luni, 29 iulie 2013

Sonetul furtunii

Tot cerul s-a înnegurat rotund,
Şi-un fulger care-i gata să-l despice
Lasă a spaimei crudă cicatrice
În sufletul expus şi muribund.

Culoarea liniştii se interzice
Ascunsă-n sine de-un mister profund,
Când valurile-atacă furibund
Şi-n beznă tunete pocnesc din bice.

E mult mai mult decât dezagreabil
Când totul e urât şi trist şi greu,
Amestec de confuz şi lamentabil,

Dar eu declar din adăpostul meu:
Da, în furtună sunt invulnerabil,
Căci adăpost îmi este Dumnezeu!

Vulcan, 29 iulie 2013     Simion Felix Martian

vineri, 26 iulie 2013

Sonet de iulie

Opal şi aur e întregul crug
Cum aur şi rubin este câmpia;
A amuţit, topită, ciocârlia
Înşurubată-n zboru-i centrifug.

În spicul greu se împâineşte glia
De când a cunoscut sărut de plug,
Iar bobul, devenit acum belşug,
Cu flori de mac îşi decorează ia.

Cuptor şi lan şi zbor şi cer senin
Trec dincolo de vers şi de cuvinte
În cântul coacerii, suav şi plin

Şi din explozia de simţăminte
Mă smulg şi ca o seceră mă-nclin:
Sunt gata pentru seceriş, Părinte!
 

Vulcan 26.07.2013       Simion Felix Martian

joi, 25 iulie 2013

Căsătorie ROBERT & ANDREEA (Dedicație)

ROBERT & ANDREEA
Robi şi Andreea ( Vulcan, 20 iulie 2013)
Al bucuriei necuprins ocean
 Înspumegat îşi toarce odiseea,
 Purtând spre-al fericirii cald liman
 Iubiri ce se-mpletesc azi la Vulcan
 Formând perechea Robi şi Andreea.

Când Dumnezeu în planul său divin
 A hotărât ca doi să fie una,
 Având un drum, o ţintă, un destin
, Unea pe cei ce-au fost, ce sunt, ce vin,
 Ca şi pe cei de azi, pe totdeauna.

De-aceea, de-i vedem surâzători,
 Cu trandafiri ce le-nfloresc pe faţă, 
E pentru că un Tată iubitor
 Le-a ascultat din ceruri ruga lor
 Şi le-a fost scut şi călăuză-n viaţă.

Acelaşi Tată sfânt, care acum 
Este prezent aici, la sărbătoare,
 Sfinţind unirea lor pe-al vieţii drum
 Şi, ca pe un nepreţuit parfum, 
Turnând din ceruri binecuvântare.

E şi dorinţa noastră pentru ei
 Din dragostea ce le-o purtăm, fierbinte, 
De-aceea cu-ale rugăciunii chei
 Deschidem, în Cuvânt având temei, 
Trezorerii cereşti cu daruri sfinte.

De-acolo vrem să vină-n casa lor
 Divină armonie, sănătate, 
Belşug de pâine şi în toate spor,
 Căci Domnul nostru bun şi-ndurător
 Răspunde dăruind cu bunătate.

În viaţă drumul e adesea greu,
 Însă ştiind că rugăciunea-i cheia
 Pentru problemele ce vin mereu,
 De azi încredinţăm lui Dumnezeu 
Pentru-acest drum pe Robi şi Andreea.
Amin
Simion Felix Marțian

miercuri, 17 iulie 2013

Căsătorie:CORNEL & MARTA (Dedicație)

(Mediaş, 13 iulie 2013)
Nebănuite-s căile divine,
Şi-atunci când viaţa-şi etalează harta
Vedem cum drumuri aparent străine
Se întâlnesc, şi se-mpletesc destine
Aşa cum sunt acum Cornel şi Marta.
Avut-au drumul propriu fiecare,
Cu frământare şi cu bucurie,
Corăbii care navigând pe mare
Se întâlnesc, dar nu la întâmplare,
În portul oferit de căsnicie.
De-aici, pe-un drum comun, cu tot avântul
Pornesc având ca scut în valuri harul
Şi vor avea mereu în pânze vântul
Dacă busolă le va fi Cuvântul
Şi în Isus Cristos avea-vor farul.
Cu flori şi daruri copleşim azi mirii
Şi-n toate astea dragostea se pune
Dar, tot ca o dovadă a iubirii,
Să ne alăturăm şi noi zidirii
Purtând unirea lor în rugăciune,
Ca din cereasca binecuvântare
Să se reverse peste ei preaplinul
De dragoste divină şi-ndurare,
Iar viaţa să le fie numai soare
Şi fie-le un colţ de rai căminul.
Şi Cel ce-n mâna Lui le ţine toate
Să lase-n casa lor belşug de pâine,
Iubire, pace, multă sănătate,
Căci Domnul nostru are, vrea şi poate,
Iar binecuvântarea Lui rămâne.
E nuntă, e prilej de bucurie
Şi astăzi cerul îşi deschide poarta
Ca să reverse har din veşnicie,
Unind pe cei ce-n sfântă armonie
Pornesc de azi pe-un drum: Cornel şi Marta.
Simion Felix Marțian

miercuri, 10 iulie 2013

Ghedeon

S.F.Marțian
Părând că strânge între ramuri norii
Ca într-un cuib de tihnă şi taifas,
Purtând în frunze sunetul viorii
Pe-un trunchi cu rădăcinile-n istorii,
Creştea spre cer stejarul lui Ioas.

Maiestuos, el radia putere
Ca un monarh trufaş urcat pe tron,
Făcând ca omul din apropiere
Să pară doar un fulg, o adiere,
Neînsemnatul, tristul Ghedeon,

Căci neamul lui trăia o tragedie
Născută din neascultarea lor,
Când Madian venea ca o urgie
Lăsând în urma lui ţara pustie
Ca după un pârjol nimicitor.

Israeliţii, înghiţiţi de munte,
Îşi căutau scăparea-n văgăuni,
Dar al credinţei minunat grăunte
Crescu atunci, făcând spre ceruri punte
Pe care ei mergeau cu rugăciuni.

Şi ca răspuns, venind din înălţime
La Ghedeon, sub falnicul stejar,
Îi zise-un Înger cu solii divine:
„Viteazule, Domnul este cu tine,
Fii eliberatorul aşadar!”

Tabloul, brusc, şi-a deformat chenarul
Schimbând şi coloritul, ton cu ton,
Cum adierea-nviorează jarul;
Ce s-a-ntâmplat? S-a micşorat stejarul,
Sau a crescut deodată Ghedeon?

Având promisiunea însoţirii
Şi a puterii din izvor ceresc,
Se scutura de temerile firii
Şi-acuma i se-nfăţişa privirii
Un alt raport cu tot ce e lumesc.


Stau fiii Răsăritului în cale?
Vor luptă Amalec  şi Madian?
Să-şi împletească forţele în vale
Căci Dumnezeu în planurile Sale
Face din Ghedeon un uragan.

Izbânda a venit răsunătoare
Chiar dacă printr-un om neînsemnat,
Însă când Domnul are o lucrare
Tot El pune în cel ales valoare,
Numai să fie gata de lucrat.
***
Te vezi plăpând, lipsit de apărare,
Când furibundă vijelia vine?
Aruncă-n urmă orice-ngrijorare
Şi-ascultă vocea încurajatoare:
„Viteazule, Domnul este cu tine!”

Amin
Vulcan, 22 febr. 2010     Simion Felix Marțian

luni, 8 iulie 2013

Zacheu şi ziua cercetării

S.F.Marțian
Prin colb încins de soarele torid,
În care umbra se topea fierbinte,
Trecea Isus, prin Ierihon, candid,
Dar îmbulzit de un popor avid,
Căci faima I-o luase înainte.

Veniseră de dincolo de zări
Zvonuri în zbor, de adevăruri pline,
Şi toţi se zvârcoleau în întrebări
Căci auziseră de vindecări
Făcute de Isus, cu mâini divine.

