Sonetul dragostei

Cât porţi încă desaga de drumeţ,
Şi pui lângă merinde sentimente
Ca într-un amalgam de elemente,
Mai crezi că fiecare are-un preţ.

Aşa, chiar şi iubirii evidente
Îi pui alături doza de dispreţ,
Lăsând în urmă gustul pădureţ
În inima cu bucurii absente.

Abia când vii smerit la Tabernacol,
Îndepărtându-ţi propriul tău “eu”
Ca pe un incomod, un greu obstacol,

Vei şti ce-i dragostea la apogeu,
Rostind apoi, uimit ca de-un miracol:
Izvorul dragostei e Dumnezeu!

Amin
Vulcan, 18 ianuarie 2014    Simion Felix Martian