duminică, 31 martie 2013

Marea trimitere

Simion Felix Marțian
(Matei 28:19-20)

Timpul se scurge, fluviu-nvolburat,
Ducând evenimente în uitare,
Însă memoria le-a consemnat
Pe cele ce pământul le-a schimbat,
Fapte ce au urmări nepieritoare.

Să ne oprim, privind înspre trecut
La început de eră-n Galileea,
La un eveniment bine ştiut
Din multele care s-au petrecut
Pe locurile-acelea-n vremea-aceea,

Când pe un munte Domnul înviat
Înconjurat de mica Lui oştire
(Cei unsprezece care L-au urmat),
O nouă strategie i-a-nvăţat:
De-a cuceri pământul prin iubire.

"Duceţi-vă, le-a poruncit Isus,
Ducând în beznă sâmburul luminii
Şi de la răsărit pân-la apus
Să faceţi ucenici, precum v-am spus,
Să-i botezaţi în Numele Treimii."

Din pisc în pisc sunând, din deal în deal,
Ecou reverberat din stâncă-n stâncă,
Dus prin milenii de al vremii val
Se-aude şi azi, tot mai actual,
Îndemnul de atunci, valabil încă.

Să ne-nrolăm în oastea lui Isus
Şi pentru El să cucerim pământul;
Suntem ai Lui, însă atâţia nu-s,
Să îi salvăm ducând ce-avem de dus,
Adică ceea ce-am primit: Cuvântul.

"În toate zilele Eu sunt cu voi"
A mai rostit Isus în Galileea,
Şi azi, simţind puterea Lui în noi,
Să fim în lupta dragostei eroi
Căci pentru focul ei purtăm scânteia.

Amin
Vulcan, 17 aug. 2007     Simion Felix Marțian

joi, 28 martie 2013

Cântec trist

Simion Felix Marțian
Dintr-al cotidianului decor,
Pe scena existenţelor reale,
Desprind imagini şi mă înfior
Când coarda inimii, vibrând uşor,
Îmi cântă trist despre biserici goale.

Un cântec trist pe-al vieţii portativ
Despre-o realitate dureroasă,
În care băncile din lemn masiv
Imploră, într-un murmur rugativ,
Întoarcerea copiilor acasă.

Ne înălţăm zidirile spre nori
În zbor vioi de unghiuri îndrăzneţe,
Le mobilăm, le-mpodobim cu flori,
Şi-apoi le vizităm "de sărbători"
Dar n-avem timp nici să ne dăm bineţe.

E trist, e dureros, e poate crud,
Dar e adevărat, ele există
Şi-n est şi-n vest, dar şi în nord şi sud,
Şi cântecul continuu îl aud
Că-n inimă şi în auz persistă.

Îmi plec genunchii, haideţi toţi cu mine,
Să înălţăm al rugăciunii cor
Căci e audienţă-n slăvi divine;
Pentru biserici vii, biserici pline,
Să ne rugăm acum stăruitor.

"De sărbători" să fie-o sărbătoare
Continuă, pe un altar arzând
Şi coarda inimii să cânte tare,
Ca de biserici neîncăpătoare
Să scriu un cântec nou, cât mai curând. 

Amin
Vulcan, 29 iulie 2007      Simion Felix Marțian

luni, 25 martie 2013

Sonetul căinței

Simion Felix Marțian
Un ghem, o încâlceală de strădanii
Mi-e asudatul univers imund,
Unde și razele care-l pătrund
Vin dinspre orizontul de jelanii.

Aș vrea să gust și eu un zbor rotund
Având aripi de imnuri și cazanii,
Iar inima marcată de pisanii
Să se îmbrace în senin fecund.

De-aceea vreau căinței să-i dau glas
În rugăciunea mea înlăcrimată,
Înțelegând că-i al iertării ceas,

Și-apoi, îmbrățișat de Sfântul Tată,
Să stau și eu cu sfinții la taifas
Ca o făptură nouă, achitată.

Amin
Vulcan, 24 martie 2013     Simion Felix Marțian

duminică, 24 martie 2013

Capriciile primăverii


 Dacă am face abstracție de așteptările noastre și am mai reuși și să ignorăm calendarul, decorul alb de afară ar putea să ne bucure. Vorbim de atâtea ori despre bucuriile zăpezii, despre frumusețea straiului imaculat scânteind în soarele mușcător, despre jocuri și sporturi de iarnă, încât, revin, am avea motive de bucurie.
Asta dacă decorul, e drept, încântător, ar decora o scenă de decembrie. Dar apariția lui la sfârșitul lunii martie, în condițiile în care nu putem face abstracție de propriile noastre așteptări și nici nu putem ignora calendarul, nu mai aduce bucurie, ci dimpotrivă.
Ne-am obișnuit atât de mult cu succesiunea anotimpurilor, încât am planificat totul, venirea fiecăruia, durata lui și plecarea, bucurându-ne, curios, de fiecare etapă. Da, curios, pentru că ne bucurăm atât la venirea iernii, de altfel așteptată, cât și la plecarea ei, așteptând de această dată primăvara.
Vorbim atât de des despre temperaturi ca fiind mai mari sau mai mici decât ”normalul pentru această perioadă” încât dovedim incoștiență atât în privința relativității lucrurilor și fenomenelor, cât și asupra faptului că nu le putem nici programa nici influența.
Că dorim schimbare de decor nu e nicio problemă. Nu e problemă nici faptul că dorul nostru de alb, saturat la un moment dat, este înlocuit de dorul de verde. Problema apare când ne manifestăm nemulțumirea, murmurând. Cârtim de parcă ni s-ar fi luat ceva ce ni se cuvenea. Am vrea să tragem pe cineva la răspundere că zăpada a venit la timpul nepotrivit. Aceasta este răzvrătirea ignoranței.
Poate ar trebui să învățăm de la Asaf care I se adresa lui Dumnezeu cu cuvintele: ”Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara și iarna.”(Ps.74:17)
Nici măcar preocuparea pentru recolta viitoare nu ar justifica îmbufnarea în fața capriciilor vremii, știind că la cârma tuturor lucrurilor este Cel care ne asigură: ”Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.”(Genesa 8:22)
Și pentru că Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să nu ne îngrijorăm, haideți să ne bucurăm cu mulțumire și de această zăpadă târzie, știind că ne vom bucura, după voia Domnului, și de verdele ierbii.
Vulcan, 23 martie 2013        Simion Felix Marțian

sâmbătă, 23 martie 2013

Sonet secant

Simion Felix Marțian
Se gudură, lipindu-se de prag,
Păcatul refulat, ca o revanșă
Și inima zglobie, neetanșă,
Se-mbată de șuvoiul lui dulceag.

Dar când virtutea vine iar la manșă
Ispita e respinsă, însă vag
Rămâne-n urmă izul de sfoiag,
Lăsat de vinovata avalanșă.

De ce să dregem și să oblojim
O rană care supurează, doare,
Cînd am putea, zeloși, s-o prevenim?

Ajută-ne, Părinte, cu-ndurare,
Ispitelor să ne împotrivim
Punând la ușa inimii zăvoare.

Amin
Petroșani, 22 martie 2013     Simion Felix Marțian

joi, 21 martie 2013

Dor de curăţie

Simion Felix Marțian

„Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor.”(Matei13:43)
Am vrut să strâng cu palmele căuş
Ofranda nopţii risipită-n rouă,
Şi din răcoare împletind culcuş
S-aştept al razelor divin arcuş
Să mă atingă ca pe-o coardă nouă.
Să fiu pătruns de puritatea ei
Ca iezerul de-al cerului albastru,
Sorbind candoarea ca dintr-un ştiubei,
Dar roua a fugit de ochii mei
Atinsă tandru de al zilei astru.
Am căutat al neprihanei nimb
În limpezimi tăcute de izvoare,
În curcubeie prinse în corimb,
Dar căutarea mi-a adus în schimb
O sete, parcă, şi mai arzătoare.
Nici zborul alb din aripi de golumb,
Nici asfinţituri despletite-n lavă
Şi nici ţâşnirea verde din porumb
N-au ridicat povara mea de plumb,
Din inima cu tânguire gravă.
Căci alergarea, dorul după cast
Nu poate să-şi găsească împlinire
Decât înţelegând, entuziast,
Că Cel ce-a plăsmuit un spaţiu vast
Este din veşnicii… Neprihănire
Şi curăţia, dragostea de pur
Nu o cuprinde-n taina lui decorul
Oricâtă frumuseţe-ar fi în jur,
Însă o vom vedea prinzând contur
Păşind spre Cel ce este Creatorul.
***
Părinte-al veşniciei, sfânt, sfânt, sfânt,
Îmbracă-mă în strai de curăţie
Să am în inimă doar cer şi cânt,
Ştiind că luminând azi pe pământ
Voi străluci şi mâine-n veşnicie.
Amin
Vulcan, 20 martie 2013        Simion Felix Marțian

sâmbătă, 16 martie 2013

Împărțiți manifeste!

Simion Felix Marțian
Voi, fii ai Luminii, născuţi în Cristos,
Purtând diadema iubirii spre creste,
Daţi lumii lumină trăind luminos,
Fiind astfel celor din jur de folos,
Împărţiţi manifeste!

Voi aţi primit, aţi crezut şi simţit
Evanghelia păcii, mirabila veste,
Dar trebuie-acest Mesaj răspândit,
Faceţi-l, dar, peste tot auzit,
Împărţiţi manifeste!

Purtaţi ne-ncetat adevărul în voi,
Şi-atunci când lumea ar vrea să-l conteste
Apăraţi-l uzând de valenţele noi
Ce Duhul le pune-n ai păcii eroi,
Împărţiţi manifeste!

Spuneţi şi celor ce nu au habar
Că Sfânta Scriptură nu-i o poveste,
E Cartea vieţii, izvorul de har,
E vestea iertării primite în dar,
Împărţiţi manifeste!

Iubind, mângâiaţi, întăriţi, ridicaţi
Cu forţa primită din sfere celeste,
Din ghearele morţii mai pot fi salvaţi
Acei pentru care plângând vă rugaţi,
Împărţiţi manifeste!

Un zâmbet mai cald, un cuvânt înţelept,
Nu pot provoca niciodată proteste,
Aşa promovaţi al iubirii concept,
Trasând, prin trăire model, drumul drept,
Fiţi voi manifeste!

Amin
Vulcan, 7.07.2007      Simion Felix Marțian

vineri, 15 martie 2013

Fântâna

Simion Felix Marțian
În arşiţa amiezii ca de jar
Şi-al focului încins parcă-n ţărână,
Trecea Isus spre Galileea iar,
Şi când a fost aproape de Sihar
A poposit acolo la fântână.

Era un puţ adânc, dar izvorând
Necontenit din vremi patriarhale,
Unde veneau într-una, rând pe rând,
Oameni şi turme, apă căutând,
Fluid vital pentru nevoi vitale.

Lângă fântână a-ntâlnit Isus
Pe-acea femeie ce-a venit la apă
Şi căreia, când "Dă-mi să beau" i-a spus,
I-a provocat uimirea de nespus,
Trecând de ce putea ea să conceapă.

Dar Domnul i-a vorbit cu glas duios,
Destăinuindu-Se pe îndelete:
Eu sunt Izvorul vieţii, sunt Cristos,
Şi cel ce bea din mine bucuros
N-o să mai simtă niciodată sete.

Ba încă cel ce îşi va potoli
Setea din ce-i dau Eu, din Apa vie, ,
El însuşi un izvor va deveni,
Izvor din care apa va ţâşni
Către viaţă, către veşnicie.
***

Cuprinşi de febra unor căutări
De ape dătătoare de speranţă,
În triste şi zadarnice-alergări
Fac oamenii neîncetat forări,
Dar Apa vie e la suprafaţă.

Haideţi să ne uităm către Sihar,
Exemplu viu avut la îndemână:
Fântâna potolea al zilei jar,
Dar pentru setea noastră după Har
Izvorul se afla... lângă fântână.

Amin
Vulcan, 6.07.2007     Simion Felix Marșian

joi, 14 martie 2013

Mulțumesc,Tată!

Simion Felix Marțian
Când am plecat, sedus de vraja lumii,
De cântecul sirenelor, sonor,
Eu nu vedeam nici marginea genunii
Nici adâncimile deşertăciunii,
Ci totul îmi părea strălucitor.

Durerea Ta îmi urmărea plecarea
Şi nepăsarea mea o adâncea;
Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea,
Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea
Când înaintea mea se deschidea.

M-a înşelat fragila poleială,
A fost o cursă clinchetul de-argint,
Trăiam într-o lumină ireală
Şi îmi minţeam privirea cu beteală,
Dar inima nu am putut s-o mint.

Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă,
Oricât ai vrea plăceri din ea să storci,
Decât un act pe-o scenă pasageră
Iar când decorul, foaie efemeră,
Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci.

A fost contactul cu realitatea,
A fost prohodul viselor murind
Şi am rămas în toată nuditatea
Pierzându-mi straiul ce e demnitatea,
Când am privit la roşcove cu jind.

Mai este pentru mine îndurare?
Mai poate sfidătorul fi iertat?
Mi-e foame, Tată! Mi-e şi frig şi doare
Această-ntunecată depărtare,
Primeşte-mă, te rog, să-ţi fiu argat!

Veneam sfios, un om bătut de soartă
Trăind doar la un pas de „prea târziu",
Dar Tu mă aşteptai de mult la poartă,
Odrasla Ta care fusese moartă
Venea argat, dar o primeai ca fiu.

Mi-ai pus pe umeri, Tată, haină nouă,
M-ai încălţat şi mi-ai dat şi inel,
Îmi încolţea în geană bob de rouă
Când m-ai cuprins cu mâinile-amândouă,
Tăind apoi şi cel mai gras viţel.

Cine-ar putea iubi la fel ca Tine
Şi cine ar putea la fel ierta?
Eu m-am întors de pe cărări străine,
Dar m-ai primit aşa cum se cuvine
Unui moştenitor din casa Ta.

Mă arde o dorinţă, Sfinte Tată,
Că celelalte-n faţa ei pălesc:
Aş vrea ca de acum, viaţa-mi toată
Trăită în slujire ne-ncetată
Să fie un continuu...MULŢUMESC!

Amin
Vulcan, 2.07.2007     Simion Felix Marțian

marți, 12 martie 2013

Despovărare

Simion Felix Marțian

"Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi." (1 Petru 5:7)


Simţeam cum răscolirile mă dor
Şi, clătinat într-un tangaj bezmetic,
Eram o umbră într-un trist decor,
Iar drumul sinuos spre viitor
Părea blocat, părea închis ermetic.

Atunci veni din partea Celui Sfânt,
Ca o lumină vie-ntr-o fereastră,
Îndemnul de speranţă şi avânt:
Să aruncaţi, spunea acel cuvânt,
Asupra Lui îngrijorarea voastră.

Din lacrimi am făcut atunci mănunchi,
Să scriu o jalbă plină de-ntristare,
Şi mi-am chircit mult ostenitul trunchi,
S-o sigilez cu urme de genunchi
În rugăciunea mea clocotitoare.

Cu plângerea am mers la Dumnezeu,
Căci umerii se prăbuşeau în mine;
Abia mergeam,târându-mă cu greu,
Şi alţi împovăraţi în jurul meu
Cântau o simfonie de suspine.

Când m-am apropiat, am auzit
Un glas duios, dar şi ferm totodată,
I-aş spune, poate... tunetul şoptit,
Un glas cum nicăieri n-am întâlnit,
Era ca un duet mamă şi tată.

La glasul Lui poverile cădeau,
Crescând în loc aripi de cutezanţă,
Suspinele în imn se transformau,
În ode clocotind, ce înălţau
Numele Celui ce ne dă speranţă.

Am revenit plutind la locul meu,
Dorind să fiu lumina ce marchează
Drumul pe care l-am parcurs şi eu,
Drumul spre tihnă, drum spre Dumnezeu,
Spre Cel care, iubind, despovărează.

Amin
Vulcan, iunie 2007     Simion Felix Marțian
Pentru cã am trãit experiente mângâietoare pornind de la versetul folosit ca motto(1Petru 5:7),am þinut sã îl readuc în atenþia cititorilor,prin poezie,îndemnându-i sã îl aplice oricând în viaþã.

vineri, 8 martie 2013

Dor de poezie

Simion Felix Marțian
Mă răscoleşte versul, cu dorinţa
De-a evada din mine, de-a fi scris,
Dar sunt zăgăzuit de neputinţa
De-al îmbrăca în strai de paradis.

Se îmbulzec şuvoaie de cuvinte
Şi spumegă lovindu-se de dig,
Dorind să curgă viu în imnuri sfinte
Iar eu, neputincios, mă rog şi strig:

Părinte-al îndurărilor divine,
La Tine îndrăznesc acum, ca fiu:
Dacă ai pus atâta cer în mine
Dă-mi şi putere despre el să scriu!

Ai pus în mine dragoste şi pace,
Dar despre ele, Doamne,- cum să tac?
Învaţă-mă, Părinte, cum se face
Ca în cuvinte calde să le-mbrac.

Tu eşti din veşnicii, eşti Necuprinsul
Şi te descoperi lumii, celor vii,
Prin ceea ce-ai creat pe tot întinsul,
Dar vrem să Te vedem şi-n poezii.

Dă-mi, Doamne, forţa de-a struni cuvântul
Şi cu iubire să-l înnobilez,
Să Te cunoască şi prin vers pământul,
Un vers cu focul dragostei în miez.

Vreau să-mpletesc dantelării măiastre
Punând cuvintele pe canava,
Lansându-le apoi în zbor spre astre,
Înaripate pentru slava Ta.

Dă-mi scânteiere vie în cuvinte
Ca, înmuind condeiul în napalm,
Să scriu cu foc, cu clocot, vers fierbinte
Sau fă-mă, Doamne, chiar pe mine psalm!


Amin
Vulcan, 6 martie 2013     Simion Felix Marțian