miercuri, 13 ianuarie 2016

După Sărbători

DSCF2750a
Doar un covor de cetină uscată
Lipsit de strălucire, de culori,
Din ramura de brad, sacrificată,
Mai aminteşte că „a fost odată”
O atmosferă…ca de sărbători.
Gonit de timp se stinge prin unghere
Ecoul clopoţeilor de-argint,
Şi un colind de ieri, acum tăcere,
Cu-o ultimă zvâcnire de putere
Se-ndreaptă spre-al uitării labirint.
Năştea ieri constelaţii ireale
Pe cer al artificiilor foc,
Azi, curcubeie artificiale
De becuri prinse-n jerbe de petale
Se sting treptat şi bezna vine-n loc.
Cu gust de „de ajuns”şi de sleială
Se stinge-al sărbătorilor ecou;
S-a terminat spectacolul de gală
Şi oamenii-şi reiau viaţa normală:
„Oricum, la anul ne vedem din nou”.
Ce trist! Ce atitudine ingrată!
O omenire greu de înţeles
Este privită azi din cer de-un Tată
Ce, răbdător, întreabă înc-o dată:
Aceasta este tot ce-aţi înţeles?
V-am dat prin Naştere o Sărbătoare
Ce nu are statut de „efemer” ,
Căci bucuria ei clocotitoare
N-are sfârşit, nu are-n timp hotare,
Venind din cer, continuând spre cer.
La Betleem vi s-a născut Mesia,
Pământ şi cer în El a contopi,
Eternul a învins vremelnicia,
Sărbătoriţi-vă, deci, bucuria,
Prin închinarea voastră zi de zi!
Simion Felix Marțian

luni, 11 ianuarie 2016

Rugăciune pentru familia Bodnariu

Mă iartă, Doamne, că n-am plâns destul
Cu cei ce sfâșiați își plâng necazul,
Dar simt acum în piept, ca un recul,
Cum i se surpă lacrimii zăgazul.

Nu vreau să cred într-un venin norveg,
Căci îmi sunt frați întru umanitate,
Însă sistemul tot nu-l înțeleg,
Când seamănă tragism cu voluptate.

Tu dai din veac părinților copii,
Ca ei să curgă-n timp, prin odrăslire,
Nu piese-n inventar la agenții,
Oricât s-ar denumi de „ocrotire”.

În palma Ta curg, Doamne,- acum, fierbinți,
Prin negurile ce prevăd dezastre,
Lacrimi de prunci și lacrimi de părinți,
Și lacrima compasiunii noastre.

Sunt tată, Doamne, și acest contrast
M-a răvășit: tentacule în noapte,
Și pe alt plan e îngerașul cast
Mușcând din dragoste cu dinți de lapte.

Acest tablou mă doare-ngrozitor,
Și dacă-n mine a stârnit furtună,
Ce-o fi, Părinte,-n inimile lor
Când nu-i toată familia-mpreună.

Ce pot să fac eu, este să mă rog
Și-n rugăciune să Îți cer fierbinte,
Să scrii acestei drame-un epilog
Cu izbăvirea Ta din cer, Părinte!

Vulcan, 4 ianuarie 2016    Simion Felix Martian

joi, 7 ianuarie 2016

Binecuvântare Abel și Elias (Dedicație)

Primim cereasca binecuvântare
În daruri, mângâieri şi bucurii
Şi toate-acestea vieţii dau culoare,
Dar ea devine caldă sărbătoare
Când ne-o-nsoreşte Domnul cu copii.

Înmugurim prin ei, mustind în rouă,
Și ne-agățăm de viitor prin ei,
Cu inima şi mâinile-amândouă;
Şi azi vedem lăstari de viaţă nouă
În casa Toma și-n casa Matei.

Copii doriți, primiți cu bucurie
Ca orice dar trimis de Dumnezeu,
Ca rod al dragostei în căsnicie,
Copii pe care le dorim să fie
O desfătare-n casa lor mereu.

Abel și Elias râd în lumină
Şi soare este în surâsul lor,
Dar viaţa este uneori haină
Şi numai sub protecţie divină
Vor fi feriți de rău în viitor.

De-aceea cerem binecuvântare
Prin rugăciunea noastră către Cer,
Cerem lumină călăuzitoare
Și pavăză din mâna  Celui Care
Le dă acelor care I le cer..

Să ne rugăm ca viața să le fie
Trăită în lumină pe pământ,
Și-alături de părinți, cu bucurie,
Să meargă către Cer, spre veșnicie,
Slujind Acelui sfânt, de-a pururi sfânt!


Amin      Simion Felix Martian