luni, 26 august 2013

La mormantul pastorului Nicu Iliesi

S.F.Martian
Ne-mpotrivim, prin luptă, disperării
Când îi simţim în viaţă muşcătura
Şi căutăm răspunsul întrebării:
Cât poate arde flacăra durerii
Şi cât putem să îndurăm arsura?

Parcă am fi eroi de tragedie,
Purtând durerea-n noi, printre morminte,
Şi am purta şi-n inimă sicrie
De n-am avea din Cer speranţa vie
A mângâierii, mângâierii sfinte.

Necunoscute-s căile divine
Şi tot ascuns ne va rămâne nouă
De ce S-a hotărât să ia la Sine
Un tată şi doi fii, spre zări senine,
Rupând, astfel, familia în două.

Durerea despărţirii e cumplită
În inimile sângerând fierbinte,
Şi-n sfâşierea grea, nepotolită,
Se naşte întrebarea nerostită:
De ce? De ce? De ce, iubit Părinte?

Privind din Cer,divinul nostru Tată,
Şi fără a răspunde la-ntrebare,
Întinde mâna-I binecuvântată
Şi, mângâind, ne spune înc-o dată
Că despărţirea este trecătoare.

Da, în curând, păşind pe căi de soare,
Ne vom vedea din nou şi toţi vom fi cu
Isus Cristos la Marea Sărbătoare
În Cerul despre care cu ardoare
Vorbea de-atâtea ori fratele Nicu.

Ne despărţim, durerea ne apasă,
Dar lacrimile ni le şterge Tata
Căci în durere nicicând nu ne lasă
Şi ştim că cei plecaţi sunt azi Acasă.
La revedere, dragii noştri! Maranata!

Amin
Vulcan, 13 mai 2010      Simion Felix Martian

joi, 15 august 2013

Isus, Toma şi... eu

S.F.Marțian
Venind din moarte viu, biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi, Isuse, dor spre dor,
Trecând prin zid, prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu... ”Pace vouă!”

Uimiţi, ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă, mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc  de nedescris
Dar... Toma nu era la părtăşie.

Când s-a întors, încă se îndoia
Căci numai el, din toţi, nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor, Isuse.

Tu nu Te-ai supărat, căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând, cu glas abia şoptit:
„Priveşte,Toma, unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance, iată!”

De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.

Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar, Doamne,Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.

Prin har Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor, ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.

Vulcan 06.04.2010       Simion Felix Marțian