vineri, 28 februarie 2014

Învață-ne să ne rugăm

"Doamne, învaţă-ne să ne rugăm cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui!" (Luca 11:1b)

Când cu evlavie, plini de credinţă
Pe paginile sfinte ne-aplecăm,
Găsim şi-această nobilă dorinţă,
Această cerere, în umilinţă:
"Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!"

Doreau deci ucenicii o-nălţare
A sufletului către Cel de Sus,
Şi-au înţeles că rugăciunea are
În ea putere, binecuvântare,
Învăţător fiindu-le Isus.

Dar "Tatăl nostru", rugăciunea vie
Arzând şi-acum de două mii de ani,
A fost doar lecţia de teorie
Căci partea practică, precum se ştie,
Ni se relevă doar în Ghetsimani.

Imaginea de-aici, tulburătoare,
Ne-nvaţă practic cum să ne rugăm.
Isus strigând, cu sânge şi sudoare,
În rugăciunea Lui stăruitoare,
Este modelul vrednic să-L urmăm.

Învaţă-ne să ne rugăm, Isuse,
Aşa fierbinte cum Tu Te-ai rugat,
Cu faţa la pământ, ca oi supuse,
Cu inimile noastre jertfe-aduse
Pe-un foc de dor, arzând neîncetat.

Pune în noi un duh de rugăciune
Cu care să mutăm munţii din loc,
Să prindă flacără orice tăciune
Şi plini de râvnă şi înţelepciune
Să întreţinem viu al jertfei foc.

Cerem, ca ucenicii altădată:
"Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!"
Ştim că ne-asculţi și vei răspunde-ndată,
De-aceea vrem ca lecţia-nvăţată,
Cu frenezie să o aplicăm.

Amin
Vulcan, 12 iulie 2007      Simion Felix Marțian

marți, 25 februarie 2014

Dincolo de poartă

"Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui." (Evrei 13:13)

Lumea-i o tabără organizată
După regulamente, după legi
Privind viaţa în ansamblu, toată,
O existenţă strict încorsetată,
Cu şanse tot mai mici să te dezlegi.

Ea îşi aplică regulile sale
Până şi pe tărâm religios,
Cu ritualuri tradiţionale,
Cu imnuri, liturghii şi osanale,
Dar neavând în ele pe Cristos.

În lume e o mare amăgire
Cum că Isus e onorat, slujit,
Că Îi răspund iubirii cu iubire
Şi că religia ar fi slujire,
Dar printre ei Isus nu-i de găsit.

Dacă slujeşti şi lumea te aclamă
Şi îţi ridică soclu-ntre statui,
Slujirea ta e dată lumii vamă,
I-ai cucerit, dar asta e o dramă
Căci lumea nu-i iubeşte pe ai Lui.

Abia când viaţa ta-i o provocare
Şi pentru cei din jur eşti incomod,
Când răspândeşti lumina orbitoare
Născută dintr-un adevăr ce doare
Şi eşti dispus să mergi pe eşafod,

Când eşti hulit şi nu iubit de lume
Şi nici aplaudat pentru ce-ai spus,
Când pentru ei eşti subiect de glume,
Şi nu pe-un soclu aurit un nume,
Eşti dincolo de poartă, cu Isus.

Haideţi, ieşiţi din tabără afară,
Ai Lui n-au fost nicicând majoritari;
Să suferim batjocură, ocară,
Şi chiar de doare, cât o să ne doară?
Căci întăriţi de El noi suntem tari.



Amin

Vulcan, 4 aug. 2007      Simion Felix Marțian

sâmbătă, 22 februarie 2014

Foc în vatra părtășiei

"Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie." (Evrei 10:25)

Legaţi, atraşi cu funia iubirii,
O tainică-mpletire de fiori,
Se-ndreaptă către Cortul întâlnirii
Cei transformaţi, supuşi deci înnoirii,
În duh şi-n adevăr închinători.

În vatra veche vin să se adune
Cei ce-au uitat de ale lumii căi;
Se-apropie tăciune de tăciune
Şi, scânteind în duh de rugăciune,
Înalţă către ceruri vâlvătăi.

E taina focului, de când se ştie,
Că un tăciune este stins, înfrânt,
Dacă îl scoţi dintre ceilalţi o mie
Şi-l duci departe de flacăra vie
Abandonându-l undeva în vânt.

Acestui plan cu-amprenta vrăjmăşiei
Să ne împotrivim prin Duhul Sfânt ;
Veniţi cu toţi la vatra părtăşiei,
Să clocotim în focul bucuriei
Şi cerul să coboare pe pământ.

Veniţi, veniţi cu toţi la adunare,
Alăturaţi-vă de alţi tăciuni ;
Singurătatea-i un pericol mare,
Doar părtăşia este salvatoare
Prin focul viu născut din rugăciuni.

Şi nu uitaţi: conform promisiunii,
În vatra-n care doi sau trei vor fi
Şi dacă au foc viu în ei tăciunii,
Însuşi Isus răspunde rugăciunii
Şi-n părtăşie se va împleti.

Amin
Vulcan, 7 aug. 2007     Simion Felix Marțian

vineri, 21 februarie 2014

joi, 20 februarie 2014

Shalom, Ierusalim!

“Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!” (Ps.122:6)

Atâtea tragedii ai cunoscut
Sub apăsarea marilor imperii
Încât istoria ţi-e plâns durut,
Izvor de lacrimi trist, neîntrerupt,
Ca un dezgheţ în streaşina durerii.

Deşi ai pacea-nscrisă pe blazon,
Istoria s-a dovedit rapace
Legându-te cu zbucium de pripon,
Iar pentru tine a rămas doar zvon,
Un vis neîmplinit, râvnita pace.

Istoria ţi-a înlesnit cândva
O întâlnire-n ziua cercetării,
Când Dumnezeu plângea la poarta ta
Prin Cel ce-aduce pace, pacea Sa;
Cristos chema, dar n-ai răspuns chemării.

Ierusalim,n-ai pace nicidecum
Şi-mprejurările îţi sunt ostile
Căci iată cum îţi bate-n porţi, acum,
Venind întunecată de pe drum,
Istoria-ncălţată cu şenile.

Te răvăşesc rachete zile-ntregi
Şi pacea iluzorie se curmă.
Tu o doreşti, dar nu poţi să-nţelegi
Că Domnul păcii vrea ca să-L alegi,
Iar profeţiile te-ajung din urmă.

Le vezi plesnind în muguri de smochin
Şi-n verdele ce vara o vesteşte,
E vremea ta, străvechi Ierusalim,
Să Îl primeşti pe-al păcii Prinţ divin
Căci El domnia păcii pregăteşte.

Shalom aleihem*şi acum, şi-n veci
Iar peste zbucium să se-aşeze praful
Şi de-ţi mai bate-n porţi, cu gheare reci,
Venind pe tenebroasele-i poteci,
Războiul să îşi scrie epitaful.

Amin
Vulcan, martie 2009        Simion Felix Marțian

*Shalom aleihem (aleichem) - Pace vouă (ebr.)

marți, 18 februarie 2014

Daruri

Fiind copii ai Tatălui din cer
Ne copleşeşte dragostea-I divină
Şi poţi oricând, cum şi eu pot să-i cer,
Din marile-I comori vreun giuvaer
Aflat printre podoabe de lumină.

El are necuprinse bogăţii
Şi pentru noi, copiii Lui, sunt toate,
Dar ne-alintăm, cerând doar jucării,
Iar darurile mari din veşnicii
Rămân pe mai departe ambalate.

Lăsăm în cer comorile de preţ
Continuând să cerem acadele
Şi-n loc de-armura celui îndrăzneţ
Cerem păpuşă, minge, trenuleţ
Şi stăm în praf, nu-n pulbere de stele.

În cer sunt pentru noi aripi de zbor,
Elan şi râvnă şi înţelepciune
Şi tunet pentru glas, şi-alin, şi dor,
Şi fapte în veşmânt strălucitor
Şi dragoste, şi duh de rugăciune.

Sunt multe în cerescul galantar
Căci pentru noi le-a pus acolo Tatăl
De dincolo de-al timpului hotar
Şi-aşteaptă răbdător să cerem doar,
Iar El să ni-l ofere-ndată: Iată-l.

Să cerem din tezaurul imens
Al Tatălui ceresc daruri divine
Şi astfel vom da vieţii un nou sens
Trăind nu doar frumos, ci şi intens,
Ca-nvingători ai răului prin bine.

Suntem copii ai Tatălui ceresc
Care în nesfârşita-I bunătate
Dă daruri sfinte celor ce-şi doresc.
Să îndrăznim cu cei ce îndrăznesc
Şi vom avea din plin daruri bogate.

Amin
Vulcan, oct. 2009     Simion Felix Marțian

sâmbătă, 15 februarie 2014

Dor de zbor

Doar gândul fâlfâie înaripat,
De pe planeta mea cu ochi albaştri
Pornind prin univers la colindat,
În zbor cu aştrii.

Îl simt cum soarbe spaţiu cu nesaţ
În universul fără bariere,
Cântând, cu galaxiile la braţ,
A netăcere.

Doar gândul gustă zborul spaţial
Intersectând orbite fără jenă,
Căci eu mai sunt aici, material,
Pe vechea scenă.

Dorind, mă doare dorul de-a zbura,
Nemărginindu-mă şi eu, ca gândul,
Şi universul, în splendoarea sa,
Îmbrăţişându-l.

Doar gândul zboară-atotcuprinzător 
Necunoscând în mersul său distanţe,
Iar eu îmi mângâi dorul meu de zbor
Nutrind speranţe.

Încă n-am aripi, am doar rădăcini
Îmbrăţişând natura vinovată,
Şi nu e verde frunza la smochini,
Deocamdată.

Dar ştiu că dorul meu e dor ceresc,
Un vis ce-şi are în Cuvânt sorginte,
Şi simt cum aripile cresc, şi cresc
Din taine sfinte.

Şi în curând, chemat de Dumnezeu,
Eternizându-mi printr-un zbor solia,
Voi fi cu El, ştiind că timpul meu
E veşnicia.

Amin
Vulcan, 15 februarie 2014      Simion Felix Martian

miercuri, 12 februarie 2014

Viscol şi foc

În noaptea-ngheţată sub falduri de lună
Beteală tăioasă ţesută în ger
Nămeţii porniţi într-o cursă nebună
Se-nalţă cu dalbele cuşme spre cer.

Cu şuier sălbatic, venind de aiurea
Porneşte un viscol sonor şi tăios
Trosneşte sinistru şi geme pădurea
În noaptea de gheaţă cu plâns dureros.

Vacarmul cu urlete lungi se-nteţeşte
De haite flămânde de lupi fioroşi
Şi groaza din noaptea de iarnă tot creşte
Din biciul de viscol şi dinţii tăioşi.

E noapte, e viscol şi nicio cărare
Sunt lupi, şi nămeţi, şi e gerul cumplit
Speranţa se-aprinde atunci când apare
În zare o casă, adăpostul dorit.

În casă e cald şi miroase a pâine
Miroase a pace, a zâmbet, a vis
Miros de speranţă în ziua de mâine
E viscol afară, dar uşa s-a-nchis.

În noaptea de patimi întinsă pe lume
E beznă, e iarnă cu viscole reci
Ispite în haite te strigă pe nume
Voind să te muşte, să te piardă pe veci.

Dar este o Casă aici, de-nchinare
Cu uşa deschisă oricărui drumeţ
O Casă a laudei, o Adunare
Cu vatra încinsă pentru orice dezgheţ.

În Casă miroase a Rai şi-a iertare
Miroase a duh de-nchinare, mereu
Păşeşte din viscol, acum, spre salvare
Te-aşteaptă în prag, iubitor, Dumnezeu.

Vulcan, 4 ian. 2007    S.F.Marțian

luni, 10 februarie 2014

Metamorfoza unei cărţi

Citeşti în mine, Doamne, ca-ntr-o carte
Căci înainte-Ţi nu-i nimic ascuns,
De ochiul Tău nimic nu-i prea departe
Şi nici măcar vreun ciob de gânduri sparte
Nu poate-avea taine de nepătruns.

Mă răsfoieşti cu interes, Părinte,
Pe care nu vrei să-l disimulezi,
Dar când găseşti greşeli printre cuvinte
Sau intriga din carte-i prea fierbinte,
Te văd cum, lecturând, Te întristezi.

Nu-s, Doamne, tocmai cartea potrivită
Pentru lectura care Ţi-o doreşti,
Dar corectată şi retipărită
Această carte poate fi primită
Pe rafturi în biblioteci cereşti.

Rescrie, Doamne, frazele greşite,
Refă capitole întregi, sau părţi,
Dându-le alte titluri, inedite,
Dar vreau să figurez la "favorite"
Pe lista Ta cu numeroase cărţi.

Citeşti în mine ca-ntr-o carte, Tată,
Şi urmăreşti cu degetul pe rând;
Când vezi greşeli le strângi într-o erată
Să fiu o carte bună, corectată,
Sfinţit de Tine-n faptă şi în gând.

Citeşti ca într-o carte, Doamne,-n mine,
O carte ce-n iubire renăscu
Scrisă cu pana dragostei divine;
Citeşti în mine, Doamne, despre Tine
Căci personajul principal eşti Tu.

Amin
Vulcan, febr. 2008     Simion Felix Marțian

sâmbătă, 8 februarie 2014

Căsătorie :Claudiu și Mădălina (dedicație)


Claudiu şi Mădălina
   (Vulcan, sept. 2008)

E toamnă doar în foi de calendar
Căci două inimi râd a primăvară
Unite-n clocot de-al iubirii jar
Şi dintr-al veşniciei nehotar
O binecuvântare se coboară.

E nuntă azi şi fericiţii miri
Trăiesc al căsniciei lor preludiu,
Iar focul arzătoarei lor iubiri
Arde la Mădălina în priviri
La fel ca şi în ochii lui Claudiu.

De astăzi unul este drumul lor
Căci, binecuvântând, Domnu-i uneşte
Iar noi să ne rugăm stăruitor
Să-i însoţească şi pe viitor
Cu binecuvântări Cel ce-i sfinţeşte.

Să fie pacea modul lor de trai
Şi bolta vieţii lor mereu senină,
Căminul lor să fie colţ de rai,
Şi-al binecuvântărilor alai
Să facă viaţa lor o viaţă plină.

O viaţă de belşug, viaţă de har,
O viaţă de-mpliniri în cele sfinte
Să fie pentru ei divinul dar,
Căci jertfa noastră pusă pe altar
E rugăciune sinceră, fierbinte.

E toamnă doar în foi de calendar
Că-n două inimi stăruie lumina
Şi parcă-i primăvară iar şi iar,
Pe-un drum cu flori, cu soare, cu nectar,
Pentru Claudiu şi Mădălina.

Amin     

Simion Felix Marțian

sâmbătă, 1 februarie 2014

Credinţă şi candoare

Când cadrul e de-a dreptul agresiv
Pe o planetă-n spasme repetate,
Eu tot mai cred, senin, în pozitiv,
Şi dacă mă consideraţi naiv,
 Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu pot să văd dincolo de noroi,
De nori imenşi, de umbre-ntunecate
Că este binecuvântare-n ploi,
Şi dacă sunt naiv, cum ziceţi voi,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu văd un vas în bulgărul de lut
Ce-aşteaptă mâini măiestre, dedicate,
Să-i dea speranţa unui început;
Dacă-s naiv, crezând ce-i de crezut,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu tot mai cred că verbul "a iubi"
E conjugat la timpurile toate;
Nu, nu e desuet, este la zi,
Şi dacă sunt naiv, cum par a fi,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Nu sunt atins de-ameninţarea grea
Cuprinsă în prognoze-ntunecate,
Eu ştiu că e la cârmă Cineva,
Şi dacă sunt naiv, crezând aşa,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Cărări şerpuitoare de minciuni
Urcă spre piscuri mari de nedreptate,
Dar cred în Adevăr şi-n oameni buni,
De par naiv, crezând în ficţiuni,
Lăsaţi-mi doza de naivitate!

Eu tot mai cred în "bine" şi-n "frumos"
Însă, vă spun, nu e naivitate,
Este credinţa în Isus Cristos,
Cu El de mână merg pe drum voios,
Pe drumul sigur spre eternitate.

Amin
Vulcan, martie 2008     Simion Felix Marțian