Sonetul biruinței

Pe calea jalonată de constrângeri
Sărut cu talpa goală mărăcini,
Și ochii mi-s de întuneric plini,
Căci nu mai văd lumină-n geam la îngeri.

Se năpustesc din negre vizuini
Ispitele cu sângerii răsfrângeri,
Și viața mi-e țesută din înfrângeri
Când prind în deznădejde rădăcini.

Dar dacă fac din rugăciuni zăgazuri,
Când viața-n iureșu-i dezlănțuit
Se năpustește-asupră-mi cu talazuri,

Aud mesajul Cerului, subit,
Peste vacarmul multelor necazuri:
Hai, îndrăznește, Eu am biruit!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 17 februarie 2016