luni, 31 martie 2014

Sună Avocatul!

Adepţi ai vieţuirii uniforme
La adăpost de valuri şi de vânt,
Sau iniţiatori de mari reforme,
Păşim cu toţii printre legi şi norme
Ce guvernează viaţa pe pământ.

Le încălcăm ades prin revoltare
Sau doar greşind,însă greşim mereu
Plătind apoi un preţ mai mic, mai mare,
Dar dincolo de-acestea:  cum stăm, oare,
Cu Legislaţia lui Dumnezeu?

Avem în Cartea Sfântă-o legiuire
Care trasează Calea de urmat,
Dar o-ncălcăm ades prin răzvrătire
Sau doar greşind, în clipe de-aţipire,
Şi-orice abatere e un păcat.

Urmează apoi Marea Judecată,
Unde dreptatea nu e doar decor
Sau regulă demult abandonată,
Şi-orice păcat are atunci o plată
Iar preţul este înfiorător.

Acolo şpăgi şi pile şi relaţii
Nu vor avea nici loc şi nici folos
Şi inutili ţi-ar fi toţi avocaţii,
Dar este dincolo de timp şi spaţii
Un Avocat divin, Isus Cristos.

Mai poţi scăpa de-a Judecăţii groază,
De spectrul ei planând asupra ta,
Chemându-L azi,căci El din cer veghează
Şi-aşteaptă să Îl chemi. Haide, cutează!
E şansa ta de-a te elibera.

Deschide telefonul rugăciunii,
Spunându-I că-L doreşti ca avocat,
Şi vei vedea luminile minunii
Când El va da un alt curs acţiunii
Punându-ţi ca verdict final: IERTAT!

Amin
Vulcan, 13 ian 2012     Simion Felix Marțian

duminică, 30 martie 2014

Dragostea dintâi

„Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi.”(Apoc.2:4)

Îţi aminteşti? Credeai că e un vis
Când ai simţit imensa bucurie,
Cum nu credeai că ar putea să fie,
Venind într-un şuvoi de nedescris.

A fost momentul când M-ai întâlnit
Şi când, crezând, ai dezlegat misterul
Cum omul poate să atingă cerul
Cu primul pas făcut spre infinit.

Mergeai parcă plutind.Sau chiar pluteai?
Şi-n jurul tău era atâta soare
Când tu vorbeai de mine cu ardoare
La toţi acei ce-n cale-i întâlneai.

În zorii zilei sau în nopţi târzii,
Mereu arzând, cu dragostea-n privire,
Priveai spre Mine şi-L vedeai pe Mire
Păşind spre tine dinspre veşnicii.

Scrisoarea Mea, Carte de căpătâi,
Umplutu-ţi-a deplin şi timp şi gânduri
Şi Mă urmai cu sete printre rânduri,
Cu focul viu al dragostei dintâi.

Din părtăşie-ai făcut mod de trai
Şi Îmi vorbeai mereu prin rugăciune;
Ce timp de har şi ce comuniune,
Şi-n odăiţa ta, ce colţ de rai!

Ce clipe minunate-am petrecut!
De ce-ai lăsat să ţi se stingă focul
Şi-n inimă să nu-şi găsească locul
Iubirea minunată din trecut?

Întoarce-te la dragostea dintâi
Căci Eu, iubindu-te, te-aştept ca Mire;
Hai, regăseşte iar acea iubire
Şi-n focul ei de-a pururi să rămâi!

Amin
Vulcan, 1 febr. 2012    Simion Felix Marțian

sâmbătă, 29 martie 2014

Dor de primăvară

Ca-ntr-un miracol declanşat de soare
Porneşte seva-n trunchiul cenuşiu
Şi pleoapa-n mugurul atins tresare
Să râdă verdele în auriu.

Pământul a scăpat de chinga gheţii
Care, topită, îi oferă must
În care iar vedem triumful vieţii
Prin firul firav devenit robust.

Dintr-un îngheţ ce aducea a moarte,
Totul a devenit deodată viu:
Zumzet şi zbor, orăcăituri sparte,
Verde şi cald, azur şi străveziu.

Privim renaşterea ca o-mplinire,
Primind-o cu nesaţ, dar cald şi calm,
Şi-această verde, vie afluire
Ne umple inimile ca un psalm.

De unde acest dor de primăvară?
Dorinţa noastră după viu şi cald
Nu stă doar în decorul de afară,
Pastelul de azur şi de smarald.

Este dorinţa de-a lăsa povara,
Crezând că toate cele vechi s-au dus,
Trăind renaşterea, ca primăvara,
Cu Soarele dreptăţii, cu Isus.

