vineri, 14 septembrie 2018

Jubileu coral


Glasuri de bronz şi glasuri de argint
Se împletesc în ungere măiastră,
Dând irizări de cer şi mărgărint
Şi foc punând în închinarea noastră.

Aşa putem să definim un cor
Care Îi dă lui Dumnezeu mărire,
Armonizat în cânt înălţător
Cu corul îngeresc şi-a lor oştire.

Ne bucurăm şi noi de acest har,
De a avea un cor în adunare,
Un cor ce-i astăzi semicentenar:
Cincizeci de ani de laudă-n cântare!

S-au succedat prin vreme dirijori
Care-au primit ca dar divin bagheta
Şi care, terminând mandatul lor,
Au dat, la cei ce i-au urmat, ştafeta.

Şi azi, o întâlnire peste ani 
Aduce faţă-n faţă generaţii:
Corişti ceva mai...încărcaţi de ani,
Şi tineri avântaţi în aspiraţii.

Un cor Nedelea şi-altul Borlovan?
O, nu, ci doar un cor care-n cântare
Pune azi patos,dragoste, elan,
Haideţi cu toţi, cu-ntreaga adunare!

Din cei care-au slujit, un veteran
E la pupitru azi, să dirijeze;
Hai, ia bagheta, Mircea Borlovan,
Şi Domnul să te binecuvânteze!

Simion Felix Marţian
Vulcan, septembrie 2018

Referendum- alte hapuri otrăvite

collage
În urmă cu câţiva ani, acest referendum ar fi fost din start un triumf. Sau, mai degrabă, n-ar fi fost necesar. Abia în ultimii ani propaganda leghebetistă s-a intensificat, iar manipularea lor a dus la minarea terenului.
Cei care au căzut în plasa lor sunt tot mai vizibili şi mai vocali în mediul online, oferind surprize neplăcute, când descoperi printre ei oameni de la care aveai…alte aşteptări. Dar se pare că pastilele otăvite, hapuri mascate, şi-au făcut efectul asupra lor.
Urmărind câteva manifestări zgomotoase ale celor astfel trataţi, mi-am propus să revin asupra subiectului, avertizând asupra pericolului altor hapuri.
Aşadar, un al patrulea hap ar fi acela că atitudinea pro referendum, adică familie NORMALĂ, este una retrogradă, specifică oamenilor…mai puţin înzestraţi intelectual. Şi-apoi, se ştie, îl jigneşti pe om spunându-i „urât”, „umflat”, „holbat”, dar îl faci KO doar când îi spui „prost”.
Fiecare e încântat de strălucirea propriei inteligenţe, iar dacă îi spui că atitudinea lui i-o neagă, îşi va schimba atidudinea, doar, doar va fi considerat în continuare deştept. Este o metodă preluată de la comunişti care o foloseau împotriva religiei.
Oameni buni, frumoşi şi deştepţi, lupta noastră pentru NORMALITATE şi pentru viitorul copiilor noştri nu are nicio legătură cu coeficientul de inteligenţă. Şi dacă e vreuna, oricum, îi dezavantajează pe cei ce luptă împotriva normalităţii.
Şi încă ceva: celor care trec în tabăra cozilor de topor, nu le vor adăuga puncte la IQ. Haideţi la vot, pentru familia NORMALĂ!
Al cincilea hap, într-o ordine aleatorie, folosit de activiştii leghebete este acela că referendumul aduce dezbinare în societatea noastră. În românime. Oameni buni, unanimitate era doar în şedinţele comuniste, sau în textele literare care idealizează „unirea-n cuget şi-n simţiri”. Opiniile diferă.
În cazul de faţă, însă, dezbinarea o produc exact acei care se plâng de ea. Dacă în urmă cu câţiva ani ar fi fost consultată populaţia pe marginea acestui subiect, răspunsul ar fi fost aproape unanim spre DA, spre familia formată din bărbat şi femeie. Poate pe ici-colo, câte un excentric să fi fost împotrivă, în dorinţa de a atrage atenţia asupra fadei sale existenţe.
Dacă acum spiritele s-au încins, este tocmai datorită propagandei lor, manipulării şi acestor pastile otrăvite. Ba că-i Dragnea, ba că-i Putin. ba că-i Patriarhul, persoane nepopulare, la un moment dat, supuse oprobriului public.
E de dorit să trăim în unitate, dar nu putem renunţa la principii în numele ei, unindu-ne cu cei care le calcă în picioare. Regret că am prieteni în tabăra cealaltă, dar eu voi vota cu DA. Şi la asta vă îndemn pe toţi. Haideţi la vot!
Doar o pastilă vreau să mai aduc în atenţia dumneavoastră. Se face aşadar caz de faptul că în familia, numită cu tot mai multă ironie, tradiţională, se petrec frecvent scene de violenţă. De abuzuri.
Nu putem nega existenţa lor, dar acestea nu au legătură cu orientarea sexuală. Brutele sunt brute, fie hetero, fie homosexuale. Despre cuplurile homosexuale nu ştim prea multe, pentru că nu s-au prea afişat, dar acolo unde s-a auzit, a fost vorba de tragedii. Gelozii şi crime.
Aşa că homosexualitatea nu ne scapă de brutalitate, aşa cum se insinuează. Votaţi, deci, pentru familia formată din bărbat şi femeie. În care Dumnezeu să dea copii. Şi pace. Pacea Lui, care întrece orice pricepere.
Haideţi la vot!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 14 septembrie 2018

Referendumul şi pastilele otrăvite

Berze
Nu mă aşteptam ca toată lumea să îmbrăţişeze cu entuziasm ideea unui referendum privitor la familie, ştiind cât de virulentă este campania leghebetistă. Era de presupus, deasemeni, să fie oameni dezinteresaţi, absenţi la ce se întâmplă în afara sferei interesului lor imediat.
Dar am fost surprins, totuşi, să descopăr în mediul online declaraţii de genul:”Nu o să merg la referendum”, sau “Voi boicota referendumul”. Şi asta cu emfază nedisimulată. Cu preţiozitatea celui care ştie mai multe decît toţi cei care-l înconjoară.
Sărmanii! N-au înţeles că mişcarea leghebetistă, dincolo de atacurile furibunde, a mai aruncat şi câteva pastille otrăvite. Pe care mulţi le-au înghiţit, lăsându-se manipulaţi.
Prima pastilă este: Referendumul este al pesedeului. Nu sunt pesedist, dar sunt conştient că niciodată corupţia nu a avut o ANUMITĂ culoare politică. Corupţii o vor căuta acolo unde pot să-şi facă jocul. Revenind la subiectul nostru, în urma unei aprinse campanii antipesede, justificate sau nu, oamenii vor zice: cum să mă duc la un referendum organizat de Dragnea? Fals! Referendumul nu-i al lui Dragnea, este al românilor care doresc pentru copiii şi nepoţii lor lumina şi căldura unei familii NORMALE! Veniţi la vot!!!
A doua pastilă nocivă: Referendumul este al Bisericii corupte. Da, s-au descoperit acte de corupţie în Biserică, dar vorbim de Biserica-instituţie, nu de Biserica lui Cristos. Nu-i acelaşi lucru. Iar într-o instituţie sunt oameni şi oameni. Adică şi corupţi.Nu-i rău că presa a dat lucrurile pe faţă, dar campania de presă a fost atât de îndârjită, încât dădea impresia că Biserica se face vinovată de toate neajunsurile naţiunii.
Şi astfel oamenii, manipulaţi, ajung să zică: De ce m-aş duce la un referendum organizat de capii Bisericii, care-s nişte corupţi? Fals, oameni buni! Referendumul nu este al Bisericii, doar că oamenii de bine din Biserică s-au implicat, pentru că au sesizat pericolul. Referendumul este al nostru, al românilor care dorim ca urmaşii noştri să-şi poată striga părinţii fără a-i numerota (părinte 1, părinte 2). Veniţi la vot!!!
O a treia pastilă otrăvită: Trebuie să dovedim că suntem europeni. Vasăzică stăm la masă cu suratele noastre, statele europene, aliniaţi cu ele în PIB, salariu mediu, autostrăzi, etc şi ne mai lipsea doar asta. Legalizarea familiilor homosexuale.Oameni buni, dacă vrem europenizare, haideţi să nu ne mai lăsăm furaţi, nu să ne aliniem cu ei în destrăbălare. Oare chiar ne-am pierdut cu totul identitatea? Ne-am găsit unde să fim europeni! Referendumul nu este pentru europenizare sau dezeuropenizare, ci pentru familii normale. Sau nu mai contează ponderea creştinilor în ţara asta? Haideţi la vot!!!
Mai sunt şi altele, farmacopeea leghebetistă este cuprinzătoare, dar trebuie să le refuzăm. Trebuie să ştim ce vrem. Şi, dragi români, dragi creştini, nu uitaţi: Cu noi e Dumnezeu! Haideţi la vot!!!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 12 septembrie 2018

Cu Adam şi Eva la referendum

Lum 1a
Istoria Creaţiei e fascinantă. Atunci când nu o vezi ca pe o poveste, ci aşa cum este: revelaţie divină! Dumnezeu a zis „Să fie!”, şi s-a înfăptuit.
Nu întâmplător, plăsmuirea omului este diferită de restul creaţiei. Aici, Dumnezeu nu a folosit doar Cuvântul înfăptuirii, ci l-a modelat El Însuşi, suflându-i apoi „în nări suflare de viaţă”. L-a creat după chipul Său, punând în el forţă creatoare. Creativitate.
Omul constituie astfel încununarea lucrării de creaţie divină, fiind şi singurul element din întreaga zidire asupra căruia Dumnezeu revine. „Domnul Dumnezeu a zis: <<Nu este bine ca omul să fie singur >>” (Geneza 2:18) Şi Atoateziditorul a făcut FEMEIA. Pe Eva, care urma să-i fie omului, lui Adam, „un ajutor potrivit”. “Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: <<Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l!>>” (Genesa 1:28)
Dumnezeu a instituit, deci, familia. De-a lungul timpului, omul a trăit în acest univers al lui, şi fie că I-a slujit lui Dumnezeu, sau s-a răzvrătit, fie că L-a ignorat cu bună ştiinţă sau a trăit în bezna necunoaşterii, şi l-a conservat, apărându-l.
Asta până de curând, când a dat-o pe sminteală. Nu suntem surprinşi, ştiind că diavolul îşi va intensifica atacurile în vremea din urmă, dar nu ştiu ce explicaţie ar găsi cei care refuză să creadă în lupta spirituală. Cum ar putea explica, scoţând din ecuaţie duhurile întunericului, că o minoritate absolut nesemnificativă din punct de vedere numeric, se impune în faţa majorităţii covârşitoare? Pentru că nu sună bine nici matematic nici…democratic.
Încă mai avem acces la pârghiile democraţiei, prin vot, şi sperăm să nu fie doar amăgire. De aceea, dragi români, toţi cei care sunteţi născuţi dintr-o MAMĂ şi-un TATĂ, care aţi conceput COPII sau urmează s-o faceţi, haideţi la vot. Pentru a asigura un climat sănătos de dezvoltare urmaşilor noştri.
Haideţi la vot! Vor fi acolo Adam şi Eva. Ion şi Maria. Gheorghe şi Floarea. Vor fi acolo toţi cei care vor ca familia să rămână ceea ce ea este de milenii. Ceea ce a hotărât Dumnezeu.
Simion Felix Marţian
Vulcan, 11 septembrie 2018

Sonet geografic

DSC_7071
Când rătăceşti la vest de sentimente
Şi amurgeşti mereu, uitându-ţi zorii,
Trasezi meridiane iluzorii
Pe longitudini veşnic repetente.
În căutarea vie a culorii
Şi a simţirilor adânci, ardente,
Busolele sunt insuficiente,
Iar hărţile devin contradictorii.
Dar este-un apogeu plin de lumină,
Al plăsmuirii punct şi-al devenirii,
Şi-aceasta este dragostea divină!
Şi astfel punem capăt rătăcirii,
Mergând spre-mpărăţia ce-o să vină,
Ghidaţi de Dumnezeul mântuirii!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 7 septembrie 2018

Iubesc!

1

Iubesc cu putere lumina
Şi-o caut în zâmbet şi flori,
Iubesc când îmi scaldă grădina
Şi-o-mbracă în mii de culori.
Iubesc adierea şoptită
Şi-al apelor susur suav,
Dogoarea din lanul de pită
Şi macii cu lujer firav.
Iubesc, Doamne, lista-i…mai mare,
Iubesc încă multe şi…mult,
Dar Tu mă asculţi cu răbdare
Şi-apoi îmi faci semn să Te-ascult:
-Dar ploaia când vine-n rafale?
Dar vântul suflând nemilos?
Iubeşti tu noroiul din cale
Şi gerul muşcând pân-la os?
-Mă zdruncină testul, Părinte,
Mă văd egoist şi… naiv,
Îmi laud iubirea fierbinte,
Dar, totuşi, iubesc…selectiv!
Ajută-mi să caut rodire
Şi-n semeni să văd ce-i frumos,
Căci Tu eşti şi fi-vei iubire,
Iar eu sunt al Tău în Cristos!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 5 septembrie 2018

Cu Cristos în cuşca filozofilor

DSC_7858
“Totuşi unii au trecut de partea lui şi au crezut.”-ne scrie Luca în Faptele apostolilor. (17:34) Acest “totuşi” vrea, parcă, să contrabalanseze o dezamăgire, dând o notă de optimism afirmaţiei.
Apostolul Pavel, încălţat cu “râvna Evangeliei păcii”, ca să folosesc o sintagmă care-i aparţine, era în plină campanie de vestire a Cuvântului, la fel ca toţi ucenicii, de altfel. Petru se dovedise ultra-eficient în această lucrare, numărul convertiţilor fiind de ordinul miilor la predicile lui.
Dar asta se întâmpla printre ai săi, oameni care nu erau străini de Dumnezeu.
La Atena, însă, lucrurile stăteau altfel. Atenienii nu-L cunoşteau pe Dumnezeul lui Israel, şi, deci, nici profeţiile privindu-L pe Mesia. Aici trăiau artiştii şi filozofii vremii, mişunând în jurul vestitei Acropole, care adăpostea mulţimea de temple. Aveau şi atenienii nevoie de Dumnezeu, dar pentru a te apropia de ei aveai nevoie de cheile potrivite. Şi Pavel le avea.
El a înţeles că nu le putea stârni interesul decât vorbind aceeaşi limbă. Adică arătându-le că le cunoaşte cultura, citând din poeţii lor, care apostolului nu-i erau străini. Era singurul mod de a le deschide carapacea interesului, şi Pavel l-a folosit, având astfel prilejul să vorbească în Areopag. În mijlocul filozofilor vremii.
N-a fost un success răsunător şi era de aşteptat. Dar n-a fost un eşec, căci sămânţa a fost aruncată, iar “unii au trecut de parte lui”. Şi astfel a ajuns Cristos la atenieni. Şi mântuirea Lui.
Suntem chemaţi toţi la aceaşi lucrare, dar, în funcţie de echipare, în sectoare diferite. Unora li s-au încredinţat chei de acces în zone, altfel, închise. Cum erau atenienii la Evanghelie. La Dumnezeu.
Poate că poziţia socială, cunoştinţele tale, cultura deosebită, îţi înlesnesc intrarea în cercuri elitiste. Sau ermetice. Sau refractare. Acolo unde nu sunt suficiente râvna şi bunele intenţii ca să intri. Şi acolo sunt oameni care au nevoie de mântuire. Dacă deţii cheile, foloseşte-le!
Pavel şi-a folosit cunoştinţele sale din literatura şi filozofia greacă pentru a le deschide inima, ca mai apoi să le vorbească de mîntuire. De Cristos. Metoda dă roade. Dacă ai un astfel de echipament, foloseşte-l acolo unde e nevoie.
După modelul lui Pavel. Duhul Domnului să te însoţească!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 septembrie 2018

Rugăciunea lui Isus

DSC_3091
„Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.”(Ioan 17:20)
De dincolo de moarte şi-nviere,
De clipa-n care-am fost şi eu săpat
În palmele-Ţi făcute mângâiere,
Vine-o imagine ce-mi dă putere
Şi-n ea te văd, Isus, cum Te-ai rugat.
Se-ntrevedea, doar, ceasul jertfei sfinte,
A sacrificiului mântuitor,
Când Tu, în rugăciunea Ta fierbinte
Cereai ceva Cerescului Părinte:
Să fie pentru-ai Tăi ocrotitor.
Încredinţai în mâna Sa de Tată
Nu doar pe cei câţiva din jurul Tău
Ci, peste vremi privind, mulţimea toată
A celor ce-,auzind, vor crede-odată,
Rugându-Te:”Păzeşte-i de cel rău”.
Tu mijloceai atunci şi pentru mine,
Ca pentru toţi acei care crezând
Se vor apropia de cer, de Tine,
Şi, Doamne, eu mă simt atât de bine
Sub scutul rugăciunii Tale stând.
Cât paşii mei Te vor urma pe cale
Şi crezul fi-va-n Tine ancorat,
Pot să tot vină viscole-n rafale
Căci eu, în sfera rugăciunii Tale,
De mâna Tatălui sunt apărat.
Îţi mulţumesc, Îţi mulţumesc, Isuse,
Pentru speranţă, dragoste, porunci,
Pentru jertfirea Ta, ce mai presus e
Ca toate jertfele ce-au fost aduse,
Şi pentru…rugăciunea Ta de-atunci!
Petroşani, mai 2011

Preludiu autumnal

DSC_8853
A mai trecut un anotimp prin noi,
Cutreierând prin nevăzute breşe,
Şi dacă ieri ne-mbujorau cireşe,
Ne şiroiesc acum în suflet ploi.
Ne-au triluit amiezi cu ciocârlii
Pe săgetări de rândunici măiestre,
Şi-acum ne dor albastrele ferestre
Prin care fug cocorii cenuşii.
Şi calendarul fâlfâie zbârlit
În aşteptarea argintatei brume,
Şi-n întomnarea coborând pe lume
Mă simt aşa, deodată, stingherit.
Însă mă scutur de acest tablou
Ce mă îndeamnă la melancolie,
Şi-mi zic, vibrând, că toamna-i bogăţie,
Cu-nţelepciune bonus, sau…cadou.
Şi,-nseninat în universul meu,
Îngenunchez pe frunze, strigând: Doamne,
Dă-mi bucuria iminentei toamne
Ca dar divin, căci Tu eşti Dumnezeu!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 29 august 2018

Şi totuşi există scadenţă

smochin 1
Uite smochina, nu e smochina! Nu, nu merge în felul acesta. Aşa înţelegem din pilda Mântuitorului, pe care evanghelistul Luca o cuprinde în capitolul 13 al cărţii sale. Un om a sădit un smochin în via sa, şi faptul acesta nu era ceva neobişnuit. Se practica, aşa cum, bunăoară, se plantează la noi nucii.
Smochinul a fost sădit acolo cu un scop şi acesta era să aducă rod. Stăpânul a aşteptat răbdător vremea roadelor, şi nu a aşteptat puţin. Primii trei ani au trecut în aşteptarea maturizării pomului, a intrării lui pe rod. Au urmat alţi trei, în care, potrivit Legii lui Moise (Levitic 19:23) fructele erau considerate necurate, apoi încă un an în care recolta era închinată Domnului.
Iar când urma să se bucure de recoltă… Şi au mai trecut trei ani. Verdictul e de un dramatism înfiorător: „Taie-l!” (Luca 13:7) Şi avea dreptate stăpânul. Pentru că nu-şi împlinise menirea. Şi nu numai că ocupa un loc care ar fi putut fi folosit altfel, dar mai şi consuma apa din sol atât de necesară strugurilor.
Intervenţia vierului este impresionantă: „Doamne, mai lasă-l şi anul acesta!”. A mijlocit cu dragoste, angajându-se că-i va oferi smochinului un tratament special, doar, doar… Mai acordă-i un an şi dacă nici atunci nu vei fi mulţumit, poţi să-l tai.
Nu ştim ce s-a întâmplat cu smochinul din pilda aceasta, şi nici nu este acesta scopul ei. Ci să înţelegem că există răbdare. Şi îndelungă răbdare. Şi amânare. Obţinută prin mijlocire înflăcărată, cu dragoste. Şi totuşi…
Şi totuşi există scadenţă! Există o judecată finală şi oricât ne-ar părea de îndepărtată, ea vine. Este un subiect care ne dă fiori? Nu-i rău, asta ne trezeşte. Şi dacă nu îndeajuns, mai luăm un jet rece: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc.”(Matei, 3:10)
E de zbârlit? Nu, e de meditat. Trăim încă în vremea harului. Dar până când?
Simion Felix Marţian
Vulcan, 28 august 2018

Evadarea

Evadarea
“Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.”(Ioan 8:32)
Visezi, prietene, visezi frumos
Şi te-amăgeşti că eşti în libertate
Dar fără adevăr, fără Cristos,
Nu eşti decât un rob legat vârtos
Chiar dacă-s lanţurile parfumate.
Te-a-nvăluit minciuna ca un nor,
De-aceea, cu privirea-nceţoşată,
Tu-i vezi pe cei ce se avântă-n zbor
A fi ei robi, dar aripile lor
Trec peste colivia-ţi ferecată.
Priveşti zăbrelele dar nu-nţelegi
Că nu tu eşti, ci ei sunt cei de-afară;
Şi-atunci când gratiile ţi le dregi
Tu şi mai mult te-nchizi, mai mult te legi,
Visezi că zbori, dar cei de-afară zboară.
Dar când vei înţelege că eşti rob
Cu zborul doar un vis mijind în zare,
Şi că te-ai mulţumit doar cu un bob
Servit de ignoranţă într-un ciob,
Îţi vei dori aprins…o evadare.
Să scapi de gratii, să le smulgi din zid,
Păşind agil dincolo de hăţişuri;
Ieşind din al ispitei laţ perfid
Să vezi cum zările ţi se deschid,
Sub talpa fermă stăpânind suişuri.
Aceasta-i calea, numai evadând
Şi-mbrăţişând temeinic adevărul
Cu aripi de cunoaştere crescând,
Vei înţelege că, închis, nicicând
Nu poţi vedea nemărginirea, cerul.
Vulcan, august 2011

Rugă pentru naţiune

collage 1
În ţara mea cu plete lungi de grâne
Şi ochi de iezer sărutat de cer,
Izvoare se-mpletesc în drum să-ngâne
Poveşti născute-n focuri pe la stâne
Şi plânse în caval de vreun oier.
Pe-acest meleag al devenirii noastre
Ce râde-n soare înflorind prin ii,
Din dacice ruine şi din castre
Ies roşii flăcări, galbene şi-albastre,
Ţesând blazonul Marii Românii.
Şi pe acest pământ iubit de soare
Trăieşte din vecie neamul meu,
Şi ard înflăcărat de-a lui ardoare
Iar când e trist, durerea lui mă doare
Şi pentru el mă rog lui Dumnezeu:
Tu, Doamne,- ai făurit această ţară
Gătind- o cu splendori, cu bogăţii,
Dar când trudita pâine e amară
Şi fiii i se- nclină sub povară,
Dă izbăvirea Ta din veşnicii!
Simion Felix Marţian