A trecut deja de ora patru. Dimineață. E timpul pe care mi-am propus să-l dedic scrisului.
Netulburat de nimeni și de nimic, stau la masa din fața căsuței având în față laptopul care este încadrat strategic de cafea și paharul cu alune, care mai folosește și ca suport pentru lampa miniaturală care-mi luminează tastatura. Doar n-o să folosesc ochelari cu infraroșii.
Cerul tinde să se lumineze, ca o cortină peste scena întunecată pe care au jucat perseidele. A fost noaptea lor de succes. Ploaia de meteori constituie întotdeauna un spectacol grandios.
Chiar și greierii ies din scenă.Doar ici- colo se mai aude câte un țârâit întârziat, al vreunui greier care-și caută prin iarbă partiturile răvășite de briză.
Scena, însă, nu rămâne goală. Intră păsările. Alte cântări armonizate la corul magnific al creației. Și toate spre gloria Creatorului. Haideți pe scenă, frați întru umanitate! E timpu laudelor.
Timpul se scurge și în vacanță. Implacabil. Chiar și fără o planificare riguroasă. Mă gândesc la ce-am realizat până acum din ceea ce mi-am propus pentru acest sejur.
Mai întâi, un „nu” hotărât televizoului, care de fapt nu se bucură de atenție deosebită nici acasă. Aici nici măcar n-am avut curiozitatea să verific dacă funcționează cel din cameră. Realizat.
Apoi mi-am propus să nu stau întins la soare, pe nisip. Nisip avem și acasă, la toate magazinele cu materiale de construcții. Și n-am stat niciun minut.
Ce nu avem acasă? Mare. De aceea mi-am mai propus să stau zilnic cel puțin cinci ore în apă. Să mă las îmbrățișat de valuri. Soarele mă va vedea și acolo, pentru a-și desăvârși opera.
Și, oricum, bronzat sau brânzat, eu rămân același: plin de bucuria vacanței și a întâlnirii cu marea. Dar mai presus de toate, plin de mulțumire înaintea lui Dumnezeu.
Netulburat de nimeni și de nimic, stau la masa din fața căsuței având în față laptopul care este încadrat strategic de cafea și paharul cu alune, care mai folosește și ca suport pentru lampa miniaturală care-mi luminează tastatura. Doar n-o să folosesc ochelari cu infraroșii.
Cerul tinde să se lumineze, ca o cortină peste scena întunecată pe care au jucat perseidele. A fost noaptea lor de succes. Ploaia de meteori constituie întotdeauna un spectacol grandios.
Chiar și greierii ies din scenă.Doar ici- colo se mai aude câte un țârâit întârziat, al vreunui greier care-și caută prin iarbă partiturile răvășite de briză.
Scena, însă, nu rămâne goală. Intră păsările. Alte cântări armonizate la corul magnific al creației. Și toate spre gloria Creatorului. Haideți pe scenă, frați întru umanitate! E timpu laudelor.
Timpul se scurge și în vacanță. Implacabil. Chiar și fără o planificare riguroasă. Mă gândesc la ce-am realizat până acum din ceea ce mi-am propus pentru acest sejur.
Mai întâi, un „nu” hotărât televizoului, care de fapt nu se bucură de atenție deosebită nici acasă. Aici nici măcar n-am avut curiozitatea să verific dacă funcționează cel din cameră. Realizat.
Apoi mi-am propus să nu stau întins la soare, pe nisip. Nisip avem și acasă, la toate magazinele cu materiale de construcții. Și n-am stat niciun minut.
Ce nu avem acasă? Mare. De aceea mi-am mai propus să stau zilnic cel puțin cinci ore în apă. Să mă las îmbrățișat de valuri. Soarele mă va vedea și acolo, pentru a-și desăvârși opera.
Și, oricum, bronzat sau brânzat, eu rămân același: plin de bucuria vacanței și a întâlnirii cu marea. Dar mai presus de toate, plin de mulțumire înaintea lui Dumnezeu.
Simion Felix Marțian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu