luni, 30 septembrie 2013

Potolirea furtunii

El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: ”Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare. (Marcu 4:39)

Băteau din aripi norii a-nserare
Spre asfinţitul încă sângeriu
Chemând, parcă, natura la culcare,
Iar peste Galileea, dinspre mare,
Veneau tăceri de plumb şi de pustiu.

Pe ţărm era Isus cu ucenicii,
Dăduse apă vie la popor,
Dar cum amurgul îmbrăca finicii
Şi aprindea în taină licuricii,
El i-a trimis la locurile lor.

„Haideţi să trecem dincolo de mare”
Le-a zis Isus la ucenici, trudit,
Şi barca a pornit, ascultătoare,
În opintit de vâsle şi-ncordare
Iar Domnul, ostenit, a adormit.

Era o seară caldă, liniştită,
Când, deodată, ca la un semnal,
Din nevăzute guri dezlănţuită
Furtuna i-a învăluit, cumplită,
Şi-un munte părea fiecare val.

În nemaipomenita încleştare
Corabia părea un punct infim
Purtat de vânturi între nori şi mare,
Iar oamenii, cuprinşi de disperare,
Strigau: ”Nu-Ţi pasă, Doamne, că pierim?” 

Când marea-şi deschidea, parcă, mormântul,
Isus S-a ridicat lângă cârmaci
Şi peste larmă înălţând cuvântul
A dojenit cu străşnicie vântul
Iar mării-nvolburate i-a spus: Taci!

O linişte ca de-nceput de lume
A înghiţit pe loc şi vânt, şi val
Şi răpăit, şi fierbere, şi spume;
Furtuna fără ţel şi fără nume
A dispărut cu-ntregu-i arsenal.
***
Poate că azi vâsleşti cu tot avântul,
Dar când furtuna-n larg se va porni
Să-ţi aminteşti că Cel ce e Cuvântul
A plăsmuit şi valul greu, şi vântul,
Şi la cuvântul Lui se vor opri.

El e în barcă, cheamă-L! Nu, nu doarme
Ci-aşteaptă de la tine rugăciuni;
Tu roagă-L doar, şi-ale furtunii arme
La glasul Lui divin o să se sfarme,
Căci El şi azi şi-n veci face minuni.

Amin
Vulcan, 9 aug. 2010      Simion Felix Marțian

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Cere, caută, bate!

“Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.” (Matei 7:7)

Debusolat, cuprins de nebuloasă
Şi-având furtună-n sufletul stingher,
Ard de dorinţe şi nevoi m-apasă,
Ştiu că Tu ai, dar, Doamne, cum să-Ţi cer!

Un labirint îmi zgârie privirea
Când ştiu că spre ieşire-i doar un drum;
Speranţa moare, negăsind ieşirea,
Unde să caut, Domnul meu, şi cum?

Simt că m-a-nvins cu totul oboseala,
Dar... iată uşa! Cred că sunt salvat
Şi totuşi îmi lipseşte îndrăzneala:
De ce, Doamne, de ce nu pot să bat?

Deodată... a-ncetat acest travaliu
Şi-n suflet apăsarea de mormânt,
Când către cer Tu mi-ai deschis vitraliu,
Fereastră de lumină din Cuvânt,

Prin care mi-ai vorbit, spre cunoştinţă,
Spunându-mi cum să cer mai hotărât,
Cu duh de îndrăzneală, cu credinţă,
Iar Tu-mi vei da răspuns numaidecât.

M-ai învăţat să caut cu ardoare
Căci Tu-mi vei fi în căutare ghid,
Şi-n uşile de binecuvântare
Să bat crezând că ele se deschid.

Acum, cu inima plină de Tine,
De pacea sfântă coborând din cer,
Îmi văd hambarele vieţii pline
Ştiind că pot oricând, crezând, să cer.

Amin
Vulcan, 28 iul. 2010          Simion Felix Marțian

miercuri, 25 septembrie 2013

Chemarea lui Petru

Pescar galileean, luptând cu marea
Pentru a-i smulge argintiul rod,
Te-ntreb, căci arde-n mine întrebarea:
Ce ai simţit când, auzind chemarea,
Ai părăsit şi barcă, şi năvod?

Era acolo şi Andrei cu tine
Când, lângă voi, oprindu-se din mers,
A zis Isus blajin: ”Veniţi cu Mine!”
Şi freamătul chemării vii, divine,
V-a răsturnat tot vechiul univers. 

