută nicio ocazie de a vorbi de mântuire. De a spune oamenilor că după „a ști” și „a crede” mai este ceva.
Și să-i determinăm să joace. Să iasă din șah.
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 24 septembrie 2019

luni, 23 septembrie 2019

Festivalul Concurs Internațional de Creație Literară Religioasă, ediția XVI - Lumină lină

Timișoara- 13 septembrie 2019
Cu participarea poeților creștini : 
Ticu Leontescu & Simion Felix Martian

Simion Felix Martian


Ticu Leontescu & Simion Felix Martian

Simion Felix Martian
























sâmbătă, 21 septembrie 2019

Sonetul clipei

Lumina

Prăvălite din timp, cad secundele-n drum
Ca să treacă prin noi dureros uneori,
Alteori strălucind ca petale de flori
Și-aducând în pridvorul trăirii parfum.
Se-mpletesc măiestrit dându-i vieții culori,
Cu ecouri prelungi oferindu-i volum,
Însă toate rămân doar un cântec postum
Când prin gâtul clepsidrei tu însuți cobori.
Dar aceste tăceri care tragic se-aștern,
Când cortinele cad fâlfâind dureros,
Sunt doar porți ce deschid universul etern.
Și acolo poți fi pentru veci luminos,
Dacă-n clipele care în viață se cern
Strălucește cea-n care-ai spus „Da” lui Cristos!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 21 septembrie 2019

marți, 17 septembrie 2019

Toamna ca o clipă

F6 (1)

Nechează lung colinele prin cai,
Și curg, în asfințitul dând să fiarbă,
Torentele de-aramă peste iarbă,
Venind cu întomnarea peste plai.
Se-ncarcă iar decorul cu tristeți
Și picură din toate elegie,
Iar bolta pare rece și pustie
Lipsindu-i zborul viu de cântăreți.
Mi-e toamnă-n toate și mă simt legat,
Și-mi par prea strâmte hainele de brumă;
Nu vreau să fiu un zbor ce se consumă
Cu fiecare anotimp plecat!
Și-n toamna ca un vânt cu-aripi ce dor
Am murmurat această apăsare,
Iar Cerul mi-a răspuns spre-ncurajare
Că viața e mai mult decât decor.
Că ele se succed din timp în timp,
Dar clocotul din noi e-o permanență,
Dacă dorim aceasta cu ardență
Sfidând cu viața orice anotimp.
Și gândul mi-l îndrept spre Dumnezeu:
Îți mulțumesc pentru lumină, Doamne,
C-am înțeles, și-n pragul astei toamne,
Că veșnicia-i anotimpul meu!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 16 septembrie 2019

Sonet desfrunzit

Noiembrie

Sucombă clorofila-n foșnet trist
Și-n frunza toamnei aurul se-aprinde,
Când vântul viu de ramuri o desprinde,
Și cerul o-nfășoară-n ametist.
Sub pom, pe glie un covor se-ntinde,
Părând lucrarea unui pastelist,
Iar pomul, obosit echilibrist,
Cu brațe goale de-asfințit se prinde.
Pe ram, însă, pe brațul desfrunzit,
Un fruct ce pare infuzat cu soare
Surâde larg, ca visul împlinit.
De-aceea-n desfrunzirea care doare,
Cu anii ce se scutură tacit,
Vreau, Doamne, rod spre viața viitoare!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 septembrie 2019