Îmbrățișarea tragică a minei

S-a zvârcolit adâncul dureros
Și orășelul a-nceput să geamă
Văzând că debutează-o nouă dramă
Cu țipătul de groază: Ce-o fi jos?

Căci sus „la ziuă” totul clocotea
Într-un amestec tragic de sirene,
Oftaturi, groază, lacrimi prinse-n gene,
Lângă speranța pâlpâind abia.

A dat iar mina tragicul sărut,
A dat din nou sinistra-mbrățișare,
Care strivește fără îndurare
Pe cel ce-n brațu-i negru i-a căzut.

Durerea pune-n suflet bolovani,
În minte creionând, ca pe-o hârtie,
Imagini cu spitale, cu...sicrie,
Cu văduve în doliu, cu orfani!

Se duc tăcuți ai dramelor eroi
Iar noi îi plângem triști printre morminte
Și, cugetând aici la cele sfinte,
În rugă punem lacrima din noi:

Părinte Sfânt, o, Doamne-ndurător,
Dacă ne-ai așezat aici, în Vale,
Dă-ne-n durere raza păcii Tale,
Fiindu-ne în veac ocrotitor!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 1 noiembrie 2017