joi, 25 aprilie 2013

Biserica lui Cristos

Simion Felix Marțian
Punând în balanţă, e palid trecutul
Comparat c-un prezent devenit tot mai rău.
Cu patimă omul dă morţii sărutul
Atunci când plăteşte-n minciună tributul,
Luând chipul veacului şi-al domnului său.

În clocot se-nalţă talazuri de ură,
Căci dragostea moare în veacul robit,
Văpaia din pofte transformă în zgură
Pe cei ce-s atinşi de cumplita-i arsură,
Iar dorul de zbor spre înalt s-a topit.

Prezentu-i morbid, viitorul va face
Ca omul să pară de-a dreptul hidos,
Şi totuşi în lumea aceasta rapace
E-un colţ luminos, e o oază de pace,
Biserica vie născută-n Cristos.

Izvor de viaţă-ntr-o lume bolnavă
Având ca stindard Adevărul, mereu,
Biserica-nvinge a lumii otravă
Fiindcă aici, printre imnuri de slavă,
Se află prezent, ne-ncetat, Dumnezeu.

Cetate pe munte, aflată-n lumină,
Prin negura nopţii Biserica-i far,
Un loc plin de har unde sfinţii se-nchină
Şi unde găsim scăldătoarea divină
Avându-şi izvorul de viaţă-n Calvar.

Isus e Păstorul Bisericii turmă,
Bisericii trup îi e Cap luminat,
Iar pentru mireasa ce-n vremea din urmă
Aşteaptă gătită în straie de nuntă
E Mire divin, Mire mult aşteptat.

Să fim deci oiţe urmându-şi Păstorul,
Să fim mădulare în trupul divin,
Să fim noi mireasa ce arde de dorul
Să-L vadă pe Mire, spre El să-şi ia zborul,
La nunta din slava eternă, amin.

Vulcan, 7oct. 2007     Simion Felix Marțian

marți, 23 aprilie 2013

Sonetul întoarcerii

Simion Felix Marțian
Când mă rodea al rătăcirii morb,
Găseam spre strepezire apetență
Și altoiam, cu multă virulență,
Pe aripi de columbă puf de corb.

Monocromia, searbădă valență,
Mi se înstăpânise-n ochiul orb
Până când, Doamne, Tu mi-ai dat să sorb
Din binefăcătoarea Ta clemență.

O lume a culorii calde, calme
M-a invadat prin porți de curcubeu,
Flagrant contrast cu cloaca de sudalme

Dintr-un întunecat trecut ateu
Și zelul meu și-a zis, scuipând în palme:
De azi lucrez doar pentru Dumnezeu.

Amin
Vulcan, 21 apr. 2013     Simion Felix Marțian

vineri, 19 aprilie 2013

.Iubire şi flori (De nuntă)

Simion Felix Marțian
E aerul înmiresmat de flori
Sau de parfumul tainic de iubire?
Aşa ne întrebăm de câte ori
Venim la nuntă, ca însoţitori
Cuprinşi de bucurie şi...uimire.

Uimiţi de-acest miracol repetat
În care două inimi se fac una
Când Dumnezeu, atât de minunat,
Apropie femeia de bărbat
Şi îi uneşte pentru totdeauna.

Aşa a fost încă de la-nceput
Şi-aşa va fi cât fi-va omenirea:
Unirea care-n Domnul s-a făcut
A cunoscut un drum neabătut
Căci Domnul nu aprobă despărţirea.

Se-ntrezăresc ai căsniciei zori
Şi azi, aici, la noi în adunare
Când mirii împletesc iubiri şi flori,
Dar legătura pentru viitor
O vor primi prin binecuvântare.

Şi pentru că dorim ca-n viitor
Să aibă cer senin şi zile bune,
Să aibă pace, bucurie, spor
Şi pâine din belşug în casa lor,
Să cerem toate astea-n rugăciune.

Să cerem Domnului azi, pentru ei,
Să-i însoţească-n toată alergarea
Căci funia când e-mpletită-n trei
Este mai trainică şi cu temei
Iar ei îşi vor urma curaţi cărarea

Albul domneşte azi peste culori,
Alb de veşmânt şi alb de curăţie,
Iar mirii, împletind iubiri şi flori,
Uniţi de Domnul merg încrezători
Spre altă Nuntă, cea din Veşnicie.

Petroșani 18.04.2013    Simion Felix Marțian

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Toamna istoriei

Simion Felix Marțian
Deşi elegia există
În lacrima toamnei, în ploi
Udând ruginia batistă,
O toamnă în sine nu-i tristă,
O toamnă nu-nseamnă noroi.

E drept că şi ziua-i mai mică
Iar vânturi ce bat, tot mai reci,
Frunzişul îl smulg, îl ridică
În stol pastelat, ce-apoi pică
Să moară strivit pe poteci.

Dar frunza e doar o cortină,
Şi-atunci când e smulsă de vânt
Apare tot rodu-n lumină
Şi dă mulţumire deplină
Acelui ce-a pus în pământ.

O toamnă e rază de soare
Ivită pe cerul cernit,
Zâmbind spre convoiul de care
Ce duce recolta-n hambare,
Surâs de stăpân mulţumit.

O toamnă e stolul ce zboară
Departe de ploi şi de ger,
Având pregătită o ţară
Cu soare etern şi cu vară
Ce n-are statut pasager.
***
În toamna istoriei bate
Un vânt de-ncercări, profeţit,
Menit ca să smulgă, să poarte
Frunzişul din ramuri spre moarte,
Dar rodul va fi ocrotit.

E toamna finală, e rece,
E sumbru sfârşitul de veac,
Dar tot ce în jur se petrece
Îi sperie doar pe acei ce
Stăpânului nu-I fac pe plac.

În toamna sfârşitului, doare
Ţesutul în lacrimi decor,
Dar e bucurie, e soare
La cei care merg spre hambare,
La cei ce sunt gata de zbor.

Amin
Vulcan, 25 sept. 2007       Simion Felix Marțian

luni, 8 aprilie 2013

Dragă Cornele...

Simion Felix Marțian

Suntem prieteni buni de când ne ştim,
Din vremea tinereților rebele,
Şi ca prieteni şi-astăzi ne iubim
Dar nu suntem ce-ar trebui să fim,
Adică fraţi, dar în Isus, Cornele.

Prieten drag, aş vrea să ştii că eşti
Tema fierbinte-a rugăciunii mele
Şi crede-mă, fără să te-ndoieşti,
Că ceru-aşteaptă să te pocăieşti,
Să te întorci la Dumnezeu, Cornele.

Ai încheiat un legământ, cândva,
Şi ai făcut în clipele acele
O bucurie sfântă-n casa ta
Şi azi, privind din cer, de undeva,
Aşteaptă mama ta, sperând, Cornele.

Există încă lanţuri ce te ţin?
Ispitele-s prea mari, poveri prea grele?
Dar ai uitat că Tatăl tău divin
Transformă norii vieţii în senin
Când vii încrezător la El, Cornele?

Vino să guşti din sfinte bucurii,
Să simţi că sufletul ţi-e plin de ele,
Vino să vezi din nou cum e să fii
Părtaş cu ai lui Dumnezeu copii
La moştenirea cerului, Cornele.

Tu ştii şi crezi, dar nu este de-ajuns,
Ascultă azi a Domnului chemare
Şi lasă-te de glasul Lui pătruns
Ca să primeşti la frământări răspuns;
Cornele, eu te-aştept la adunare.

Cu drag, Felix

Vulcan 22.08.2007       Simion Felix Marțian

Această poezie a fost scrisă cu destinație precisă și dacă m-am hotărât acum să o postez pe site am făcut-o gândindu-mă că fiecare din noi are cel puțin un Cornel pentru care se roagă. Să ne intensificăm rugăciunile și Dumnezeu va lucra.


Au trecut câţiva ani , şi astăzi, prin harul Celui care ascultă rugăciunile şi ne răspunde, cel căruia îi era adresată această scrisoare rimată este acolo unde îi e locul: alături de adevăraţii închinători, de cei care-l laudă pe Domnul. 
Îndrăzniţi, deci, cu rugăciunule voastre la Dumnezeu!
Vulcan 05.04.2012    Simion Felix Marțian

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Apus la Cetatea Ciceului

Simion Felix Marțian

Prin norii ce-ncet se destramă
În vii figurine de joc,
Se vede tipsia de-aramă
Tivind orizontul cu foc.

E un concert al culorii
Apusul pe-apusul Ciceu,
Apus peste foi de istorii
În straiele colbului greu.

Apus peste glorii apuse,
Pe ziduri ivite din stânci,
Pe zgomotul luptelor duse
Prin hrubele vremii, adânci.

Final de concert pe ruine,
Grandori prăvălite în lut,
Spunând că şi „mâine"devine
Tot un „ieri", adică trecut.

Apus ce cu ultima rază
Ne spune în mod hotărât,
Că nimic de aici nu durează
Mai mult de o clipă...şi-atât.

Ciceuri apar ca să moară,
Ca tot ce-a zidit cel zidit,
Când goarna istoriei, iară,
Dă stingerea-n sunet dogit.

Dar este în cer o Cetate
Eternă, aşa cum e scris,
La bază având nestemate
Şi zidul făcut din iaspis.

Acolo nu-i soare, nici lună,
Lumină îi e Dumnezeu,
Şi nici n-are ce să apună
Căci slava o umple mereu.
***
Coboară iar pleoapa-nserării
Pe stinsul, trecutul Ciceu,
Dar ştim că-n Cetatea salvării
Lumină-i în veci Dumnezeu.

Amin
Ciceu Giurgeşti, 7 sept. 2007     Simion Felix Marțian

Crescând în preajma Ciceului,am fost din copilãrie copleºit de încãrcãtura istoricã a locului,dar am înþeles mai târziu efemeritatea a tot ceea ce zideºte omul.Sã ne îndreptãm,deci, gândurile spre Sfânta Cetate descrisã în Apoc 21.

miercuri, 3 aprilie 2013

Dulce robie

Simion Felix Marțian
(Deut.15:16-17)


Eu nu vreau să plec de la Tine,
În dragoste vreau să Te-ascult,
Străpunge-mi urechea,Stăpâne,
Şi-n slujba Ta veşnic mă ţine
Să-Ţi simt al iubirii tumult.

Nu,nu vreau să plec de la Tine,
Aici am găsit adăpost
La umbră de aripi divine
Şi-n toate-am simţit că mi-e bine
Când turn de scăpare mi-ai fost.

Străpunge-mi urechea de uşă
Căci Harul aici l-am simţit
Când,scos dintr-a nopţii cenuşă,
M-ai legat cu-a iubirii cătuşă,
M-ai spălat,modelat şi sfinţit.

De Tine mă leagă iubirea,
În slujba Ta vreau să rămân;
Afară e lumea,e firea,
Dar Tu îmi oferi mântuirea,
Al Tău sunt,iubite Stăpân.

Străpunge-mi urechea,Părinte,
Alături pe veci vreau să-Ţi fiu,
Chemări necuprinse-n cuvinte
Mă-ndeamnă spre sferele sfinte,
Sunt rob şi,prin Isus,şi fiu.

Amin
Vulcan 20.08.2007       Simion Felix Marțian