Amurgul planetei

Parcă a-mbătrânit subit planeta
Cu chip ridat, încercănat, livid,
Ca un bolnav ce nu ţine dieta
Şi, sistematic refuzând tableta,
Ignoră diagnosticul perfid.

Nu-i vorba de-o migrenă trecătoare,
Cu care de-altfel s-a mai confruntat,
Ci de simptome îngrijorătoare
Când boala tinde spre cronicizare,
Spre un dezastru generalizat.

Cuprinsă de seismice frisoane,
Planeta, prin vulcanii ce o dor,
Transpiră lavă, cu fierbinţi broboane,
Şi zvârcolindu-se în uragane
Priveşte-ntrebător spre viitor.

Însă „prezent”e timpul de-ntâlnire
Al profeţiilor dinspre trecut
Ce, aducând lumină şi trezire,
Nu încetează să ne dea de ştire:
Pentru Pământ, sfârşitul... a-nceput.

Dar pentru că obscurul guvernează
Pe un pământ confuz şi belicos
Vin voci de falşi profeţi, ce delirează,
Şi omenirea se îndepărtează
De singura salvare, de Cristos.

Căci chiar de-s semne înfiorătoare
Care privesc al vremilor apus,
Ele sunt totuşi îmbucurătoare
Pentru acei care cu nerăbdare
Aşteaptă întâlnirea cu Isus.

Este bolnav şi obosit Pământul
Iar asfinţitul lui e iminent
Cum prin profeţi a glăsuit Cuvântul,
Dar când spre cer ne va chema Preasfântul,
Noi îl vom părăsi, spunând: Prezent!

Amin
Vulcan, 13.11.09       Simion Felix Marțian