Dacă aș vizita litoralul pentru „bronz”, aș pretinde o reducere. Și asta pentru că sunt parțial bronzat. Cel puțin pe brațul stâng. Cu câteva zile înainte să plecăm de acasă, am făcut o excursie prin zonă.
A fost o zi splendidă, petrecută în locuri mirifice împreună cu oameni minunați. Am făcut un tur prin Defileul Jiului, Cheile Sohodolului, Transalpina și Cheile Jiețului. Deconectat de cotidian, așa cum se cuvine într-o excursie, am absorbit cu nesaț frumusețe, ca un burete uitat la soare, care găsește în sfârșit umezeală.
M-am întors îmbibat de frumos, dar și cu brațul amintit...bronzat. Brațul dinspre geam.Bronz unilateral. Asimetric. Și de aceea, poate, inestetic . Pentru uniformizarea bronzului aș putea să mut, pentru o vreme, volanul pe dreapta. Ar fi o soluție pe termen scurt. Cea pe termen lung ar fi o mașină cu volanul pe mijloc. Ar părea că bat câmpii, dar ce nu fac unii pentru a se bronza... Trăiască snobismul! Oare?
Dar eu am venit să mă întâlnesc cu marea. M-am apropiat cu sfială, cu un sentiment de vinovăție pentru absența mea îndelungată. Mă așteptam la reproșurile ei pentru ingratitudine.
Nu mi-a reproșat nimic. M-a privit cu ochi mari, de smarald și părea că se bucură. Se bucura cu țipete de peșcăruși. Cu dantela strălucitoare a valurilor cu care săruta pătimaș țărmul. M-am contaminat de bucuria ei și m-am simțit absolvit de vină. Am reușit chiar să fac abstracție de aglomerație. Să consider furnicarul ca făcând parte din decor.
Și cum bucuria acestei întâlniri mă înaripa, nu am putut decât să rostesc, asemeni psalmistului: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune și pământul este plin de făpturile Tale. Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate viețuitoare mici și mari.” (Psalmii, 104:24-25)
A fost o zi splendidă, petrecută în locuri mirifice împreună cu oameni minunați. Am făcut un tur prin Defileul Jiului, Cheile Sohodolului, Transalpina și Cheile Jiețului. Deconectat de cotidian, așa cum se cuvine într-o excursie, am absorbit cu nesaț frumusețe, ca un burete uitat la soare, care găsește în sfârșit umezeală.
M-am întors îmbibat de frumos, dar și cu brațul amintit...bronzat. Brațul dinspre geam.Bronz unilateral. Asimetric. Și de aceea, poate, inestetic . Pentru uniformizarea bronzului aș putea să mut, pentru o vreme, volanul pe dreapta. Ar fi o soluție pe termen scurt. Cea pe termen lung ar fi o mașină cu volanul pe mijloc. Ar părea că bat câmpii, dar ce nu fac unii pentru a se bronza... Trăiască snobismul! Oare?
Dar eu am venit să mă întâlnesc cu marea. M-am apropiat cu sfială, cu un sentiment de vinovăție pentru absența mea îndelungată. Mă așteptam la reproșurile ei pentru ingratitudine.
Nu mi-a reproșat nimic. M-a privit cu ochi mari, de smarald și părea că se bucură. Se bucura cu țipete de peșcăruși. Cu dantela strălucitoare a valurilor cu care săruta pătimaș țărmul. M-am contaminat de bucuria ei și m-am simțit absolvit de vină. Am reușit chiar să fac abstracție de aglomerație. Să consider furnicarul ca făcând parte din decor.
Și cum bucuria acestei întâlniri mă înaripa, nu am putut decât să rostesc, asemeni psalmistului: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune și pământul este plin de făpturile Tale. Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate viețuitoare mici și mari.” (Psalmii, 104:24-25)
Simion Felix Marțian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu