joi, 8 ianuarie 2015

Dor de Ioanid



S-a-nvăpăiat a cer cuvântul scris

Și poezia are alte haine
De când prin stânci, pe buze de abis,
Poetul, pe Horebul interzis,
Urca dezvăluind din ceață...taine.

A coborât apoi cu suflet plin
De dragoste, de foc, de duioșie,
Purtând în el și cerul opalin
Și luciul stâncilor, adamantin,
Și toate ni le-a pus în poezie.

Columbe de omăt luau apoi
Pe aripi tot nectarul din cuvinte
Şi tainic uguind , în zbor vioi,
Duceau al poeziilor şuvoi
Departe, mai departe de sorginte

Şi-am fost înfăşuraţi de-acest fluid
Ca de un vis, de-o tainică colindă,
Iar sufletele-atinse sorb avid
Din stihul cristalin de Ioanid
Cu dragoste cât poate să cuprindă.

Curg viu Scripturile din vers în vers
Şi toţi eroii-şi împlinesc destinul
Cuprinşi în aceast liric univers,
Marcând ca borne drumul de neşters
Ce leagă pământescul cu divinul.

E-atât de bine-aici, în versul lui,
Atât de cald, de luminos, de-„acasă”
C-aş face invitaţie oricui
Dar când privesc în jur şi gazda nu-i,
Aşa un dor adânc de el m-apasă.

Dar ştiu că a plecat, suflet candid,
Ca să recite şi în veşnicie,
Şi până-l voi vedea, afirm solid:
Da, poezia este Ioanid
Iar Ioanid rămâne poezie!

Simion Felix Marțian

marți, 6 ianuarie 2015

Botezul Domnului

Prin mâluri, prin nisip, prin bolovani
Iordanu-şi poartă vălurat povara
De amintiri cu lupte, cu duşmani,
Dar dincolo de toate, peste ani,
Ţâşneşte clipa de la Betabara.

Atunci Ioan, chemând, înflăcăra,
Căci pentru cer el a aprins scânteia,
Iar cine-l auzea se boteza,
Şi-n urma tuturor se-apropia
Isus din Nazaret, din Galileea.

Recunoscând Mielul lui Dumnezeu,
Profetul a rostit cu umilinţă:
“O, nu se poate să Te botez eu,
Când ştiu, simţind adânc în duhul meu,
Că eu de-al Tău botez am trebuinţă.”

Punct crucial, arzând în infinit,
Când Cel divin încuraja umanul:
“Să împlinim ce trebuie-mplinit”,
Apoi Isus spre apă a păşit
Şi în botez L-a-mbrăţişat Iordanul.

S-a înteţit minunea când din cer,
De unde veşniciile se-adapă,
A coborât, în chip de porumbel,
Duhul lui Dumnezeu peste Acel
Ce, botezat, ieşea atunci din apă

Şi-un glas divin din cer s-a auzit
Împrăştiind în patru zări tăcerea,
Un glas ce cu tărie a rostit:
“Acesta-i Fiul Meu Cel preaiubit
În care Îmi găsesc toată plăcerea.”
***
Suntem şi noi cu toţii botezaţi,
Şi-n Cel născut la cumpănă de ere
Am fost de Tatăl nostru înfiaţi,
Dar, oare, putem fi încredinţaţi
Că şi-n noi Îşi găseşte El plăcere?

