Sonetul luminii

Țâșnind cu vigoare din plete solare,
Lumina-mbrăcată în strai rogvaiv
Ne-nvăluie-n falduri de foc, posesiv,
Și vieții-i dă sevă în aripi, să zboare.

Ne cântă pe-al pleoapelor viu portativ,
Punându-ne-n iriși a florii culoare,
Și-n clocot de vii energii creatoare
Lumina devine și scop și motiv.

Dar pentru că bezna apare frecvent,
Punându-și lințoliul cernitelor spume
Pe straiul cunoașterii, alb transparent,

Privim către Cel ce, voind să ne-ndrume,
Ne-a scris cu iubire-un etern testament:
Voi sunteți, crezând, o lumină în lume!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 mai 2017