marți, 6 ianuarie 2015

Botezul Domnului

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Amin
Vulcan, 4 ian. 2011    Simion Felix Marţian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu