joi, 26 iunie 2014

Sonetul verii

Se-mbrăţişează caldul cu seninul
În vremea dintre două rourări,
Şi năvălind şuvoi, din patru zări,
Îşi varsă verdele cu zel preaplinul.

Doar lanul se-aureşte-n aşteptări
Să-şi împlinească-n coacere destinul,
În pâinea ce va-nmiresma căminul
Când vara va cânta prin treierări.

E cald şi e frumos, şi-atât de bine
Când straiul verii râde înflorat,
Dar coacerea e rostul verii-n sine.

De-aceea, Doamne, pentru crezul dat
Şi care-i încă mult prea crud în mine,
Dă-mi coacere, Te rog, ne’ntârziat!

Amin
Vulcan, 25 iunie 2014
Simion Felix Marțian

miercuri, 25 iunie 2014

Dor de dragoste

„Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor
mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12)

Se face frig în tabla de materii
Din noul lexicon de sentimente,
Când gheaţa căutărilor frecvente
Îşi stinge transparenţa în mizerii.

Se defineşte viaţa prin palavre,
Fiind în tomul gros şi fond şi formă,
Şi faţa-i se dezvăluie diformă
Când nobile simţiri devin cadavre.

La fila dragostei nu-i semn de carte?
A devenit pentru prezent vetustă?
Hei, inimă, sub solzii noi, sub crustă
Nu vrei să ai, iar, de căldură parte?

Voi, fraţii mei întru umanitate,
Clepsidre vii eternizând nisipul,
Nu ştiţi că-n viaţa noastră Şi-a pus chipul
Acel ce-i dragoste şi bunătate?

Păstraţi, dar, focul dragostei divine,
Înflăcărând scânteia care arde
Cu alte mii, sau poate miliarde,
Din el, din ea, din mine şi din tine.

Se-ntinde umbra grea de neiubire
Dar noaptea ei nu poate-avea izbândă,
Căci din scântei, o flacără plăpândă
Poate ţâşni din nou cu strălucire.

Tânjesc de dor de dragoste, astenic,
De o iubire-nfăşurând Pământul,
În ea găsindu-şi oamenii veşmântul;
Mi-e dor de om ca de-un Adam edenic!

Vulcan, 24 iunie 2014
Simion Felix Marțian

luni, 23 iunie 2014

Secerișul

Albastrul cer se reazemă pe plopi
Şi-un suflu viu tălăzuieşte lanul;
Sângele macilor ţâşneşte-n stropi
Şi ciocârlia-şi fulgeră elanul.

Spicul e greu, aproape dureros,
Căci bobul în belşug a dat din glie,
Mişcându-se în soare, unduios,
Lanul de aur la cules îmbie.

De bobul greu, ţinut la subsuori,
Cămaşa spicului stă să plesnească;
Veniţi din patru zări, secerători,
Stăpânu-i gata să vă răsplătească.

Unii-au udat ce alţii-au semănat
Dar Domnul vieţii a făcut să crească,
Voi sunteţi aşteptaţi la secerat,
Să duceţi rod în Patria cerească.

Intraţi cu râvnă, lanul e mănos,
Cereţi putere, cereţi Apă vie,
Aduceţi-vă snopii la Cristos
Şi veţi fi răsplătiţi în veşnicie.

Seninul blând se reazemă pe plopi
Şi în văzduh e tril de ciocârlie,
Cântaţi şi voi, culegători de snopi,
Căci şi în cer e cânt de bucurie.

13.06.2007      Simion Felix Marțian

sâmbătă, 21 iunie 2014

Cunântul Tău III

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. (Ioan 17:17)

Din vremi străvechi, din zorii omenirii,
Aleargă filozofi după-adevăr
Cu-nţelepciunea lor supusă firii
Şi, neştiind Cuvântul împlinirii,
Despică-n patru firele de păr.

Căci adevărul este închinare
Pentru adevăraţii-nchinători,
E, prin cunoaştere, eliberare
De-aceea astăzi, cu înflăcărare,
Îţi suntem, Doamne, recunoscători.

"Ce-i adevărul?" - întreba retoric
Pilat, atuncea când Te judeca.
Era un artificiu oratoric
Însă răspunsul clar şi categoric
Era doar la un pas în faţa sa.

Căci Tu eşti Adevărul şi Viaţa,
Eşti Calea unică spre Cerul sfânt,
Tu eşti Lumina ce alungă ceaţa,
Eşti Soarele ce-aduce dimineaţa,
Da, Tu eşti Adevărul din Cuvânt!

