miercuri, 15 ianuarie 2020

Foc, fum și sminteală în Australia

DSC_3091

Despre „apocalipsa australiană” s-a scris mult și e explicabil, fiind un subiect foarte… fierbinte. Unii au scris cu inima, zguduiți de dimensiunile catastrofei, de pagubele imense, de pierderea de vieți omenești și, mai ales, animale. Alții au scris, însă, cu emfaza celor atrași de mirajul tirajului.
Căutându-se cauzele, s-a mers pe o paletă largă, de la „pedeapsa divină”, la „încălzirea globală”. Fiind la mare distanță de scena evenimentelor, și deci la adăpost de un pericol real, am putea face „la rece” o analiză a cauzelor invocate, ca să ajungem în final tot la… sminteală. Adică la nechibzuința omului.
Eliminăm din capul locului „pedeapsa divină”. Nu, aici nu se vede „degetul lui Dumnezeu”. E adevărat că australienii L-au mâniat pe Dumnezeu cu legi împotriva legii Sale, dar nu este modul Lui de a lucra. El a hotărât o zi în care oamenii vor fi chemați la judecată. În mod individual. Iar dacă în istorie a aplicat pedepse in corpore, tot i-a salvat pe cei neprihăniți: lui Noe i-a oferit o corabie, iar pe Lot l-a scos din Sodoma. În Australia este suferință generală, și nu sunt toți vinovați, iar Dumnezeu este drept.
Nici extrema cealaltă, cu „încălzirea globală” nu stă în picioare. Mai întăi că acest fenomen este discutabil, nefiind acceptat în unanimitate de oamenii de știință. Și apoi, incendiile australiene au existat înainte ca acest fenomen (sau doar expresie) să fi apărut în atenția oamenilor.
Căutând, cu măsură, explicații mai practice, suntem șocați să aflăm că au fost arestate 183 (!) persoane suspectate de incendiere. S-a făcut și un portret al piromanului: tânăr abuzat, frustrat, instabil psihic, drogat, care refulează… incendiind! Da, piromanii există!
Incendiile de vegetație controlate sunt necesare. Aborigenii au recurs la ele dintotdeauna, iar fermierii contemporani le-au urmat tradiția. Vegetația inflamabilă, și îndeosebi frunzele de eucalipt căzute, constituie un pericol dacă nu se îndepărtează. Dar aici a intervenit… politicul.
Printr-o grijă exagerată acordată parcurilor naționale aflate în număr mare, s-au închis drumurile de acces în interiorul lor, ceea ce a avut ca rezultat îngroșarea stratului de material inflamabil periculos. Pentru că nici pompierii locali nu mai aveau acces în parc. Așa se întâmplă când măsurile se iau de cei care, trăind în marile aglomerări urbane, nu vin în contact cu realitatea din teren, cu cei pe care-i reprezintă.
Suferim alături de australieni și ne rugăm pentru ei. Cât despre catastrofă, nu căutăm vinovați, ci explicații. Și ele există.
Doamne, dă-ne înțelepciune!
Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 ianuarie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu