vineri, 14 septembrie 2018

Adevărul şi ideologia argintului

Comoara 1
Locuitorii Efesului erau mândri că cetatea lor găzduia templul zeiţei Diana. Sau Artemis, cum o numeau grecii. Erau mândri chiar dacă nu ştiau că mai târziu, în lumea modernă, templul va fi considerat o „minune”. Una dintre cele şapte ale antichităţii.
Aducând jertfe zeiţei, ni s-ar părea firesc să-i vedem răsculându-se atunci când vine cineva vestind o altă Cale. Căci aşa se întâmplase. Pavel, ajuns în cetatea lor, a început să vestească o Cale spre mântuire prin Cristos cel înviat, printr-un Dumnezeu care urăşte închinarea la idoli.
Dar, în mod surprinzător (sau nu?), motivaţia răscoalei lor era alta. Şi argintarul Dimitrie, capul răscoalei, mobilizându-i, le spune oamenilor săi: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta.”( Faptele Apostolilor, 19:25)
Meseria lor consta în a reproduce în metal preţios copii ale templului, la scară redusă. Şi ale chipului Dianei. Iar învăţătura lui Pavel, potrivit căreia „zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei”, era o lovitură dată ocupaţie lor şi implicit câştigului obţinut din aceasta.
Aşadar, motivaţia lor, ca instigatori la răscoală, era limpede. Banii! Ei nu apărau o ideologie împotriva unei învăţături străine, ci propriile interese. La „ideologie” recurg doar atunci când trebuie să incite masele. Şi această tehnică a manipulării a dat roade, căci ne scrie Luca: „Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru…”(Fapte, 19:29)
Metoda aceasta de a lupta pentru propriile interese, ascuns în spatele unei ideologii pe care, chipurile, o aperi, se foloseşte şi astăzi. Atât în politică cât şi, dureros, în religie. Atunci când se clatină privilegiile.
Este bine de ştiut cu ce ne vom confrunta atunci când propovăduim Adevărul. Calea. Pavel nu s-a împiedicat de efeseni şi interesele lor, iar îndemnul lui este: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos.”(1Cor, 11:1)
Simion Felix Marţian
Vulcan, 22 august 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu