Sonetul verii

Se-mbrăţişează caldul cu seninul
În vremea dintre două rourări,
Şi năvălind şuvoi, din patru zări,
Îşi varsă verdele cu zel preaplinul.

Doar lanul se-aureşte-n aşteptări
Să-şi împlinească-n coacere destinul,
În pâinea ce va-nmiresma căminul
Când vara va cânta prin treierări.

E cald şi e frumos, şi-atât de bine
Când straiul verii râde înflorat,
Dar coacerea e rostul verii-n sine.

De-aceea, Doamne, pentru crezul dat
Şi care-i încă mult prea crud în mine,
Dă-mi coacere, Te rog, ne’ntârziat!

Amin
Vulcan, 25 iunie 2014

Simion Felix Marțian