luni, 14 ianuarie 2019

Iarna iubirii

dsc_0301c
”Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.” (Matei, 24:12)
Se-aude prin ramuri al iernii prolog
Cu vaiere lungi și stridente,
Și ursu-și împinge tăcerea-n bârlog
Trăind izolări… recurente.
E frigul aievea? Miroase a frig?
Călcând prin tăceri pân-la gleznă
Îi dăm obstinați neiubirii câștig.
Lăsând dialogul în beznă.
Grilaje de fier ridicăm între noi,
Scrâșnind în țâțâna neunsă,
Și-având iarnă-n suflet privim înapoi
Spre dragostea tot mai ascunsă.
Ne strângem comori, ne iubim în oglinzi,
Dar n-avem spre alții iubire,
Și mâinile-ntinse de cei suferinzi
Rămân atârnate-n râvnire.
Răcelii de gheață îi suntem captivi
Și lanțul acesta ne ține,
Dar încă se poate să fim afectivi,
Iubirea nu-i toată ruine.
Nu-i dragostea toată atinsă de ger,
Căci ea-i de divină sorginte,
Iar Cel ce-i iubire revarsă din cer
Spre inimi torentu-I fierbinte.
E iarna iubirii, când focuri se sting,
Dar dragostea încă e vie
În fiii luminii, când ceru-l ating
Cu ruga din inimi, solie.
Simion Felix Marţian

joi, 10 ianuarie 2019

Dumnezeu nu face scamatorii

p080711_17 a
Faptul că lucrarea Mântuitorului era însoţită de minuni, I-a sporit notorietatea. Mulţi Îi ascultau însetaţi cuvintele, dar semnele miraculoase aveau ecou, mărindu-i faima. Cum ar fi putut, astfel, ca prezenţa Sa să treacă neobservată? Şi nu i-a scăpat nici lui Irod Antipa, guvernator în Galileea şi Pereia.
Identitatea Acestui făcător de minuni era, însă, o enigmă pentru Irod. Unii spuneau că era Ilie, alţii Ioan Botezătorul. „Dar Irod zicea: <Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?> Şi căuta să-L vadă.” (Luca, 9:9)
Nimic despre învăţătura lui Isus. Despre harul lui Dumnezeu. Doar curiozitate în faţa miraculosului. Dorea să-L vadă, aşa cum oamenii se duc la circ pentru ceva neobişnuit. Sună cunoscut?
Ocazia de a-L avea în faţă pe Isus s-a ivit în timpul procesului Acestuia. Pilat, guvernatorul Iudeii, auzind că acuzatul este din Galileea, L-a trimis la Irod. Acesta, „când a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcând vreo minune.”(Luca, 23:8)
Însă Isus nu s-a dovedit a fi „cooperant”. El nu avea nimic de demonstrat. Scopul Său nu era să satisfacă curiozitatea cuiva. Sau să-i potolească setea de senzaţional. Cum, de altfel, nu e nici astăzi.
Irod a fost dezamăgit de această întâlnire. El voia circ, nu mântuire. Dar Dumnezeu nu face scamatorii. Nu oferă numere de divertisment. Dumnezeu mântuieşte. Şi dacă pentru asta recurge adesea la miracole, o face după planul Său.
Dezamăgirea guvernatorului s-a transformat în dispreţ „şi după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.”(Luca, 23:11)
Este o întâmplare tristă, dar gustul ei amar l-am suporta mai uşor dacă ar aparţine doar istoriei antice. Dar se repetă mereu şi astăzi. Oamenii în goană după senzaţional aşteaptă ca Dumnezeu să acţioneze după voia lor, pentru că „au plătit biletul”. Ca la spectacol.
Acceptând oferta lui Dumnezeu, adică mântuirea noatră, vom avea parte şi de minuni. Şi cea dintâi este transformarea noastră.
Simion Felix Marţian
Vulcan, 9 ianuarie 2019

miercuri, 9 ianuarie 2019

Tăceri uitate

csc_0043
Igluul meu din blocuri de tăcere,
Cuprins de-al necuvintelor îngheţ,
Mă ţine-ncarcerat cu bariere
Plătind al nerostirii mele preţ.
Muţenia mă leagă de banchiză
Şi-nchide orizontul ca un laţ,
Frenetic vreau să caut o baliză
Să ies de-aici cu verbele la braţ!
Să spun ceva, când tac şi cerul tace
Şi-această stare mă apasă greu,
Vreau la taifas în braţele de pace
Întinse spre pământ de Dumnezeu!
Un gând rostit, un cânt, o rugăciune,
Sau verbul viu înnobilat prin vers,
Deschid spre Dumnezeu, ca-ntr-o minune,
Ferestre ce-nfloresc în Univers.
Cu Tine la fereastră vreau, Părinte,
Să-mi duc rostirea când spre cer mă rog
Şi să-Ţi ascult divinele cuvinte,
Turnându-mă pe mine-n…dialog!
Banchiza de tăceri să se topească
Şi tot ce-mi spui să spun la rândul meu,
Să las lumina-n inimă să-mi crească
Vorbind şi „cu” şi „despre” Dumnezeu!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 8 ianuarie 2019

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Urări de Anul Nou

DSC_0185a
A mai trecut un an prin calendare
Dar şi prin viaţa noastră a trecut
Cu clipe dulci şi uneori amare,
Dar nu ne-ngrijorează anul care
Vine cu vălul de necunoscut,
Căci Dumnezeu a fost dintotdeauna
La cârma bărcii şi va fi mereu,
Chiar dacă valurile bat întruna.
Cum să mă sperie, atunci, furtuna
Când Cel ce e la cârmă-i Tatăl meu?
Nu ştim ce-aduce anul care vine
Dar optimismul mi-e- mpletit în crez
Căci Domnul este stâncă şi tărie,
De-aceea-n mâna Lui, cu bucurie,
Iubindu-vă, acum vă-ncredinţez.
La El cămările sunt veşnic pline
Din care toarnă binecuvântări,
La El găsim alin pentru suspine,
Şi-n zbuciumul care adesea vine,
Răspuns la nerostite întrebări.
La El e pace şi iubire sfântă,
La El e vindecare în dureri,
La El e bucuria care cântă,
Şi tot ce Dumnezeu binecuvântă
Va odrasli spre ceruri mângâieri.
Sunt multe, multe, sunt nenumărate…
Cerul e plin de binecuvântări
Şi pentru voi eu le doresc pe toate,
Din mâna Celui care vrea şi poate,
Într-un an nou pavat cu îndurări.
Simion Felix Marţian

Mi-e alb…

dscf2782
Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e…alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.
Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau ca-n puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.
Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau ca-n laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.
Copleşit sunt de…alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.
Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 4 ianuarie 2019

joi, 3 ianuarie 2019

Startul şi ochii lui Dumnezeu

DSC_1653a
„…este o ţară de care îngrijeşte Domnul Dumnezeul tău şi asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii, de la începutul până la sfârşitul anului.” (Deuteronom, 11:12)
Dumnezeu Şi-a scos poporul din Egipt, după patru secole de robie, promiţându-le o ţară a lor. O ţară binecuvântată. Iar când Moise le vorbeşte despre această ţară, făcând o comparaţie cu Egiptul pe care tocmai îl părăsiseră, balanţa părea să se incline în favoarea ei.
Acest lucru este surprinzător, pentru că Egiptul era “lider pe piaţa alimentelor”. Nu se bucurau de precipitaţii frecvente, dar fructificau revărsările periodice ale Nilului. În lunca acestuia, după retragerea apelor, rămânea un mâl foarte fertil, în care egiptenii săpau canale de irigaţie, construind şi diguri de protecţie.
Aşa s-a născut o agricultură nu doar controlată dar şi intensivă. Ce putea, deci, să le ofere în plus Ţara promisă? Ei bine, aici nu mai aveau nevoie de irigaţii, pentru că ţara “se adapă din ploaia cerului”.(Deut. 11:11) Şi le mai spune Moise că este o “ţară cu pâraie de apă, cu izvoare şi cu lacuri, care ţâşnesc din văi şi munţi.” (Deut. 8:7)
De unde toate astea? Din faptul că „…este o ţară de care îngrijeşte Domnul”. O ţară “ asupra căreia Domnul Dumnezeul tău are neîncetat ochii”. Aşadar, o perpetuă veghere divină. Iar acel ”neîncetat” folosit de Moise este subliniat prin “de la ÎNCEPUTUL până la sfârşitul anului”. Nu lipsesc, deci, reperele în timp.
Ei bine, asupra acestor repere vă propun să medităm la acest ÎNCEPUT de an. Ca să ne bucurăm de vegherea neîncetată a lui Dumnezeu, trebuie să luăm startul cu El. Trebuie să-I atragem privirea încă de la linia de plecare. Să-L determinăm “să-Şi găsească plăcerea în noi”. În viaţa noastră.
O putem face cu rugăciuni şi cântări de laudă. Făcând voia Lui şi arătându-I că-L iubim, prin dragostea pe care le-o oferim semenilor.
Suntem la început de an, pe linia de start pentru o cursă cu obstacole. Atrăgând, însă, privirea binevoitoare a lui Dumnezeu, ne vom bucura de o veghere perpetuă. Şi vom învinge.
Un An Nou binecuvântat!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 2 ianuarie 2019

miercuri, 2 ianuarie 2019

Anul Nou, o șansă nouă

Un an trece, altul vine,
Tu opreşte-te din treabă
Şi din ce-ai făcut, te-ntreabă:
Cât e rău şi cât e bine?
***
Muşcând răbojul vremii, implacabil,
Cu semne ce statornicesc hotar,
Trece numerotat, irepetabil,
Încă un an prin foi de calendar.

 Venind din neguri, dispărând în ceaţă
Ca tainele potecilor de vânt,
El e felie-n porţia de viaţă
Pe care o trăim noi pe pământ. 

Această porţie, ce fiecare
O savurăm puţin câte puţin,
E pentru noi vremea hotărâtoare
Când pentru veşnicii ne pregătim.

 E vremea luptei împotriva firii,
A-mpotrivirii oricărui păcat
Sau... înşelaţi de el, supuşi orbirii,
Nu mai luptăm, ci am capitulat. 

Această porţie de existenţă
În strai teluric, incomod şi greu,
Nu are un alt scop, altă valenţă,
Decât a ne-mpăca cu Dumnezeu. 

De-aceea când vezi zilele, petale
Căzând pe rând din cercul corolar,
Gândeşte-te la scopul vieţii tale
Şi meditează lângă calendar. 

Fă un bilanţ şi cântăreşte bine
Privind în urmă anul ce s-a dus,
Şi vezi cât ai făcut doar pentru tine
Şi cât te-ai străduit pentru Isus. 

Iar dacă rezultatu-i lamentabil
Nu dispera, priveşte noul an
Ca pe un dar dumnezeiesc, mirabil,
O nouă şansă pentru Canaan.

 Şi mulţumind cu toată umilinţa
Pentru divinul, minunatul dar,
Începe noul an cu juruinţa
De a te dărui lui Dumnezeu, plenar. 

Amin
Vulcan, dec. 2007   

De ziua mea (1 ianuarie)

1
Se-agită calendare pe pereţi
Când anii schimbă-n miez de noapte garda,
Afară gerul îşi ascute barda
Şi iarna ţipă galben în sticleţi.
Mai stăruie miros de cozonac
Şi cetina mai dăinuie prin case,
Dar parcă şi-a-nceput de drum miroase,
A visuri noi luate în rucsac.
Sunt iar la start, c-un an mai…împlinit,
Dar mai întinerit prin idealuri,
Şi-s gata-iată!-să m-arunc în valuri
Mânat de un elan nebănuit.
Pornesc entuziast pe drumul meu,
Dozându-mi optimismul pentru cursă,
Dar tot curajul meu are o sursă:
Pe drumul vieţii merg cu Dumnezeu!
Simion Felix Marţian
Vulcan, 1 ianuarie 2019

marți, 25 decembrie 2018

Vestea bună

VB
Divinul cântec devenit colind,
Având în Betleem un început,
Străbate veacurile glăsuind:
Isus Mântuitorul S-a născut!
A împletit şi armonii şi crez
Făcând mesajul vieţii cunoscut,
Vibrând fierbinte-n suflet, până-n miez:
Isus Mântuitorul S-a născut!
O lume-ntreagă s-a trezit din somn
La cântecul din dragoste ţesut,
Aflând de-al mântuirii noastre Domn:
Isus Mântuitorul S-a născut!
Cu inimi pline de iubirea Lui
Şi de mesajul vieţii absolut,
Să spunem: altă mântuire nu-i,
Isus Mântuitorul S-a născut!
Şi cântul nostru răsunând în ger
Să poarte-n el mesajul ne-ntrecut:
E viu în veci şi ne aşteaptă-n cer
Acel în Betleem atunci născut!
Simon Felix Marţian
Vulcan, 24 decembie 2018