Sonet beznatic

O lume-nvăluită în tenebre,
Având ca sevă propriul dezgust,
Orbecăie dozându-și cât mai just
Lumina de la ”stelele” celebre.

Se zbate-n universul ei îngust
În sânge având beznă, și-n vertebre,
Și-n scena cu trăirile funebre
Lumina pare un decor vetust.

Salvarea stă în tainicele raze
Pe care noi trăind le răspândim
În cele mai comune ipostaze.

De-aceea, Doamne, vrem să strălucim,
Dar nu cu strălucire de topaze,
Ci pentru lume vrem lumini să fim.

Amin
Petroșani, 04 ian. 2013     Simion Felix Marţian