Din vremi străvechi, din zorii omenirii,
Se tot aleargă între "da" şi "nu"
Dar Adevărul, Cuvântul zidirii,
Nu Îl cuprinde-nţelepciunea firii,
Cuvânt şi Adevăr eşti, Doamne,Tu!

Amin
Vulcan, 30-IX-2006    Simion Felix Marţian

vineri, 20 iunie 2014

Cuvântul Tău II

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Ps. 119:11)

Ţi-am cunoscut iubirea de Părinte
Şi-mbrăţişările Ţi le-am simţit,
Iar de atunci, cuprins de-un dor fierbinte,
Având, neîndoios, în cer sorginte,
Vreau la picioarele-Ţi să stau smerit.

Numai o inimă necredincioasă
Mă poate despărţi de harul Tău,
Numai trăirea neevlavioasă
Cuprinsă-n rătăcire păcătoasă
M-ar face tributar al celui rău.

Dar cum nu vreau o astfel de trăire,
Ci mâini curate să ridic spre cer
Având recunoştinţa drept simţire,
Cuvântul Tău îmi este izbăvire
De-l strâng în inimă ca scut de fier.

Cuvântul Tău e Cel ce-mi dă izbândă
Şi mă îndepărtează de păcat
De-l strâng, avid, în inima flămândă,
Şi fug duşmanii care stau la pândă
Atunci când sunt cu Tatăl împăcat.

Ţi-am cunoscut iubirea de Părinte
Cu care Tu m-ai izbăvit de rău,
De-aceea, pentru a-Ți mulţumi fierbinte
Şi-a nu greşi-mpotriva Ta, Preasfinte,
Eu strâng în inimă Cuvântul Tău.

Amin
Vulcan, 29-IX-2006      Simion Felix Marţian

miercuri, 18 iunie 2014

Cuvântul Tău I

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. ( Ps. 119:105)

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, perfid, vâscos),
În îndurarea-Ţi ce de-a pururi ţine,
Cu dreapta Ta întinsă peste mine
La luminişul zorilor m-ai scos.

Atunci Cuvântul Tău mi-a dat lumină,
O sfântă strălucire din vecii
Cu irizarea ei diamantină,
Iar solzii de pe ochi căzând în tină
Eu am cuprins cărarea cu ochi vii.

Pe-ntortocheate căi, lumea confuză
Străbate-un labirint înşelător,
Însă Cuvântul Tău mi-e călăuză,
Lumină vie, nicidecum difuză,
Şi candelă pentru al meu picior.

Cuvântul Tău, lumină pe cărare,
Mă-nvaţă drumuri drepte să croiesc,
Căci candela având-o la picioare
Eu nu o să mă pierd prin lumea mare
Şi în hăţişul ei nu rătăcesc.

Din bezna necunoaşterii de Tine
(Un întuneric greu, numit păcat),
M-ai scos prin îndurarea Ta, Divine,
Şi pentru-a nu umbla pe căi străine
Cu Sfântul Tău Cuvânt m-ai luminat.

Amin
Vulcan, 28-IX-2006

sâmbătă, 14 iunie 2014

Drumul Damascului

Cu pieptul clocotind de zel fierbinte,
De focul urii în străfunduri ars,
Se-mpotrivea aprig lucrării sfinte
Şi mersului Bisericii-nainte
Un fariseu semeţ, Saul din Tars.

Crezându-se îndreptăţit de Lege,
Se arunca în lupta sa zelos
Nepregetând pe credincioşi să-i lege
Şi încercând din răsputeri să nege
Salvarea-n jertfa crucii, în Cristos.

Dar, Doamne, Tu i-ai dat înţelepciune,
Putere-n trup, putere în cuvânt,
Pentru-a le folosi în scopuri bune
Şi-atunci l-ai transformat, printr-o minune,
Când l-ai culcat cu faţa la pământ,

Căci l-ai întâmpinat cu strălucire,
Lumină coborând din slăvi cereşti
Şi atingându-l, Doamne, cu orbire
Pe cel cuprins de teamă, de uimire,
L-ai întrebat: "De ce Mă prigoneşti?"

"Cine eşti, Doamne?" - zise vietatea
Culcată-n praf, şi i-ai făcut pe plac,
Satisfăcându-i curiozitatea,
Şi-abia când Ţi-a aflat identitatea
A întrebat sfios: "Ce vrei să fac?"

Ce a făcut, cunoaştem din Scriptură:
Exemplu viu de jertfă şi de zel,
Şi-a folosit întreaga-nvăţătură
Şi energie, în alergătură,
Purtând lumina din Damasc cu el.
***
Privesc în urmă. Nu priveşti cu mine?
Tu n-ai avut ciomag sau doar un vreasc,
Arme de hulă, arme de ruşine?
Iar focul urii n-a mocnit în tine
Nicicând mergând pe drumul spre Damasc?

Eu, DA, şi dacă eşti asemeni mie
Vino acuma să îngenunchem,
Să ne topim în rugăciune vie,
Şi jertfa mulţumirilor să fie
De bun miros Părintelui suprem.

Să-i mulţumim că am văzut Lumina
Şi că din praf ne-a ridicat smeriţi,
Născuţi din nou şi unşi pe ochi cu tină,
Spălaţi în jertfa Lui de orice vină
Şi de pe drumul spre Damasc opriţi.

Iar dacă plâng cu mulţumiri, fierbinte,
Şi-n plâns vreau să te simt alăturat;
Nu plâng în noi acei de dinainte
Căci lacrimile aparţin,ia bine-aminte,
Celor care din praf s-au ridicat.

Dar să nu dăm uitării întrebarea
Ce-am pus-o atunci când încă eram jos:
"Ce vrei să fac?"- iar Cel care-ndurarea
Şi-a revărsat-o, dându-ne iertarea,
A spus aşa: "Vestiţi-L pe Cristos!"

Amin
Vulcan, 23.11.2006    Simion Felix Marţian

marți, 10 iunie 2014

Secetă în Oltenia

Văzduhul este un cuptor fierbinte
Şi e doar amintire vântu-n zbor,
E secetă-n Oltenia, Părinte,
Şi crăpăturile din glie dor.

E-ncins pământul, copt în neputinţa
De-al adăpa pe firul muribund,
Raze de foc dau din zenit sentinţa
Când, speriate, umbrele se-ascund.

Se stinge coloritul viu, se pierde
Sub soare nemilos, dogorâtor,
Devine cenuşiu ce a fost verde
Şi cerul s-a albit de dor de nor.

E secetă-n Oltenia şi doare,
Şi vrejul s-a uscat în plătăgeni,
Revarsă, Doamne, ploaie pe ogoare,
Dar... şi-n aride inimi de olteni.

Adu mult aşteptaţii nori de ploaie,
Revarsă, Doamne, apă pe pământ,
Dar pentru inimi, ca să se înmoaie,
Dă nori cu apă vie din Cuvânt.

Pentru a şti că cerul îi aude,
Că cerul e în Tine şi Tu-n cer,
Pentru-a uita de vraci şi paparude
Trimite, Doamne, norul mesager.

Ca seceta cunoaşterii de Tine
Să piară-n urma minunatei ploi
Şi Râul sfânt al curgerii divine
Să-mbrace oameni noi cu inimi noi.

Şi cunoscându-Te să Ţi se-nchine,
Prin ploi căzute pe pământ mănos,
Desţelenite inimi de dor pline,
Având ca Domn în ele pe Cristos.

Amin
Caraula, 24 iulie 2007       Simion Felix Marțian

vineri, 6 iunie 2014

Geocentrism

Paradoxal, absurd sau depăşit,
Un gând îşi cere astăzi crezământul:
Da, Universul este infinit,
Dar Dumnezeu, atunci când l-a-ntocmit,
A pus totuşi în centrul lui Pământul.

Nu vin cu inedite teorii
Pentru-a susţine-aceste afirmaţii,
Las astre, supernove, galaxii,
Pe drumul lor trasat din veşnicii,
Cuprinse în eliptice rotaţii.

Las Legile mecanicii cereşti
Să stabilească sensuri şi trasee,
Nu vin cu socoteli inginereşti
Şi nici nu vreau să izvodesc poveşti
Cu traiectorii noi prin Căi lactee.

Nu felul cum Cel Sfânt le-a aşezat,
Sau distanţarea lor în ani lumină
Vin să dea gir acestui postulat,
Dar Dumnezeu, atunci când le-a creat,
Doar pe Pământ Şi-a întocmit grădină;

Iar în grădină El l-a instalat
Pe cel în care-Şi oglindea sfințirea,
Căci după chipul Său era creat
Şi-n nări duh de viaţă i-a suflat,
Pe om, prin care a-ncununat zidirea.

Paradoxal, absurd sau depăşit,
Un gând răzleţ îşi cere azi rostirea:
În centru, Universul infinit
Are Pământul, unde a venit
Din cer Cristosul, Calea, Mântuirea.

Amin
Vulcan, 20 sept. 2006    Simion Felix Marţian

joi, 5 iunie 2014

Muntele Măslinilor

„Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer." (Fapte 1:11)
„Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor..." (Zaharia 14:4) 

Parc-a fost ieri când paşii Tăi, Isuse,
Urcau în taina serii prin grădini;
Se ascundeau şi umbrele, supuse,
Când focul rugăciunilor aduse
Se înălţa spre cer dintre măslini.

Un munte era martor rugii Tale,
Un adăpost în noapte, efemer,
Când ale rugăciunilor petale
Se deschideau ţâşnind în osanale,
Căci Tu vorbeai Părintelui din cer.

Acelaşi munte-avea apoi să fie
Martorul despărţirii de pământ,
O despărţire de vremelnicie,
Când ai plecat din nou în veşnicie
Ca să trimiţi din slavă Duhul Sfânt.

Parc-a fost ieri, dar şi mâine urma-va
Pe muntele aceloraşi măslini
Pe care iar piciorul Tău călca-va
Când Te vei coborî cu toată slava
Şi pacea veşnică din înălţimi.

Cu ochii pironiţi spre cer Te-aşteaptă
Cei care Te-au simţit cu-adevărat,
Ce-au cunoscut iubirea-Ţi minunată
Şi ştiu că Tu, venind, vei da răsplată
Închinătorilor în duh curat.

Pe Muntele Măslinilor stă ceaţa
Şi ambiguitatea lumii reci,
Dar ştim că arătându-Ţi aici faţa
Vei readuce strălucirea, viaţa
Şi stăpânirea păcii-n veci de veci.

Amin
Vulcan, 18 aug. 2007     Simion Felix Marțian

duminică, 1 iunie 2014

Ziua copilului

Ne-ai însorit viaţa cu copii
Şi pentru ei Îţi mulţumim, Părinte,
Pentru aceste bibelouri vii,
Gingaşi, năstruşnici, mofturoşi, zglobii,
Crescuţi cu dragoste şi...”stai cuminte!”

Vrem să le facem şi azi bucurii
Dar ştim că-n mâna Ta sunt, Doamne, toate
De-aceea Te rugăm să intervii
Şi să adaugi printre jucării
Înţelepciune, zel şi sănătate.

Ne bucurăm de ei, cu ei, prin ei
Şi ştim că sunt o binecuvântare,
Dar Te rugăm în mâna Ta să-i iei
Şi-n turma Ta să fie mieluşei
Urmându-Te, alături de mioare.

Vedem cum râde ceru-n ochii lor
Din suflet alb de nevinovăţie,
Dar vrem să fie-aşa şi-n viitor
Şi-având sfinţenia ca strai de zbor
Să ne-ntâlnim cu ei în veşnicie,

Căci din ce-ai dat şi încă ne vei da
Ca binecuvântări, ca daruri sfinte,
Tot ce-om putea de pe pământ lua
Când înspre veşnicie vom zbura
Vor fi copiii noştri dragi, Părinte.

De-aceea azi, o, Tată-ndurător,
La tronul Tău primeşte-ne solia
Prin care Te rugăm stăruitor:
Sfinţeşte-această zi în viaţa lor,
O zi ce ţine cât copilăria!

Amin

Vulcan, 31 mai 2012   Simion Felix Martian

Maturitate spirituală

Născuţi din nou, prin har dumnezeiesc,
Păşim timid în noua existenţă
Înconjuraţi de cei ce ne hrănesc,
Dându-ne laptele duhovnicesc,
Şi ocrotiţi de-a Tatălui prezenţă.

Ne bucurăm de ceea ce simţim,
Cu inocenţa vârstei neştirbită,
Însă uităm adesea să păşim
Şi, tot hrăniţi cu lapte, noi trăim
Într-o copilărie prelungită.

Când ne-am născut Tatăl S-a bucurat
Şi ne-a îmbrăţişat pe fiecare,
Dar ne vrea mari, să dăm ce-avem de dat,
Cu noi El are-n vie de lucrat
Iar lipsa creşterii din noi Îl doare.

E cazul deci să ne maturizăm,
Să ne hrănim de-acum cu hrană tare,
Cu râvnă vie-n vie să intrăm,
Tata ne dă unelte să lucrăm
Căci ne-am născut să creştem în lucrare.

Noi suntem fii, suntem moştenitori
Ai Ţării veşnice, străluminate,
Avem, prin Testament, în cer comori,
Dar vom intra în drepturi, posesori,
Doar când ajungem la maturitate.

Haideţi să ne grăbim să creştem mari,
Haideţi să părăsim copilăria,
Lucrarea-n vie nu-i pentru sugari,
Cu hrană tare fi-vom şi noi tari,
Tata ne-aşteaptă-n câmp, se sapă via.

Amin
Vulcan, apr.2007     Simion Felix Marțian