Sonet de februarie

De mușcătura crivățului arsă

Scâncește alb pădurea prin nămeți,

Și negrul croncănit, născând tristeți,

În gri rescrie partitura ștearsă.

Scrâșnesc zăpezi în sure dimineți,

Și-n gerul care valuri se revarsă

Doar hornul cald, suindu-și lâna toarsă,

Mai dă speranțe pașilor răzleți.

E rece lumea de indiferență

Și-n gerul urii oamenii trosnesc

Pășind cu neiertarea în cadență,

Dar când în vatra inimii nutresc

Iubirea sfântă generând clemență,

Cu fumul jertfei către cer pornesc.

Vulcan, 1 februarie 2015   Simion Felix Martian