Dimineața începutului de vară, pe țărmul Tiberiadei, s-a dovedit a fi cu totul deosebită pentru cei șapte pescari. După o noapte de trudă pe valuri, soldată cu un eșec dureros, au trăit, iată, și miracolul: o nouă pescuire miraculoasă!
Se întâlniseră cu Isus cel înviat și au văzut, din nou, că în prezența Lui năvoadele rodesc. Au mâncat împreună în jurul focului, bucurându-se de tihna pe care le-o aducea, dar urma examenul. Examenul lui Petru.
Isus îi spusese într-o împrejurare: „…tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). Și această lucrare trebuia să înceapă. Prin ceea ce Petru avea pus de Dumnezeu în el, era calificat pentru slujba care urma să i se încredințeze. De aceea Isus nu l-a examinat nici la teologie, nici la rezistența fizică.
Pentru consacrarea lui, trebuia să treacă doar examenul la dragoste. Nu poți să faci nicio slujbă pentru Dumnezeu fără să treci acest examen. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”( Ioan 21:15) O primă întrebare, un răspuns afirmativ, încredințarea unei lucrări.
Etapa următoare însemna un plus de responsabilitate, dar și un examen suplimentar. La ce? Tot la dragoste. „Simone, fiul lui Iona, mă iubești?” „Da, Doamne.” Și i-au fost încredințate și oițele.
Dar pentru că întreaga turmă trebuia păstorită, cu toată răspunderea, păstorul mai avea de trecut un examen. La aceeași materie. Examinatorul cunoștea inima lui Petru, dar avea nevoie de răspunsul lui, ca de o semnătură pe contract.
Nu poți să-I slujești lui Dumnezeu fără să-L iubești. Și la acest examen nu se trișează. Pe Dumnezeu nu-l poți minți. Iar dragostea noastră pentru Dumnezeu este reflectată în dragostea față de semeni. Ioan, apostolul iubirii, ne avertizează în privința aceasta: „…cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20)
Suntem chemați cu toții să slujim într-un fel sau altul, dar trebuie să trecem examenul la dragoste, pentru confirmare. Dincolo de toate abilitățile noastre, care ne-ar califica pentru slujire.
Din felul în care slujim, se vede cui slujim.
Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 mai 2017
Vulcan, 3 mai 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu