sâmbătă, 28 noiembrie 2015
miercuri, 25 noiembrie 2015
Binecuvântare Matei Rus (Dedicație)
Pe
care Domnul ni le dă de sus,
În
necupinsa, sfânta-I bunătate,
Copiii
sunt comori adevărate,
Cum
azi vedem și în familia Rus.
A
doua mare binecuvântare
De
Domnul pregătită pentru ei
Alăturea
de David, deja mare,
Este
un alt copil, o nouă floare
În
casa lor. Acest micuț, Matei.
Ei
vin la Domnul cu recunoștiță
Pentru
acest cadou neprețuit,
Iar
noi cu toți să cerem cu credință
Să
le-mplinească și-această dorință:
De
brațul Său să fie ocrotit!
Să-i
fie Domnul pavăză în viață
Și
adăpost în încercări și ghid,
Iar
când obstacole-i vor sta în față,
Divina
intervenție măreață
Din
temelii să surpe orice zid!
Matei
s-aducă numai bucurie
În
jurul său, cu chipu-i luminos,
Și
în a sufletului vistierie
Să
poarte, ca prezență pururi vie,
Un
zel înflăcărat pentru Cristos.
Să
cerem astăzi binecuvântare
Peste
Matei și peste-al său cămin,
Cerând
în rugăciune, cu ardoare:
Poartă-i
pe brațe, Doamne, cu-ndurare,
De-acum
și până-n veșnicii, amin!
Vulcan 22 noiembrie 2015
Simion Felix Marțian
luni, 23 noiembrie 2015
miercuri, 18 noiembrie 2015
Amiuna Vulcan - Dedicație
DinTemplul
vechiului Ierusalim
Suia
spre Cer, din mii de instrumente,
Un
imn înflăcărat și unanim,
Iar
Cerul răspundea în chip sublim
Prin
norul slavei peste ei prezente.
Lui
Dumnezeu I se-nchinau cântând,
Și
închina-I-se-vor totdeauna
Cei
care-L poartă-n inimă și-n gând;
Să
ne-nchinăm și noi, cu ei la rând,
Alături
de orchestra Amiuna.
Fiți,
dragi ascultători, bineveniți,
Toți
cei ce azi, aici, trecut-ați pragul;
Noi
vă dorim din suflet să simțiți
Cum
pe acordul muzicii plutiți,
Când
va lua bagheta Nelu Pagu.
Și
când pe orgă și acordeon,
Chitare
și viori și mandoline,
Șe
țese imn de slavă, ton cu ton,
Având
trompetele la unison
Și
bateria care ritmul ține.
Spre
cer se-nalță astăzi cântul lor,
Cu
tinerețea lor clocotitoare
Care-i
înaripează pentru zbor,
Și
tot acest entuziasm sonor
E
numai laudă și închinare.
Incandescentul
juvenil nucleu
Încinge
clape și încinge strune
În
laudele către Dumnezeu,
Iar
noi dorim ca în Vulcan mereu
Orchestra
laudelor să răsune.
Amin
Vulcan,
15 noiembrie 2015
luni, 16 noiembrie 2015
luni, 9 noiembrie 2015
Binecuvântarea lui Matei (Dedicație)
„Creșteți
și vă-nmulțiți”, spune Cuvântul,
Și-acest
miracol s-a înfăptuit
De
când sunt oameni stăpânind pământul,
Și
tot așa va fi pân’la sfârșit.
Și tot de-atunci, bărbatul și femeia
Au vrut copii, și-au odrăslit prin ei,
Așa cum astăzi, Robi și Andreea
Țin lângă ei pe fiul lor, Matei.
Ei l-au dorit și l-au cerut fierbinte,
Iar Dumnezeu din cer i-a ascultat;
Dar astăzi vin la El cu rugăminte
Dorind să-l știe binecuvântat.
Și mulțumind din suflet pentru darul
Trimis de Dumnezeu, pentru Matei,
Ei cer ca Domnul să-Și reverse harul
Peste odrasla lor și peste ei.
Să-i însoțim și noi în rugăciune,
Cerând din ceruri binecuvântare
Peste Matei, acest cadou-minune,
Căci Domnul e bogat în îndurare.
Să le aducă zilnic bucurie,
Și-ascultător de ei fiind mereu,
Să umble numai în lumina vie
Cu care ne conduce Dumnezeu.
Știin că rugăciunea este cheia
Care deschide cerul pentru ei,
Să ne rugăm cu Robi și Andreea
Spre binecuvântarea lui Matei.
Amin
Vulcan 8 noiembrie 2015
Simion Felix Martian
sâmbătă, 7 noiembrie 2015
luni, 2 noiembrie 2015
Plâns colectiv, la Colectiv
Mi se oprește țipătul în gât,
Durerea însăși devenind fierbinte,
Când văd pavilionul coborât
Umbrind cernit spitale și morminte.
Încă dansează flăcări pe pereți
Alimentate de coșmarul morții;
Unde sunteți copii, unde sunteți?
Părinții vă așteaptă-n fața porții.
Unii s-au dus. S-au dus definitiv.
Alții se luptă cu durerea vie,
Însă părinții-n plânsul colectiv
Sunt TOȚI marcați de-aceeași tragedie.
Sunt toți pătrunși de-același gol imens,
Fie că-și poartă pașii prin spitale,
Fie că plânsul, devenit intens,
Se-aude-n cimitir, cu-atâta jale!
Eu sufăr doar că nu-i pot mângâia
Și-această neputință mă răpune,
Dar, totuși, aș putea să fac ceva:
Alături să le stau în rugăciune.
Să fac, iubind, aceasta pentru ei,
Rugându-mă: Divinule Părinte,
Spre semenii, concetățenii mei,
Revarsă mângâieri, ca daruri sfinte.
Și-n dragostea ce-o ai Tu pentru toți ,
Și-o-mparți ca Tată, fără părtinire,
Dă azi din Ceruri, Doamne, căci Tu poți,
Și vindecarea Ta și mântuire!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 2 noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)