Sonet de adio

Când sufletul ți-e fâlfâit de zdreanță,
Strivit de-ngrijorări cu forme stranii,
Și gândurile-ți sunt ca bolovanii
Ce-ți sparg în cioburi ultima speranță,

Mai dă-i o șansă tulburei strădanii
Privind spre Dumnezeu cu cutezanță,
Și-apoi, ștergând spre cer orice distanță,
Să curgi spre El vărsat în spovedanii.

Atunci tu vei cunoaște-o nouă viață
Și, testul focului trecând cu brio,
Vei spune-ngrijorării, verde-n față:

Eu haina-ți neagră nu voi mai privi-o
Căci am o perspectivă-n cer măreață,
Adio,-ngrijorare! Da, adio!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 10 ianuarie 2020