luni, 27 februarie 2017

Dor de armonie

Când pe-al Genezei amplu portativ
Și-a așezat Divinul partitura,
În toate i-a desăvârșit măsura,
Cu armonia la superlativ.
Și sub bagheta tainicei Puteri
Un cor imens era zidirea toată,
Cântând în „bun major” ,înaripată,
Și în „frumos diez”, cu adieri.
Dar suflul răului a răvășit
De pe stativ întreaga partitură,
Cu dezacorduri semănate-n ură,
Și armonia a luat sfârșit.
Azi cântă corul lumii dureros,
Nu mângâind, ci zgâriind timpane,
Căci de pe partitură, dintre game,
Lipsește „bun”, lipsește și „frumos”.
Iar cântecul pe care-l auzim
Este scrâșnit pe note de blesteme,
Și-n corzi de viață suferința geme
Căci corul are scena-n țintirim.
Un dor după pierdute armonii
Începe tot mai mult în piept să ardă,
Dar acordând a închinării coardă
Le vom trăi din plin în veșnicii.
De-aceea, Doamne, astăzi Te rugăm
Lovește Tu, în Duh, diapazonul
Că să-nțelegem bine care-i tonul,
Și armonia Ta s-o căutăm.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 25 februarie 2017

marți, 14 februarie 2017

Declaraţie de dragoste

declaratie
E seară, Doamne, este iarăşi seară,
Tumultul zilei e doar şoaptă iar
Şi-n pacea tainică ce mă-nfăşoară
Simt inima cum în genunchi coboară
Când mi-i zidesc în pietre de altar.
Pun, Doamne, jertfa mea de mulţumire
Pe focul rugăciunilor, nestins,
Ştiind c-aceasta este proslăvire
Iar jertfa mea, fior şi clocotire,
Trece dinspre cuprins spre Necuprins.
De dimineaţă fumega altarul,
Când mă-nchinam cu zorii în priviri,
Şi ziua-ntreagă n-am lăsat ca jarul
Să fie stins, căci mă-nsoţeai cu Harul
Iar eu Îţi răspundeam cu mulţumiri.
M-ai ajutat să ţin pasul cu Tine
În cel mai binecuvântat tandem
Şi mulţumiri se revărsau din mine
Păşind ferice, înotând în bine,
Minusculul alături de Suprem.
E seară, Doamne, jertfa pe altar e
Căci pentru toată ziua-Ţi mulţumesc;
O zi cu Tine-i binecuvântare
Dar simt că mi-a scăpat, şi-Ţi cer iertare,
Am neglijat să-Ţi spun…că Te iubesc!
Îţi spun acum cu toată-nflăcărarea
Când şi pe-altar şi-n inimă am foc:
Da, Te iubesc cu-o dragoste…cât marea
Pentru că-n dragoste mi-e alinarea
Şi-n ea-şi găseşte inima mea loc.
Simion Felix Martian

vineri, 3 februarie 2017

E iarăși, Doamne, românimea-n stradă

E iarăși, Doamne, românimea-n stradă
E iarăși, Doamne, românimea-n stradă
Cu răzvrătiri crescând peste borduri,
Și-n osul ei se-aud pârâituri,
Politica trecând ca o tornadă.
Ne amăgim de-aproape trei decenii
Și parcă ne-ar plăcea să fim mințiți,
Când cei votați ne fură lăcomiți
Și-apoi ne-mbrobodesc cu stupizenii.
Am mai schimbat culorile, cu anii,
Ca să ne amăgim multicolor
Și-am suferit la fel de arzător
În circul unor dispariții stranii.
Ne-am pus nădejdea în democrație
Crezând naivi că ea e „da” și „nu”
Și, Doamne, am uitat că numai Tu
Mai poți destinul României scrie.
Mă doare starea nației, Părinte,
Și-otrava ce se-aruncă între frați,
Căci toți suntem de tricolor legați
Și Imnul ne e tuturor fierbinte.
Aici e glia unde-mi dorm părinții
Și simt profund cu tot ce-i românesc,
De-aceea sufăr astăzi când privesc
Cum se ascut și ghearele și dinții.
E iarăși, Doamne, românimea-n stradă
Și drama-și toarce actul dureros,
Dar noi dorim ca pacea lui Christos
Să nimicească sâmburii de sfadă.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 02 februarie 2017