Ieşim din iarnă ca dintr-o cavernă,
Cu sufletul pătruns încă de ger,
Dar primăvara poate fi eternă
Dacă deschidem inima spre cer.

Amin
Vulcan, 29 febr. 2012

miercuri, 26 martie 2014

Nu te teme!

„Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine" (Isaia 43:5)

Prins în vâltoarea vieţii pe pământ,
A încercărilor din vreme-n vreme,
Te simţi adesea copleşit, înfrânt,
Dar Domnul îţi vorbeşte prin Cuvânt:
                              Nu te teme!

Privind la valurile care vin
Pe marea ce învolburată geme,
Te-nvăluie al disperării chin
Însă din cer se-aude-un glas divin:
                              Nu te teme!

În labirintul vieţii când te pierzi
Şi situaţiile-ţi par extreme,
Cauţi ieşiri pe care nu le vezi
Dar e deajuns îndemnul să-l urmezi:
                             Nu te teme!

Procesul rezolvărilor e greu,
Căci viaţa te-asaltează cu probleme
Într-un şuvoi ce creşte tot mereu,
Dar astfel îţi vorbeşte Dumnezeu:
                            Nu te teme!

Când gurile cuptoarelor de foc
Cer sacrificii uneori supreme
Şi simţi că viaţa ta e pusă-n joc,
Cuvântul îţi vorbeşte-atunci, pe loc:
                          Nu te teme!

Privind la viitorul glorios,
La sfinţii-ncununaţi cu diademe
Pentru sfârşitul lor victorios,
Tu mergi la drum de mână cu Cristos,
                          De ce te-ai teme?

Amin
Vulcan, oct. 2007

luni, 24 martie 2014

Curcubeul izbăvirii

Durerea are dinţi, da, are dinţi
Cu muşcătură crudă, otrăvită,
Şi gheare are, gheare lungi, fierbinţi
Şi-o respiraţie de foc, cumplită.

O simt intens cum sfâşie din trup
Şi sufletul mi-l zdrenţuieşte-n gheare,
Când stăvilarul de răbdare-l rup
Puhoaiele cumplite de-ncercare.

Se-nchide orizontul cenuşiu
Până îi simt strânsoarea grea pe tâmple
Şi, de speranţă părăsit, pustiu,
Amarul lumii-ntregi prin pori mă umple.

Tristeţe, apăsare, zvârcoliri,
Dureri atroce îmboldind cu spasme
Se strâng într-un buchet de otrăviri,
Mănunchi sinistru exalând miasme.

Cum am ajuns aici? Ce s-a-ntâmplat?
De ce mi-e deznădejdea pat şi pernă?
O, Doamne!- doar o clipă am uitat
Că izbăvirea mea este eternă,

Dar vin acum cu-al rugăciunii jar,
Căci îndurările-Ţi sunt fără număr,
Ca, reprimit în Sfântul Sanctuar,
Să Te ating cu lacrima pe umăr,

Să-ncep cu ochii umezi a vedea
Cum se topeşte negura şi greul,
Şi-n lacrima primind Lumina Ta
Cum înfloreşte iarăşi curcubeul.

Vulcan, 26 iunie 2013      Simion Felix Marțian

joi, 20 martie 2014

Căsătorie Mugur & Ioana (Dedicație)



    Mugur şi Ioana
( Petroşani, mai 2008)

Azi, Mugur şi Ioana, luna mai
Vă copleşeşte cu a ei splendoare
Şi dintr-un curcubeu în evantai
Trimite toate florile-n alai,
Gătind a nunţii voastre sărbătoare.

E mare sărbătoarea ce-o trăiţi
Când inimile vă devin pereche
Şi când în faţa Domnului uniţi
Porniţi pe-al vieţii drum, nedespărţiţi,
Pe-o cale nouă, dup-o lege veche.

Noi suntem azi aici căci vă iubim
Şi călduros vă-mbrăţişăm frăţeşte;
Prin asta voia sfântă o-mplinim
Dar sentimentul absolut sublim
Este că Domnul Isus vă iubeşte.

Noi n-avem multe să vă oferim,
Dar vă încredinţăm în mâna-I sfântă
Şi-n rugăciuni o să vă sprijinim,
Căci tot belşugul vouă vi-l dorim
Din braţul Celui ce binecuvântă.

În inimi necurmate bucurii
Şi în cămin o nesfârşită pace,
O sfântă împlinire în copii
Şi, pas cu pas, venind din veşnicii,
Călăuzire-n tot ce voi veţi face.

Azi, Mugur şi Ioana, luna mai
Participă la nuntă cu parfumul,
Cu-a florilor paletă-n evantai,
Iar noi vă zicem ca floralul strai
Să vă îmbrace totdeauna drumul.

Simion Felix Marțian

duminică, 16 martie 2014

Nevoie urgentă de alb

Mi-e, oare, ochiul inimii bolnav,
În cuşca pesimismului ostatic?
Sau văd corect un diagnostic grav:
Planeta este în declin cromatic.

E tot mai rar în lume albul cast,
Alb de iubire, alb de armonie,
Iar cenuşiul, pe un spaţiu vast,
Aduce a-nnoptare şi urgie.

E, oare, ochiul meu întunecat
Şi lumii nu-i mai recunosc paleta?
Sau adevăru-i de necontestat:
Păcatul e mai greu decât... planeta!

Oricât ar fi povara lui de grea,
Cu rădăcini înfipte-adânc în ere,
Un lucru-i cert, pentru-al îndepărta
E de ajuns o singură-Nviere.

E de ajuns spre Jertfă a privi,
Uitând de căutările năuce,
Şi a zidi în fiecare zi
Orientând ferestrele spre Cruce.

Şi când Lumina ne va inunda
Din Cel ce ne-a spălat de orice vină,
Cu albul ce în noi va triumfa
Vom da planetei straie de lumină.

Apelul meu este înflăcărat,
Chiar dacă inima mi-e încă tristă:
Să dăm planetei albul meritat,
Căci unitatea-n dragoste există!

Amin
Vulcan, 15 martie 2014     Simion Felix Marțian

sâmbătă, 15 martie 2014

Unde eşti?

Nu era ceaţă oarbă-n jurul tău,
Nici trupul nu-ţi dădea lăstari de foame,
Dar tu- ai deschis portiţa către rău,
Adame.

Viaţa-ţi râdea în casa de splendori
Unde belşugul deborda din poame,
Însă-ai ales, neascultând, să mori,
Adame.

Te-ardea al conştiinţei glas divin,
Dar nu ştiai că faptele-ţi infame
Nu se prescriu în frunze de smochin,
Adame.

Şi Cel care pe toate le-a creat
Te-a scuturat de scuze ca de scame,
Întreg pământul fiind blestemat,
Adame.

În umbra frunzelor şi azi ascunzi
Păcate-n dureroase amalgame,
Şi în vinovăţie te afunzi,
Adame.

Tu n-ai aflat, cum, încă n-ai aflat?
Blestemul a-nceput să se destrame
De când Isus a fost sacrificat,
Adame!

În jertfa Lui poţi astăzi să găseşti
Sfârşitul fericit al vechii drame
Şi, ca atunci, te-ntreabă: „Unde eşti?”,
Adame.

Răspunde-I azi şi iarăşi vei fi sus,
Privind nemărginite panorame,
Ştiind că toate cele vechi s-au dus,
Adame.

Reia-ţi iar locul lângă Dumnezeu,
Eliberat de vechile mahrame;
Edenul părăsit e tot al tău,
Adame.

Vulcan, 14 martie 2014      Simion Felix Marțian

vineri, 14 martie 2014

Sonet de martie

Pe cerul azurat cu Voroneţ
Se cuptoreşte soarele amiezii,
Privind către convulsia zăpezii
Care-şi trăieşte ultimul dezgheţ.

Pe portativ de cald cântă aezii,
Pictând cu ciripitul îndrăzneţ
Pe horbota de-un verde pădureţ
Care tiveşte aura livezii.

În mugurii pleznind a înviere
Un ciclu se reia repetitiv,
Dând timpului şi start şi-aliniere,

Dar noi, având un alt obiectiv,
Cerem, rugându-ne: prin sfânta-Ţi vrere,
Dă, Doamne, un dezgheţ definitiv!

Amin
Vulcan, 5 martie 2013     Simion Felix Marțian

joi, 13 martie 2014

Sonetul primăverii

Pe frunza înfăşată-n verde viu
Lumina a luat în greutate,
Şi-atinsă de priviri dezmănuşate
Sfioasă se încinge-n rubiniu.
Din tolba de culori înmiresmate
Curg curcubeie pe un vechi crochiu
Dând vieţii un tablou sonor, zglobiu,
Tablou de sentimente înrămate.
Sorbind avid frumosul din privire,
Cu primăvara-n ochi renasc şi eu
Trăindu-mi bucuria cu uimire
Şi, împrimăvărat în duhul meu,
Aduc ofrandă flori de mulţumire
Părintelui vieţii, Dumnezeu.
Vulcan, 12 martie 2014     Simion Felix Marțian

miercuri, 12 martie 2014

Întoarce-te !