Pescar de oameni? Tu ştiai ce spune
Învăţătorul, sau era mister?
Ce ai simţit când prin adeziune
Porneai cu El ca să salvezi o lume
Ce rătăcise drumul către cer?

Ţi-am urmărit întreaga transformare,
Cum din amestecul de la-nceput
De slăbiciune şi înflăcărare,
Teamă, devotament şi lepădare,
Domnul te-a modelat cum El a vrut.

Ai fost în focul de la Cincizecime
Aşa cum ni se-arată în Cuvânt,
Atunci când au venit şi peste tine
Din ceruri limbi de foc, flăcări divine
Şi-ai fost umplut de Duh, de Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt ai păstorit o turmă
De oi, oiţe şi de mieluşei,
Cu râvnă sfântă care nu se curmă
Şi totul a-nceput... cu ani în urmă,
Când pescuiai la mare cu Andrei.

Ce ai simţit? Revin cu întrebarea
Chiar dacă voi părea prea insistent,
Pentru că şi acum sună chemarea:
Luaţi năvodul, lumea este marea!
Dar câţi sunt cei care răspund prezent?

Amin
Vulcan, 29 iun. 2010      Simion Felix Martian

marți, 24 septembrie 2013

Pâinea binecuvântată

Călcând prin colb galileean,încins,
Trecea Isus cu dragostea-n privire
Arzând neîncetat, cu foc nestins,
Iar gloatele-L urmau cu duh atins,
Găsind în El ce căutau: iubire.

Învăţătorul le vorbea duios,
Şi-n vorba Lui găseau ei alinare
Şi apă pentru sufletul setos,
Iar cei bolnavi primeau, neîndoios,
Doar la atingerea Lui, vindecare.

Dar iată că-ntr-o zi, spre amurgit,
Când zările clipeau a înserare,
Norodul încă asculta vrăjit
Iar foamea-n suflet li s-a potolit
Dar pentru trup nu aveau de mâncare.

Tot ce-au putut în jurul lor găsi
Au fost cinci pâini, doi peştişori şi… gata,
Iar numărul flămânzilor… cinci mii!
Dar Domnul o luă, spre cer privi
Şi hrana a fost binecuvântată!

Minunea s-a-mplinit, s-au săturat,
Din ce părea puţin, mii de persoane;
Ne minunăm, şi ei s-au minunat,
Dar ce-i de Domnul binecuvântat
Poate să sature şi milioane.

Puţinul poate deveni izvor
Cum, în Sarepta, văduva săracă
Vedea la untdelemnul din ulcior.
Noi ştim că Cel atoateziditor
Este cu noi, deci voia-I să se facă.

Nu te îngrijora chiar dacă treci
Prin lipsuri care, oricum, nu durează,
Sub greutatea lor să nu te-apleci
Căci Domnu-i neschimbat, ieri, azi şi-n veci
Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.

Amin
Vulcan, 31 mai 2010      Simion Felix Marțian

joi, 19 septembrie 2013

Emanuel şi Rebeca (dedicație)

  
  
EMANUEL & REBECA
Emanuel şi Rebeca
     ( Vulcan 15 septembrie 2013)

Septembrie-i mai viu în acest an
Şi-n cântec îşi revarsă fonoteca,
Fiincă este nuntă la Vulcan
Şi pe un drum comun, cu mult elan,
Emanuel porneşte cu Rebeca.

Ştiind că nu-i nimic întâmplător
Şi că au fost purtaţi în rugăciune,
Noi credem că şi drumurile lor,
Unindu-se, pornesc spre viitor
Vegheaţi de Cel ce dă doar daruri bune.

De-aceea noi, dincolo de urări
Făcute cu o dragoste fierbinte,
De calde zâmbete, de-mbrăţişări,
Dincolo de extaz şi-aplaudări,
Să ne rugăm Divinului Părinte

Ca mâna Lui să fie peste ei
Şi-n viaţă pas cu pas să-i ocrotească,
Căci funia când e-mpletită-n trei
Rezistă la-ncercări şi-n anii grei,
Iar pacea sfântă să îi însoţească.

Un colţ de rai să fie casa lor,
Şi-n crez, cu certitudini pentru „mâine”,
Ştiind că-i Domn şi peste viitor
Cel care dă cu braţ mângâietor
Belşug de pace şi belşug de pâine.

Şi, răspunzând din Cer, Tatăl Ceresc
Cu dragoste va transforma poteca
În drum cu flori ce veşnic înfloresc,
Pe care azi cu dragoste pornesc
Emanuel şi-aleasa lui, Rebeca.

Amin



 Simion Felix Marțian