Chiar Bartimeu, concetăţeanul lor,
Ce-avea ochii închişi de storuri grele
L-a întâlnit pe-acest Vindecător
Şi soarele-a ieşit strălucitor
Peste-ale negurii negre perdele.

Cum să nu ieşi? Cum să nu vrei să-L vezi?
Cum să nu-L simţi când e atât de-aproape,
Uitând de arşiţa unei amiezi?
Cum ai putea să nu acţionezi
Lăsând astfel ocazia să-ţi scape?

Şi întrebările curgeau mereu
Spărgând la uşa inimii zăvorul,
Iar dornicul de a vedea, Zacheu,
Află soluţia instantaneu
Când şi-a găsit în dud observatorul.

El a dorit să vadă şi-a văzut,
Dar şi prezenţa lui a fost văzută;
Acel prim pas făcut spre Absolut
A fost în viaţa lui un început
Iar ziua cercetării cunoscută.

Oferta e mai generoasă-acum
Şi din derută se pot naşte gafe;
Convoaie de vedete trec pe drum
Purtând în van al gloriei parfum,
Dar nu pot da decât... autografe.

Isus mai trece de la nord la sud
Şi de la est la vest spre geana zării,
Iar când pe cale paşii Lui se-aud,
Tu ieşi la drum şi urcă-te în dud
Că pentru tine-i ziua cercetării.

Amin
Vulcan, 26.01.10      Simion Felix Marțian

miercuri, 3 iulie 2013

Amurgul planetei

S.F.Marțian
Parcă a-mbătrânit subit planeta
Cu chip ridat, încercănat, livid,
Ca un bolnav ce nu ţine dieta
Şi, sistematic refuzând tableta,
Ignoră diagnosticul perfid.

Nu-i vorba de-o migrenă trecătoare,
Cu care de-altfel s-a mai confruntat,
Ci de simptome îngrijorătoare
Când boala tinde spre cronicizare,
Spre un dezastru generalizat.

Cuprinsă de seismice frisoane,
Planeta, prin vulcanii ce o dor,
Transpiră lavă, cu fierbinţi broboane,
Şi zvârcolindu-se în uragane
Priveşte-ntrebător spre viitor.

Însă „prezent”e timpul de-ntâlnire
Al profeţiilor dinspre trecut
Ce, aducând lumină şi trezire,
Nu încetează să ne dea de ştire:
Pentru Pământ, sfârşitul... a-nceput.

Dar pentru că obscurul guvernează
Pe un pământ confuz şi belicos
Vin voci de falşi profeţi, ce delirează,
Şi omenirea se îndepărtează
De singura salvare, de Cristos.

Căci chiar de-s semne înfiorătoare
Care privesc al vremilor apus,
Ele sunt totuşi îmbucurătoare
Pentru acei care cu nerăbdare
Aşteaptă întâlnirea cu Isus.

Este bolnav şi obosit Pământul
Iar asfinţitul lui e iminent
Cum prin profeţi a glăsuit Cuvântul,
Dar când spre cer ne va chema Preasfântul,
Noi îl vom părăsi, spunând: Prezent!

Amin
Vulcan, 13.11.09       Simion Felix Marțian

luni, 1 iulie 2013

Sonetul nopţii

Pe uriaşul nopţii şevalet
Divinul a golit de negru sacii
Şi a vopsit cu întuneric macii,
Smolind şi orizontul violet.

Cu tuş şi cu tăcere scriu copacii
Pe cerul nopţii luminat discret,
Şi-n beznă, pe-un nemuritor libret,
Cântând cu foc sparg liniştea brotacii.

Cu cât e întunericul mai dens,
Cu-atât mai deasă-i plasa de mistere
Ce dă lăstari de temeri fără sens.

Mă înfăşor în beznă şi-n tăcere
Dar fără teamă, căci un scut imens
Mi-e cerul tot, şi-n Domnul am veghere.

Vulcan, 30 iunie 2013     Simion Felix Marțian