Sonet iernatic

Mă năruie sărutul rece-al gheții
Când șuieră prin mine vânt iernatic,
Din mugurii de gând mușcând sălbatic,
Și prin priviri mă năpădesc ereții.

Sub cer de plumb, ca pomul singuratic
Trosnesc în ger când mă-ncolțesc nămeții,
Și, răscolit lângă hotarul vieții,
Tânjesc de dor de clocot, de jăratic.

Dar la un pas, o-ntindere de…rugă,
Fierbinte-i vatra dragostei divine
Ce pune gerul inimii pe fugă.

Și-atunci exclam, simțind profund că-n mine
Iubirea Lui și pacea se conjugă:
Ce caldă-i…iarna, Doamne, lângă Tine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 ianuarie 2017