sâmbătă, 24 octombrie 2015
vineri, 23 octombrie 2015
luni, 19 octombrie 2015
Atenție, epidemie de...„căci”!
Când urechea a început să-mi fie zgâriată de folosirea conjucției „căci” în locul mult mai prezentei „că”, am crezut că(!) sunt cazuri izolate. Frecvența lor a crescut însă îngrijorător, încât suntem azi puși în fața unei adevărate epidemii.
Iar imunitatea vorbitorilor de limbă română pare să fie tot mai scăzută, din moment ce găsim această greșeală la vorbitori de la care am avea ceva pretenții.
Fenomenul nu este nou, o invazie de „căci” având loc și în perioada interbelică, fapt semnalat de lingviștii vremii. Motivul pare să fie aceleași: părerea greșită că ar fi sinonime și folosirea lui „căci” pentru a da prețiozitate exprimării.
Și astfel s-a ajuns la înlocuirea lui „că” până și în locuțiunea „pentru că” (sinonimă cu conjuncția „căci”), născând monstruozitatea lingvistică „pentru căci”, care sună ca o drujbă într-o orchestră simfonică.
Pentru diferențierea lor există definiții și reguli, cum ar fi cele privitoare la subordonatele pe care le introduc în frază, dar cel mai simplu e să ne acordăm urechea. Ce e fals, e fals.
Să ne auzim...românește.
Iar imunitatea vorbitorilor de limbă română pare să fie tot mai scăzută, din moment ce găsim această greșeală la vorbitori de la care am avea ceva pretenții.
Fenomenul nu este nou, o invazie de „căci” având loc și în perioada interbelică, fapt semnalat de lingviștii vremii. Motivul pare să fie aceleași: părerea greșită că ar fi sinonime și folosirea lui „căci” pentru a da prețiozitate exprimării.
Și astfel s-a ajuns la înlocuirea lui „că” până și în locuțiunea „pentru că” (sinonimă cu conjuncția „căci”), născând monstruozitatea lingvistică „pentru căci”, care sună ca o drujbă într-o orchestră simfonică.
Pentru diferențierea lor există definiții și reguli, cum ar fi cele privitoare la subordonatele pe care le introduc în frază, dar cel mai simplu e să ne acordăm urechea. Ce e fals, e fals.
Să ne auzim...românește.
Felix
sâmbătă, 17 octombrie 2015
Căsătorie: Emanuel și Rebeca (Dedicație
(Vulcan, 17 octombrie 2015)
Toamna
e mai frumoasă-n acest an
Și-arama
ei e mai strălucitoare,
Căci
de la Uricani pân-la Vulcan
Jiul
de Vest e tot în sărbătoare.
Și
cum n-ar fi, când malu-i povârnit
A
însoțit de-atâtea ori poteca
Pe
care Manu, june-ndrăgostit,
Mergea
s-o întâlnească pe Rebeca.
Și
astăzi sunt aici, surâzători,
Având
iubirea-n inimi și-n privire,
Înfloritori
ei înșiși printre flori
Pornind
pe drumul către împlinire.
Prin
hărnicia sa, Emanuel
Și-a-ntemeiat
deja gospodărie,
Dar
ce-i lipsea a înțeles și el,
Și-a
căutat, rugându-se, soție.
Rebeca
este, iată, un răspuns
La
rugăciunea lui stăruitoare,
Cum
și ei azi răspunsul i-a ajuns
La
cererea făcută cu ardoare.
Noi
nu le oferim decât...urări,
Însă
putem să ne rugăm fierbinte
Să
toarne Domnul binecuvântări
Peste
viața ce le stă-nainte.
Pacea
divină fie-le-n cămin
Prezență-mbelșugată
și tihnită,
Hambarul
vieții totdeauna plin
Și,
prin copii, viața împlinită.
Nuntași
din Uricani și din Vulcan
De
miri alături stăm cu bucurie,
Dorind
să fim și-n Noul Canaan,
La
nunta Mielului, în veșnicie.
Amin
Simion
Felix Marțian
vineri, 16 octombrie 2015
Toamna refugiaților
Nicicând n-au plâns atâtea frunze triste
Sub cerul unui singur anotimp,
Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,
N-au dat atâtea drame-n contratimp.
Sub cerul unui singur anotimp,
Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,
N-au dat atâtea drame-n contratimp.
Au explodat și Sirii și Irakuri
În sutele de mii de umbre vii,
În viețile pitite în rucsacuri,
În filele fierbinți de tragedii.
În sutele de mii de umbre vii,
În viețile pitite în rucsacuri,
În filele fierbinți de tragedii.
S-au ghemuit supuse frontiere
În calea uriașului puhoi,
Și două lumi privindu-se-n tăcere
Stau încă rezemate-n „voi” și „noi”.
În calea uriașului puhoi,
Și două lumi privindu-se-n tăcere
Stau încă rezemate-n „voi” și „noi”.
Confuzia e mare, este ceață,
Și, licărind în beznă, ne-ntrebăm:
Să îi primim cum dragostea ne-nvață
Sau creștinismul să ni-l apărăm?
Și, licărind în beznă, ne-ntrebăm:
Să îi primim cum dragostea ne-nvață
Sau creștinismul să ni-l apărăm?
E mult prea mare semnul de-ntrebare
Și întunericul mult prea vârtos:
Este pericol de islamizare,
Sau șansa de-a-L primi ei pe Christos?
Și întunericul mult prea vârtos:
Este pericol de islamizare,
Sau șansa de-a-L primi ei pe Christos?
Dă-ne lumina Ta din ceruri, Doamne,
Asupra vieții-acestor desțărați,
Care-au încins cuptoru-acestei toamne:
Ne sunt dușmani sau, totuși, suntem frați?
Asupra vieții-acestor desțărați,
Care-au încins cuptoru-acestei toamne:
Ne sunt dușmani sau, totuși, suntem frați?
Noi știm că loc e pentru toți în lume
Și am putea conviețui cu ei,
Dar am dori ca sfântului Tău Nume
Să I se-aducă slavă și-n moschei.
Și am putea conviețui cu ei,
Dar am dori ca sfântului Tău Nume
Să I se-aducă slavă și-n moschei.
Simion Felix Marțian
Vulcan,13 octombrie 2015
Vulcan,13 octombrie 2015
sâmbătă, 10 octombrie 2015
Telefoane inteligente?
Poate, dar nu al meu. Iată cum, bunăoară, m-a anunțat telefonul într-o dimineață: până la serviciu aveți un traseu de 14 minute.
Păi dacă ar fi fost inteligent ar fi știut că aveam mașina defectă, că ajung la serviciu cu două autobuze, iar minutele lui le depășesc așteptând în stație.
Și încă ceva: ar fi intuit măcar că mă preocupă mai degrabă cât am până la pensie decât până la serviciu. Bravos, IT!
Scriu și mă-nchin
N-am scris de mult și simt că mă apasă
În piept nescrierea ca o apnee,
Vreau să respir prin fiece idee,
Prin orice gând eliberat de-angoasă.
În piept nescrierea ca o apnee,
Vreau să respir prin fiece idee,
Prin orice gând eliberat de-angoasă.
În albul filei însetat mă dărui
Lăsând în urmă despletite bezne,
Și, în cuvinte-nfipt până la glezne,
La croșetarea lor pe filă stărui.
Lăsând în urmă despletite bezne,
Și, în cuvinte-nfipt până la glezne,
La croșetarea lor pe filă stărui.
Culori mă năpădesc, în cavalcade,
Și muzica se țese din culoare,
Când oiștea o trag la Carul Mare
Scriind printre cometele nomade.
Și muzica se țese din culoare,
Când oiștea o trag la Carul Mare
Scriind printre cometele nomade.
Revin cu pana printre stropi de rouă,
Printre coline, freamăte, torente,
Și flacăra trăirilor ardente
Pune în vers o voluptate nouă.
Printre coline, freamăte, torente,
Și flacăra trăirilor ardente
Pune în vers o voluptate nouă.
Și, totuși, n-am ajuns la împlnire
Iar căutarea încă mă sufocă,
Și în această stare echivocă
Mă luminez: n-am scris despre sfințire.
Iar căutarea încă mă sufocă,
Și în această stare echivocă
Mă luminez: n-am scris despre sfințire.
Și Celui ce m-a hăruit cu pana
Mă-nchin și-acum, cu-această poezie,
Căci scriu ce-am scris și încă voi mai scrie:
Sfințească-I-se Numele! Osana!
Mă-nchin și-acum, cu-această poezie,
Căci scriu ce-am scris și încă voi mai scrie:
Sfințească-I-se Numele! Osana!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 8 octombrie 2015
Vulcan, 8 octombrie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)