Pe-altarul tău e rece-acum cenuşa,
Căci focul jertfei n-a mai fost aprins.
Ce vânt trântitu-ţi-a pe suflet uşa?
Ce vânt te-a răscolit, te-a stins, te-a-nvins?

Ce vânt a risipit către niciunde
Tămâia rugilor, cândva de foc?
Ce vânt de gheaţă astăzi te pătrunde
Şi nu-i acorzi iubirii-n suflet loc?

Unde-i vulcanul gata de-a erupe,
Având în crater lava clocotind?
Ce cataclism putut-a să-l astupe
Şi focul să-l înăbuşe, răcind?

Tu-ai cunoscut puterea rugăciunii
Şi focul viu al sfintei închinări,
Când părtăşia aduna tăciunii
Dând flăcări vii de Duh, în revărsări.

Tu te-ai scăldat în valuri de iubire
Şi-n jurul tău lumină-ai răspândit;
Primind din Adevăr călăuzire
Şi tu, la rându-ţi, ai călăuzit.

Acuma pribegeşti pe căi străine
Şi nu-ţi dai seama că-ai fost înşelat;
Ţelul ţi-e cioburi, viaţa ţi-e ruine,
Căci adversarul te-a îngenuncheat.

Adună-ţi gândurile-mprăştiate,
Priveşte-ţi urmele în vale, jos,
Şi dezbrăcându-ţi hainele-ntinate
Îmbracă-te-n iubire, în Cristos.

Revino printre-ai tăi, unde ţi-e locul,
Întoarce-te la dragostea dintâi,
Aprinde iarăşi pentru jertfă focul
Şi-ai să auzi: Bine-ai venit, rămâi!

Amin
Vulcan, apr.2007      Simion Felix Marțian

duminică, 9 martie 2014

Sonetul închinării

Trezesc în mine psalmii dor de cânt,
De închinare-n scriere aleasă,
Însă nezborul versului m-apasă
Cu tânguiri din fiece cuvânt.

Dar gândul, zbatere în pâcla deasă,
Îşi smulge rădăcina din pământ
Şi-ntr-un biruitor şi viu avânt
Începe închinarea mea s-o ţeasă.

Şi dacă, totuşi, nu găsesc podoabe,
Nici strălucire pentru vers, nici foc,
Împrăştie-mă, Doamne, în silabe

Şi refăcându-mă apoi la loc
Să-ţi fiu, cu toate gândurile roabe,
Închinătorul închinat ad hoc.
Amin
Vulcan, 13 mai 2013  Simion Felix Marțian

miercuri, 5 martie 2014

Nicodim

S.F.Marțian
Cu faldurile ei întunecate
Domneşte noaptea pe Ierusalim;
Se sting încet cele din urmă şoapte
Numai un om se furişează-n noapte.
Unde te poartă paşii, Nicodim?

Fruntaş iudeu şi fariseu de seamă
Cu crezul tău în inimă şi-n gând,
Plăteşti învăţăturii tale vamă
Şi în religie îţi cauţi hrană,
Dar totuşi simţi că ai rămas flămând.

Te-a adăpat a legilor fântână
Dar setea ţi-e un foc nepotolit,
Şi în religie, ca-ntr-o grădină,
Ai căutat izvoare de lumină
Dar întunericul te-a copleşit.

Acum, prin bezna care te-nfăşoară,
Te-ndrepţi spre un Învăţător divin
Să cauţi pacea ca pe o comoară,
O pace sfântă ce din cer coboară;
Du-te, Isus te-aşteaptă, Nicodim!

Afară bezna se îndepărtează
Cedând în faţa lunii cu halou,
În casă viaţa ţi se luminează
Când adevărul vine ca o rază:
Startul spre Cer e naşterea din nou!

Tu ţi-ai sfârşit acum drumul prin noapte
Căci în Isus Lumina ai găsit,
Dar paşii tăi şi urmele lăsate,
Urme în piatra vremilor săpate,
Conduc şi azi drumeţul rătăcit.

Conduc pe cel ce sincer îşi doreşte
Lumina harului, venind de sus,
Şi-n care adevărul străluceşte:
Nu, o religie nu mântuieşte,
Ci mântuirea este la Isus!

Amin
Vulcan, 6 mart. 2010      Simion Felix Marțian