Sonet fulguit

În curgeri albe se aștern zăpezi,
Și-i albă liniștea despăturată
Pe-ntinderea câmpiei fără pată,
Și-n alb adorm tăcutele livezi.

Un fulg s-a prins, din fulguiala toată,
De geana unui prunc și- ce să vezi?-
Și râsul lui de-argint, purtând diezi,
Părea tot alb, din inimă curată!

Ni-e lumea albă numai sub omături
Și, Doamne, Tu ne vrei curați mereu,
De-aceea Te rugăm din noi să mături

Prihana neagră ce atârnă greu,
Și-apoi, avându-Te pe Tine-alături,
Să ducem puritatea ca trofeu.

Simio Felix Marțian
Neunkirchen, 14 decembrie 2019