„Curăţă-mă cu isop, şi voi fi curat; spală-mă, şi voi fi mai alb decât zăpada.” (Ps.51:7)
Mă-nfior ca de-o minune,
Simt plăcere şi uimire
Când îmi stăruie-n privire
Albul coborând pe lume.
Simt plăcere şi uimire
Când îmi stăruie-n privire
Albul coborând pe lume.
Fulgii mari în zbor de fluturi
Vătuind sădesc tăcere
Şi o linişte-n cădere
Aminteşte de-nceputuri.
Vătuind sădesc tăcere
Şi o linişte-n cădere
Aminteşte de-nceputuri.
Dar pe neaua nesfârşită
Mă simt pata de culoare
Care maculează,doare,
Şi-aş dori să mă înghită.
Mă simt pata de culoare
Care maculează,doare,
Şi-aş dori să mă înghită.
Să se-nchidă acolada
Peste trupul ca o pată
Şi din contopirea dată
Să ies alb cum e zăpada.
Peste trupul ca o pată
Şi din contopirea dată
Să ies alb cum e zăpada.
Dar aceasta-i amăgire,
O iluzie deşartă,
„Eul” ce păcatul poartă
Cere-o altă contopire.
O iluzie deşartă,
„Eul” ce păcatul poartă
Cere-o altă contopire.
Adâncindu-mă în hristic,
Hristicul domnind în mine,
Voi vedea că albul vine
Nu de nea, ci…albul mistic.
Hristicul domnind în mine,
Voi vedea că albul vine
Nu de nea, ci…albul mistic.
Ninge greu de-a lungul zării,
Albul a-nvelit pământul,
Dar minunea-i când Preasfântul
Dă zăpezile iertării.
Albul a-nvelit pământul,
Dar minunea-i când Preasfântul
Dă zăpezile iertării.
Simion Felix Marțian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu