joi, 18 mai 2017

Slujbă fără negociere

DSC_0017b
Bărcile priponite la mal și năvoadele întinse la uscat trebuie să fi fost elemente esențiale într-un tablou înfățișând Capernaumul. Satul de graniță își trăia tihna în clipocitul apei Ghenezaretului, fiind și la doar trei kilometri de locul unde Iordanul se varsă în lac. Nu-i de mirare, deci, că cei mai mulți locuitori erau pescari.
Dar Levi, fiul lui Alfeu, nu era dintre ei. Nu era pescar. Era vameș. Aduna taxele de la concetățenii săi, fiind în slujba romanilor. Nu era o slujbă onorantă, din perspectiva celor care plăteau impozitele, iar vameșii erau considerați trădători de neam. Peste toate astea, însă, ocupația era confortabilă și ,lucru deloc de neglijat, era bănoasă. Acest lucru se vedea și în situația materială a lui Levi.
Nu știm ce l-a determinat să îmbrățișeze această ocupație, căci lacom nu părea să fie, dar cert este că-i mergea bine. Serviciu lejer, bani mulți, trai fără griji. Nu se bucura de simpatia conaționalilor, dar era protejatul stăpânitorilor. Al romanilor.
De aceea ne pare șocantă reacția lui la chemarea: „Vino după Mine!” (Matei, Marcu, Luca) Căci s-a ridicat și a plecat. Nu știa prea multe despre Cel care-l chema, dar ajunseseră până la urechile lui câteva dintre minunile pe care le făcuse pe acele meleaguri.
Șocant ni se pare că și-a lăsat slujba, fără să știe ce-i oferă Învățătorul. Și- atenție!- fără să negocieze. Ce urmează să fac? Care-mi va fi salariul? Ce condiții de cazare îmi oferi? Acestea ar fi doar câteva dintre întrebările care apar în mod firesc într-o atare situație. Dar nu și aici.
Fără nicio întrebare se ridică și-L urmează. Parcă ar fi găsit slujba vieții lui, ocupația mult visată. Deși nu știa ce urmează să facă. Ba mai mult, dă și un ospăț, la el acasă, pentru a sărbători reușita. Care reușită?
Levi și-a schimbat viața și numele. A devenit ucenicul Matei și a trăit ca ucenic. A scris o istorie a lucrării lui Isus, scriere călăuzitoare de-a lungul timpului, până la noi. A murit ca martir.
Chemarea la slujire este la fel formulată și astăzi: „Vino după Mine!” Uneori ne prefacem că n-o înțelegem. Și asta doar pentru că ne e greu să părăsim biroul vamal aducător de bani. Alteori am vrea să negociem: Doamne, ce-mi oferi în schimb? De parcă veșnicia nici n-ar conta. Sau prețul salvării ar fi nesemnificativ.
Slujirea înseamnă renunțare și dedicare, nu negociere. Dacă vom înțelege adevărata răsplată a slujirii, nu vom da doar un ospăț al bucuriei, ca Levi, ci vom trăi o viață de festin. Un ospăț al bucuriei sfinte, căci Cel ce ne-a dat viață, ne-a dat-o din belșug. (Ioan 10:10)
Simion Felix Marțian
Vulcan, 17 mai 2017

sâmbătă, 13 mai 2017

Mai

Cireș 1
Pictează Cineva cu liliac,
Pe verde dând sclipiri violacee,
Şi cu narcise, şi cu flori de mac
De parcă-n apa verde-a unui lac
S-au spart în cioburi mii de curcubeie.
Însă minunile numite flori,
Purtând în ele câte-un strop de soare,
Nu-ncântă lumea numai prin culori
Căci în potirul sărutat de zori
Mai poartă şi miresme-mbătătoare.
Splendorile nu se opresc aici
Căci mâna ce pictează asfinţituri,
Stropind şi serile cu licurici,
Mai dirijează coruri mari şi mici
De greieri, zumzete şi ciripituri.
Aş vrea să sorb tot verdele din jur
Şi cu petele să-mi îmbăt privirea,
Iar ciripitului un tril să-i fur,
Să mă înalţ cu el către azur,
Purtând în gând şi-n suflet nemurirea.
Pământu-ntreg este un şevalet
Unde picteaz-o nevăzută mână,
Iar Cel ce poartă pensula discret
Şi dirijează corul în concert
E Cel ce-a făcut …omul din ţărână.
De-aceea nu mă mir, ci plin de-avânt
Mă-ntorc spre Tatăl meu zicând: Divine,
Dacă-i atâta colorit şi cânt
Şi-atâta frumuseţe pe pământ,
Cum va fi-n Cer, acolo sus, la Tine?
Simion Felix Marțian

vineri, 12 mai 2017

Samson și darurile irosite

Gaza
Pe vremea când în Israel „fiecare făcea ce-i plăcea”, nu erau reviste de culturism. Altfel, l-ar fi desenat pe copertă.. Și merita, după felul cum arăta. Era Samson, fiul lui Manoah.
Nu a trebuit să meargă la sală nici să se îndoape cu steroizi. Nu a „tras de fiare”, decât de cele sălbatice. Și cu succes. Avea un corp sculptural de invidiat și o forță uimitoare. Ce a făcut pentru astea ? Nimic.
El era soluția lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei din Israel. Cea cu filistenii. Trebuia un om, un salvator în fruntea poporului, și Creatorul l-a desemnat pe Samson, echipându-l cu tot ce era nevoie. El era omul din planul lui Dumnezeu, născut prin promisiune divină.
Era nevoie de un conducător iscusit și puternic, și a fost înzestrat cu aceste trăsături. Pentru că avea de îndeplinit o misiune. Pentru aceasta a primit darurile.
Dar cât este de ușor, oare, să strălucești printre ceilalți cu darurile tale, fără să faci caz de ele? Fără să le etalezi? Chiar dacă le-ai primit cu un scop. Și mai ales să fii tânăr, dornic de atenție. De admirație.
Și-a folosit Samson iscusința pentru a stabili strategii de luptă? Nicidecum, ci pentru a izvodi ghicitori în șezătoare. Sau în cluburile de noapte din…Timna. Adică acolo unde nu era locul lui.
Și-a folosit puterea sa colosală pe câmpul de luptă? Oarecum, dar mai degrabă în scop demonstrativ. Sau inutil, ca în Gaza. Acolo unde a smuls porțile cetății după ce i-a bântuit bordelurile. Un alt loc unde nu avea ce căuta.
Rezultatul? Orbire și moarte. Pentru că și-a abandonat misiunea. Pentru că a trădat cauza, folosind echipamentul primit, în alte scopuri.
Copil fiind eram impresionat de Samson și puterea lui. A trebuit să mai cresc pentru a înțelege că este un erou tragic. Și nu doar prin moartea lui. Nu, ci prin viață. O viață irosită, începând cu primele escapade. Și daruri irosite. Deși făceau parte din echipamentul pentru misiune.
Un personaj de compătimit, cu toată înzestrarea sa supraomenească. Un subiect de meditație: cum gestionăm darurile primate pentru slujire? Pentru că o folosire nepotrivită aduce după sine orbire. Și moarte.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 10 mai 2017

marți, 9 mai 2017

Examen la dragoste

Oi 3

Dimineața începutului de vară, pe țărmul Tiberiadei, s-a dovedit a fi cu totul deosebită pentru cei șapte pescari. După o noapte de trudă pe valuri, soldată cu un eșec dureros, au trăit, iată, și miracolul: o nouă pescuire miraculoasă!
Se întâlniseră cu Isus cel înviat și au văzut, din nou, că în prezența Lui năvoadele rodesc. Au mâncat împreună în jurul focului, bucurându-se de tihna pe care le-o aducea, dar urma examenul. Examenul lui Petru.
Isus îi spusese într-o împrejurare: „…tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). Și această lucrare trebuia să înceapă. Prin ceea ce Petru avea pus de Dumnezeu în el, era calificat pentru slujba care urma să i se încredințeze. De aceea Isus nu l-a examinat nici la teologie, nici la rezistența fizică.
Pentru consacrarea lui, trebuia să treacă doar examenul la dragoste. Nu poți să faci nicio slujbă pentru Dumnezeu fără să treci acest examen. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”( Ioan 21:15) O primă întrebare, un răspuns afirmativ, încredințarea unei lucrări.
Etapa următoare însemna un plus de responsabilitate, dar și un examen suplimentar. La ce? Tot la dragoste. „Simone, fiul lui Iona, mă iubești?” „Da, Doamne.” Și i-au fost încredințate și oițele.
Dar pentru că întreaga turmă trebuia păstorită, cu toată răspunderea, păstorul mai avea de trecut un examen. La aceeași materie. Examinatorul cunoștea inima lui Petru, dar avea nevoie de răspunsul lui, ca de o semnătură pe contract.
Nu poți să-I slujești lui Dumnezeu fără să-L iubești. Și la acest examen nu se trișează. Pe Dumnezeu nu-l poți minți. Iar dragostea noastră pentru Dumnezeu este reflectată în dragostea față de semeni. Ioan, apostolul iubirii, ne avertizează în privința aceasta: „…cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20)
Suntem chemați cu toții să slujim într-un fel sau altul, dar trebuie să trecem examenul la dragoste, pentru confirmare. Dincolo de toate abilitățile noastre, care ne-ar califica pentru slujire.
Din felul în care slujim, se vede cui slujim.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 mai 2017

duminică, 7 mai 2017

Păstorul mioriței

Stână 1

Coboară cerul pe-un picior de plai
Cu soarele împrăștiat prin iarbă,
Și-n tâmpla lui izvoare par să fiarbă
În limpezimi venind din guri de rai.
Dar tihna-nstăpânită-aici din veci
Îmbracă astăzi lacrima ce doare,
Căci nu-nflorește iarba cu mioare
Și-n straiul muntelui se sting poteci.
Și nici cavalul nu cântă de dor
La stâna care-n asfințit se frânge,
Căci miorița astăzi nu mai plânge,
Iar plânsul este-al Blândului Păstor.
În iarba grea de verde îndrăzneț
Păstorul cheamă ne-ncetat mioare,
Și lipsa lor de pe pășune-L doare,
Căci pentru toate a plătit un preț.
Dar multe au pornit după străini,
Plecând de la otavă la otravă,
Și-n mlaștina imundă și bolnavă
Pasc moarte până jos la rădăcini.
În țarcul de la stână era loc
Și adăpost pentru întreaga turmă,
Dar astea-s vremurile de pe urmă
Ce prevestesc un implacabil foc.
Păstorul șade pe-un picior de plai
Care își susură-n pășuni izvoare,
Și-așteaptă cu iubire și răbdare
Să-Și întregească turma pentru Rai.
Simion Felix Marțian

sâmbătă, 6 mai 2017

Sonetul luminii

Lum 1
Țâșnind cu vigoare din plete solare,
Lumina-mbrăcată în strai rogvaiv
Ne-nvăluie-n falduri de foc, posesiv,
Și vieții-i dă sevă în aripi, să zboare.
Ne cântă pe-al pleoapelor viu portativ,
Punându-ne-n iriși a florii culoare,
Și-n clocot de vii energii creatoare
Lumina devine și scop și motiv.
Dar pentru că bezna apare frecvent,
Punându-și lințoliul cernitelor spume
Pe straiul cunoașterii, alb transparent,
Privim către Cel ce, voind să ne-ndrume,
Ne-a scris cu iubire-un etern testament:
Voi sunteți, crezând, o lumină în lume!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 mai 2017

joi, 4 mai 2017

Mireasa lui Cristos

DSC_0164c
M-ai logodit cu Tine pe vecie
Când pentru mine ai plătit un preţ;
Nu-n aur, sau argint sau bogăţie,
Ci-n sânge picurând din veşnicie
Pe crucea de supliciu şi dispreţ.
M-ai logodit când mi-ai pavat cărarea,
Făcând un drum de fapte bune plin
În care eu umblând, urmând chemarea,
Să ţes cu faptele şi cu umblarea
Veşmântul pentru nuntă, alb, de in.
M-ai logodit dar ai plecat departe
Să pregăteşti un loc ceresc, loc sfânt
De pace, strălucire şi nemoarte,
Şi mi-ai lăsat pe Duhul Sfânt şi-o Carte
Să-mi fie călăuze pe pământ.
În ele îmi găsesc eu alinare
Ştiind că într-o zi vei reveni,
Dar mi-este dor şi ard de nerăbdare,
De-aceea-n Cartea sfântă, cu ardoare,
Citesc, să văd la Nuntă cum va fi.
Şi văd, citind, a cerului splendoare,
Aud cântări şi osanale-n cor,
Şi la măreaţa, sfânta sărbătoare
Vin eu, mireasa-nvăluită-n soare,
Păşind spre Tine, Mire iubitor.
Tu mă întâmpini, cerurile cântă,
Ospăţul nunţii este grandios
Şi tot ce-auzul şi privirea-ncântă
A fost gătit cu dăruire sfântă
Pentru-a primi mireasa lui Cristos.
Citesc cu bucurie şi uimire
Şi inima mi-o simt de dor vibrând,
Chemând cu nerăbdare, cu zorire:
Vino, Isuse, preaiubite Mire!
Iar Tu răspunzi cu drag: ”Eu vin curând”.
Simion Felix Marțian