miercuri, 31 octombrie 2012

Codul lui Dan Vinci

Simion Felix Marţian
Se-apropie sfârşitul lui Satan
Cu tot tragismul vremilor din urmă,
De-aceea urlă-acum,"brown-ian",
Şi în noroiul veacurilor scurmă.

De când s-a prăbuşit, semeţ, din cer,
N-a fost mai furios, nici mai rapace,
Căci perspectiva lanţului de fier
Mai rău şi mai prăpăstios îl face.

În disperarea mută, neagră, grea
Se-agaţă de un pai, ca înecatul,
Crezând, în toată nebunia sa,
Că poate macula Imaculatul.

Zadarnic el aruncă cu noroi
Spre Cel ce din noroi a scos lumină,
Când peste pleoapele ochilor goi
A-ntins o binefăcătoare tină.

Zadarnic ţese-n intrigi eşafod,
Crezând că poate-nvinge Neînvinsul
Şi amăgindu-se că într-un"cod"
El ar putea cuprinde Necuprinsul.

Zadarnic se aruncă cu gunoi
Spre Soare, din nimicnicia humii,
Eternul Soare străluceşte-n noi,
ISUS CRISTOS ESTE LUMINA LUMII.

În hohotitul "danbrown-ian"
Satan îşi adânceşte agonia,
Căci zorii dimineţii bat la geam,
RĂSARE SOARELE,VINE MESIA.

Vulcan, 13 iunie 2006      Simion Felix Marţian

marți, 30 octombrie 2012

Moștenitorul

Simion Felix Marţian
În mâna Ta ţii Universu-întreg
De la atom la metagalaxie,
În faţa Ta un Everest e-un neg,
De-aceea nu puteam să înţeleg:
De ce mi-ai arătat iubire mie?

De ce, când tot ce mişcă-n Univers
Supus e legii sfinte-a voii Tale,
Doar eu sfidam, voit, al vieţii mers
Şi, răzvrătit, mergeam în sens invers
Când către Tine este doar o Cale?

De ce, din tot ce Tu ai plăsmuit,
Păduri şi munţi, şi păsări, şi izvoare,
Doar eu, netrebnicul, m-am răzvrătit
Şi pentru dragoste Ţi-am "mulţumit"
Cu ură, cu dispreţ, cu nepăsare?

De ce, cu toate astea, m-ai iertat
Şi m-ai răscumpărat prin jertfa sfântă,
Spălând în sânge greul meu păcat
Să pot intra, cu slavă îmbrăcat,
În rândul celor ce în veci Îţi cântă?
.................................
S-au stins aceste aspre frământări
Şi inima îmi e de pace plină
De când,din cerul Tău cu îndurări,
Asupră-mi şi-alor mele întrebări
Ai revărsat cascada de lumină

Şi-am înţeles că-n ochii Tăi am preţ
Căci Tu-ai suflat duh de viaţă-n mine.
Nimic din ce-ai creat nu-i mai măreţ,
Nici largul mării, nici piscul semeţ,
Ca cel chemat a-mpărăţi cu Tine.

În mâna Ta ţii Universu-întreg
De la atom la metagalaxie,
Dar m-ai făcut, Părinte, să-nţeleg
Că eu sunt cel ce pot azi să aleg
Să-mpărăţesc cu Tine-n veşnicie.

Amin
Vulcan, 7 aug. 2006    Simion Felix Marţian

luni, 29 octombrie 2012

Ștefan

Simion Felix Marţian
Istoria martirilor se scrie
Filă cu filă-n vreme, an de an,
Să fie peste secole făclie
Şi prima filă, vie mărturie
Scrisă cu sânge, e a lui Ştefan.

Diacon plin de har şi de putere,
Plin de credinţă, plin de Duhul Sfânt,
Ştefan frângea prin rugă bariere
Lărgind Împărăţia cu putere,
Cu forţa ce se află în Cuvânt.

Purtând în inimă pacea divină
Ştefan vestea salvarea tuturor,
Dar cei din beznă, beznei se închină
Şi nedorind să vină la lumină,
Minţind, l-au dus să-l judece-n Sobor.

Minciunile ţeseau învinuirea
În încercarea de a-l judeca,
Dar ura lor nu-i atingea sfinţirea
Şi i-a cuprins pe toţi din jur uimirea
Căci faţa-i ca la îngeri strălucea.

S-a apărat dârz, apărând credinţa,
Şi chiar a devenit acuzator
Descoperindu-le nesocotinţa,
Şi-aceasta i-a adus pe loc sentinţa
Ţâşnind înveninat din ura lor.

Netulburat de ura din mulţime,
El şi-a-ndreptat privirile în sus
Şi dincolo de zările senine
Văzut-a cerul şi, în slăvi divine,
La dreapta Tatălui stând pe Isus.

Tablou divin, vedere grandioasă,
Imagini dătătoare de puteri
Ce contrastau cu scena odioasă
Ce a urmat, când ura sângeroasă
Ajunsă-n clocot, provoca dureri

Căci pietrele cădeau ca şi o ploaie
Pe trupul frânt cu suflet neînvins,
Dar el în ruga-i ca o vâlvătaie
Cerea pentru a gloatelor şuvoaie
Iertarea cerului, apoi s-a stins.
***
Exemplu-nălţător pentru oricine
De-a fi până la moarte credincios
Chiar şi când lovitura pietrei vine,
Căci Cel ce şterge lacrimi şi suspine,
Punându-ne cununa, e Cristos.

Amin
Vulcan, nov. 2007    Simion Felix Marţian

sâmbătă, 27 octombrie 2012

În căutarea adevărului


Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele,m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari:ADEVĂRUL. Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu,am fost,totuşi,profund dezamăgit când,împingând poarta,am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri,întreţesute într-un labirint halucinant.Descumpănit,am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri,de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii: -teorii definiţioniste,care încearcă să răspundă la întrebarea:"Ce este adevărul?" -teorii criteriale,care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efecturea de teste asupra adevărului. Am încercat să sintetizez lucrurile,dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante: -teoria corespondenţei -teoria coerenţei -teoria pragmatică Nu,nu era ceea ce căutam eu ,un adevăr unic şi absolut,care să nu fie divizat sau clasificat. Am părăsit,nemulţumit,sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor,coborând în cenuşiul prozaism cotidian,încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui.Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul:Ce este adevărul?Răspunsul a venit prompt:"concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă". Nu a reuşit să mă convingă.Cunoştinţele noastre ne individualizează,cel mai adesea,iar realitatea „obiectivă"poate fi privită din mai multe unghiuri.Aşadar,acest raport poate da naştere la erori de genul:adevărul meu,adevărul tău,adevărul lui.Poate genera monstruozităţi ca:jumătate de adevăr,adevăr cosmetizat,adevăr mistificat,adevăr...neadevărat. Eram disperat,dar nu puteam abandona căutările.Trebuia să găsesc adevărul.Trebuia să existe o cale.O cale? O cale,am zis?Dar parcă am văzut undeva...Evrika!În tot timpul căutărilor mele,undeva deasupra mea,o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria:EU SUNT CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA.Semnat:ISUS:Aleluia! Am găsit Adevărul.Căutările mele au luat sfârşit.Acum am inima uşoară,dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină.O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie.Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse,pentru că indicatoarele lor derutante încă mai dăinuie,mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator,indicatorul spre Adevăr.Ce ziceţi,nu veniţi cu mine?

Simion Felix Marţian

De ce taci, Tată?

Simion Felix Marţian
“ Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă, cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necessitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi Mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Amin
Vulcan, 26 oct 2012     Simion Felix Marţian

vineri, 26 octombrie 2012

Iertarea

Simion Felix Marţian
( “Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Matei 6:15)

Fiţi sfinţi!-acest imperativ divin
Îmi biciuieşte inima pustie
Când cugetul nu mi-e curat, senin,
Şi remuşcările şuvoaie vin
Pe matca neagră de vinovăţie.

Greşelile-mi ca zale zăngănesc
În lanţul vinei, ce mă-ncătuşează,
Şi-aceste legături mă răscolesc
Dar văd o cale: Tatăl meu ceresc
E Cel ce iartă şi eliberează!

Sunt fiu şi îndrăznesc, dar mă-nfior
Când bat la poarta îndurării sfinte
Şi văd, ah!-văd acolo un zăvor;
Vreau să-l deschid, nu pot, cer ajutor
Strigând: ce este-acest zăvor, Părinte?

Şi din Cuvânt răspunsul a venit:
Este zăvorul tău de neiertare;
Priveşte-n jur la cei ce ţi-au greşit
Şi care-aşteaptă cu un duh mâhnit
Să faci, zâmbind, un pas spre împăcare.

Mă las de-acest mesaj adânc pătruns
Şi înţeleg că nu-i de-ajuns ca-n poartă
Să baţi, cerând, şi să aştepţi răspuns,
Căci drumul spre-ndurare e ascuns
Acelor care, neiubind, nu iartă.

Eu vreau să iert!- m-aud din nou strigând,
Să scap de legătura neiertării,
Să văd zăvorul la pământ căzând
Şi-apoi, cu pacea-n inimă şi-n gând,
Să pot deschide poarta îndurării.

Abia atunci, ca iertător iertat
Care-a primit şi-a oferit iubire,
Mulţumitor c-am fost eliberat,
Eu voi trăi în pace îmbrăcat,
Sorbind şi respirând neprihănire.

Amin
Vulcan, 13 oct 2012   Simion Felix Marţian

Sonet de toamnă

Simion Felix Marţian

În repetabilul conflict cromatic,
S-a năpustit rugina incisiv
Şi verdele, atât de expresiv,
A dispărut subit şi enigmatic.

Tristeţea are iz ultimativ
Sub cerul toamnei devenit beznatic,
Din care plouă greu şi reumatic
Ca într-un implacabil laitmotiv.

Dar dincolo de ploi, de frig, de plumb
Se vede a rodirii strălucire
În aurul ce râde în porumb,

De-aceea, chiar cu bruma prinsă-n fire,
Mă rog, când de tristeţe mă dezbumb:
Mă întomnează, Doamne, prin rodire!

Amin
Vulcan, 25 sept. 2012

Sonet senin

Când mă inundă cerul de cobalt
Şi simt albastrul ca o chintesenţă,
Primesc seninul cu obedienţă
Şi,-nseninat la rândul meu, tresalt

Văzând senin de cer şi inocenţă,
Senin de mine şi de celălalt,
Seninul ca plutire spre înalt,
Ca stare ce crează dependenţă.

Dar, sfâşiat cu mână agresivă,
Seninul moare după primul nor,
Şi pacea mea senină deopotrivă.

Mai caut, şi-un senin nemuritor
Găsesc în starea lui definitivă:
Seninul frunţii Blândului Păstor.

Amin
Vulcan, 25 oct 2012