Dor de armonie

Când pe-al Genezei amplu portativ
Și-a așezat Divinul partitura,
În toate i-a desăvârșit măsura,
Cu armonia la superlativ.

Și sub bagheta tainicei Puteri
Un cor imens era zidirea toată,
Cântând în „bun major” ,înaripată,
Și în „frumos diez”, cu adieri.

Dar suflul răului a răvășit
De pe stativ întreaga partitură,
Cu dezacorduri semănate-n ură,
Și armonia a luat sfârșit.

Azi cântă corul lumii dureros,
Nu mângâind, ci zgâriind timpane,
Căci de pe partitură, dintre game,
Lipsește „bun”, lipsește și „frumos”.

Iar cântecul pe care-l auzim
Este scrâșnit pe note de blesteme,
Și-n corzi de viață suferința geme
Căci corul are scena-n țintirim.

Un dor după pierdute armonii
Începe tot mai mult în piept să ardă,
Dar acordând a închinării coardă
Le vom trăi din plin în veșnicii.

De-aceea, Doamne, astăzi Te rugăm
Lovește Tu, în Duh, diapazonul
Că să-nțelegem bine care-i tonul,
Și armonia Ta s-o căutăm.

Simion Felix Marțian
Vulcan, 25 februarie 2017