Amin
Vulcan, 4 ian. 2011    Simion Felix Marţian

luni, 5 ianuarie 2015

La revedere, Becky

Am cunoscut-o pe Becky dintr-o carte. O carte în care era personajul principal, dar dădea şi numele cărţii. Nici nu-mi imaginam că o s-o întâlnesc vreodată. Am avut ,însă, harul să o întâlnesc. Şi să o reîntâlnesc. Şi să mă bucur de fiecare dată.
Am înţeles de la bun început că este o persoană specială, având o misiune specială, pe care alături de părinţii ei Mircea Oprean şi Lidia Husanu Opreanşi-a asumat-o. Şi-au asumat această misiune "la pachet" cu necunoscutele din ecuaţiile lui Dumnezeu, care nu ne dă întotdeauna detalii privitoare la planurile Sale. Şi, mai ales, nu ne răspunde la întrebări de genul "De ce eu, Doamne?" sau "De ce aşa, Doamne?"
Becky Oprean nu mai e printre noi.S-a dus să dea raportul: "Misiune îndeplinită, Doamne!" Şi asta dincolo de înţelegerea noastră. S-a dus lăsăndu-ne răscoliţi de durere, dar având speranţa pe care o împărţea cu generozitate potrivit chemării ei.
Despre Becky şi Becky's Hope am mai scris poezii. Aş vrea să o fac şi acum, dar simt că-mi lipseşte dramul de detaşare necesar ca să-mi caut cuvintele.
Voi încerca, totuşi, căci trebuie să-i spun: La revedere, Becky!
La revedere, Becky
Când suferinţei i s-a dat anume
Surâsul ca un nimb nepământean
Să-mpartă, strălucind, speranţă-n lume,
Acesta s-a numit Becky Oprean.
Da, un surâs, un fâlfâit de-aripă
Ca un îndemn nemijlocit la zbor,
Speranţă renăscând clipă de clipă
Şi împărţită darnic tuturor.
Ne-a însorit printr-un surâs trecutul
Când surâzând privea spre viitor,
Dar dăm prezentului plângând tributul
Căci despărţirile oricând ne dor.
Surâsul ce-o făcea strălucitoare
E astăzi doar în amintire viu;
Aş vrea să-l nemuresc şi-n vers, dar, oare,
Cât aş putea cu lacrima să scriu.
Mă reculeg, torcând în vers durere
Dar împletind şi optimism pe fus,
Să pot rosti crezând: La revedere,
Becky, în veşnicie cu Isus!

Simion Felix Marțian




vineri, 2 ianuarie 2015

Sonet de an nou


Mai tremură trei fire de nisip  
Pe buza scurgerii către niciunde,
De care-ar vrea, dar nu se pot ascunde
Căci pentru asta nu-i niciun tertip.

Apoi clepsidra-ntoarsă ne răspunde
La noul nume, după noul chip,
Iar cursul se reia stereotip
Şi teama trecerii iar ne pătrunde.

Dar noul an ne poate fi mai bun
Dacă vom cultiva noi bunătatea;
Cât despre trecere...ce pot să spun?

Eu o accept cu toată simplitatea
Şi, fără nicio teamă, mă supun
Căci mă aşteaptă-n cer...eternitatea. 

Petroşani, 28 dec. 2012

joi, 1 ianuarie 2015

Rugăciune în pragul noului an

„Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31a)

Prin Logos toate s-au înfăptuit,
Creaţia întreagă-i o minune
Iar când lucrarea,Doamne, ai isprăvit
Spre tot ce ai făcut Tu ai privit
Şi ai văzut că toate-s foarte bune.

Eram cotat ca „foarte bun”şi eu
Fiind administrator pe planetă,
Purtam în mine chip de Dumnezeu
Dar m-a îngenuncheat păcatul greu
Şi mi-a mânjit această etichetă.

A trebuit să fie un Calvar
Marcând a veşniciilor răscruce,
Şi Fiul Tău, aducător de har,
Să-mi curăţească eticheta iar
Murind pentru păcatul meu pe cruce.

Acum, cu tot ce am dumnezeiesc,
Cu tot ce regăsesc curat în mine
Vreau să fac lucruri bune şi doresc
Să pot, la fel ca Tine, când privesc
La ce-am făcut, să spun că-i foarte bine.

Aş vrea să îmi dispară din auz
Păcatul vechi, tot zornăindu-şi lanţul,
Făcându-mă adeseori confuz,
Şi n-aş mai vrea ca iarăşi să mă scuz
Când, la sfârşit de an, îmi fac bilanţul.

Căci eu privesc la anul ce-a trecut
Şi caut cu-ndârjire numai bine,
Dar din ce văd prin ceea ce-am făcut
Nu-s impresionat în mod plăcut
Şi nu te mulţumeşte nici pe Tine.

Însă ştiind că eşti îndurător,
Pentru iertare eu te rog fierbinte
Şi pentru har în anul viitor,
Pentru ca la bilanţul următor
Să fii de mine mulţumit, Părinte.

Amin
Vulcan, dec. 2008    Simion Felix Marţian